Orban, la Tuşnad – De rău despre UE, de bine despre Trump

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară Tusvanyos, că nu trebuie omis faptul că Donald Trump ar putea câştiga alegerile prezidenţiale în Statele Unite ale Americii, caz în care Europa va trebui să suporte consecinţele susţinerii războiul din Ucraina.

Premierul Ungariei a menţionat, printre altele, că oficialii de la Bruxelles îl condamnă pentru „misiunea de pace”, însă el consideră că eforturile sale reprezintă o „misiune creştină”, iar în calitate de creştin „eşti obligat să treci la fapte”.

„Trump ante portas”, a transmis Orban, parafrazând o expresie în latină, adică „Trump se află la porţile noastre”, şi a susţinut că, dacă Europa nu va avea o politică a păcii, iar Trump va câştiga alegerile din SUA, atunci UE va trebui „să îşi recunoască înfrângerea” şi să suporte consecinţele pentru că a susţinut războiul, potrivit traducerii oficiale consultate de Agerpres.

„Uniunea Europeană va trebui să plătească preţul acestei aventuri de război şi asta ne va afecta şi pe noi”, a declarat Viktor Orban.

El a menţionat că a avut, vineri, o convorbire cu Donald Trump, căruia i-a spus că se află în Transilvania, unde va susţine o prelegere în cadrul Universităţii de Vară de la Tusvanyos, iar acesta i-a cerut să transmită salutările sale tuturor participanţilor la eveniment.

Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad, ajunsă la ediţia cu numărul 33, s-a desfăşurat în perioada 23-28 iulie şi a fost organizată de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi a avut ca temă „Pe drumul drept”.

Citiţi şi

Viktor Orban, bucuros că nu a primit „instrucţiuni diplomatice” de la Bucureşti

Recomanda 1
Author

23 de Comentarii

  1. Orban este o valoare politica si speram Trump va pune Eurlopa la punct si in primul rind colonia RUMUNIA ,speram ca dupa ce se va termina razboiul din Ucraina ,se vo r schimba si granitele Coloniei

  2. Radu humoristul, dar ce sa-i faci, e si el harghielian.
    Una e sa fii nemultumit de românii puși in scaun de altii si altceva, cu totul altceva sa te faci preș in fața celui mai aprig dușman, declarat, al românilor. Halal humorist.

  3. Marele scUrs Ba am priceput ca Orban e un bichon sionist ca si Trump care latra dar nu musca iar tu si alti natarai inapoiati niste nostalgici dupa vremuri care nu o sa mai fie niciodata. Linge-te pe deste

  4. Hormon nu se lasa mai prejos in a-i inalta ODE mor-mor maite urseshte asiaticului iredentist, cel mai aprig dusman al ROMANIEI MARI dupa viaregu suprem Rasputin…

  5. De-am avea și noi un ORBAN de ăsta la conducere, altfel ar arăta România !
    Bravo lui !
    A făcut din Ungaria o Țară, nu o țară, cum a devenit România după 34 de ani de conducere iudeo-globalistă !
    Până și ambasadorii SUA în ROmânia, ca să nu mai vorbim de cei de la conducere erau toți de-ai lui Bibi, că nu degeaba se lăuda un fost premier israelian că România este cumpărată de ei !

  6. Acest asiatic ghro bian filoviareg instruit de organizatia cominternista Söros s-a dezis zgomotos de teatral de patronul sau intrucat trebuia sa pacaleasca Europa ca nu e ROSU…In paralel a facut valuri sub rasputinoida ENGIE nefiind de acord cu refugiatii adusi in valuri de milioane de pro cleta, dar nu a atacat-o niciodata direct si dur, un alt teatru ghro bianual…Imediat dupa plecarea lu ENGIE care lasase Colhozul pe maini bune, honvedu si-a aruncat vesmintele de camuflaj devenind proviareg pe fatza…

  7. Victor Orban este acum politicianul de format internațional în Europa Centrală și Răsăriteană. Doar domnul Fico, din Slovacia îi stă alături ca valoare. Restul sunt bîrfe, iar bîrfa este de obicei falsă.

  8. A votat la Onu contra admiterii Statului palestinian in organizatie. I-a tras una in posterior lui soros, iar apoi s-a facut presh in fata lui mileikovsky zis netanyahu. Are si Orban limitele intereselor sale nationale.

  9. acest ochi bulbucati este de vina, sefii vremelnici ai Romaniei trebuie pedepsiti pentru indolenta sau tradare.

  10. Dacă după afirmațiile revizioniste care atentează la integritatea teritorială a României ale lui Tanczos Barna și Kelemen Hunor că “autonomia este aproape” autoritățile nu se autosesizează să le deschidă dosar penal pentru trădare ce să te mai aștepți de la SRI, prim ministru, ministru de externe? (A treia încercare de comentariu).

  11. La Putin s-a dus ca sa-i pupe picoarele precum o sluga ce este si au fost intotdeauna ungurii fata de cei mai tari, la Xi s-a dus sa ceara investiții, iar la Trump, pt. a-i lăuda MAGA, asa cum si el vrea ”ungaria mare din nou”, adică o maga ungureasca..

  12. Orban: „Europa va trebui să plătească prețul acestei aventuri de război iar asta ne va afecta și pe noi!”..
    Foarte bine spus. Dacă ar exista în România un candidat precum Orban, l-aș vota fără să clipesc. Ce te costă să fii în relații bune cu toată lumea? Iaca, Orban stă de vorbă când vrea (și cu capul sus) și cu americanul și cu rusul și cu chinezul și cu kieveanul și nici la Bruxelles nu-i suflă papițoii scrobiți în borș! Noi ne-am făcut preș pt ucrainieni, pe toate planurile și? Urmarea? Ce-au spus ucrainienii despre noi?: rumînski, kurva! Așa ne trebuie!

  13. „Donald Trump […] i-a cerut să transmită salutările sale tuturor” transilvănenilor!
    Regățenilor, în anii anteriori ați luat o plăckutză britișă de la (atunci) Prințul Charles cel cu strămoșii la Sân’-Georgiu’-de-Pădure,
    https://en.wikipedia.org/wiki/Countess_Claudine_Rh%C3%A9dey_de_Kis-Rh%C3%A9de
    https://pagesix.com/wp-content/uploads/sites/3/2021/05/prince-charles-growing-up-index.jpg?quality=75&strip=all&w=1200
    https://www.youtube.com/watch?v=msvOBHrw8GE
    iar în iarnă o veți lua „în freză” (sau mai jos, tot așea) de la Președintele Trump! Așea cum meritați……[Rumburak]

  14. Exceptional domnul Victor Orban ! Conducator demn si vizionar ,prin ceata lui pitigoi ,recte UE ,a tras mereu semnale de alarma pe care orbetii surzi nu le aud ,nu le pricep !
    Acuzele nefondate pentru acest mare patriot si om politic ,ca-i omul lui Trump.Putin ,Xi ,etc arata doar lipsa argumentatiei slugoilor si detractorilor !
    Mintea limpede si adevarul celor spuse ii vor da dreptate in viitor !

  15. …mă bucur pentru UE,că oglinda îi este pusă în față tocmai de răsfățatul ei de atâta vreme…vă mai amintiți că acum vreun an,poate doi,un oficial european(olandez,parcă)a îndrăznit să rostească vorba „kompromat”,referitor la Viktor Orban? rapid de tot nu s-a mai auzit nimic despre acest guraliv-cine i-o fi închis gura și de ce?

  16. asta e idiot! rusia, dupa mintea lui terminata, are o politica a pacii. si vine un alt jeg primitiv pe nume trump, in fata caruia porcu orban sta drepti! europa sa-si recunoasca infringerea in fata cui, a rusiei de frica lui trump???

    ha ha ha ha ha

    mare proc, mare cacaracter agentul kgb victor orban aka gyula stabor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.