Orban sare lacul, dar marea?

Dincolo de audierile la Comisii ale miniștrilor, PNL are o altă mare problemă. PSD a transmis de mai multe ori până acum că…

Orban sare lacul, dar marea?

Dincolo de audierile la Comisii ale miniștrilor, PNL are o altă mare problemă. PSD a transmis de mai multe ori până acum că…

Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, vineri, că CCR a stabilit că nu e necesar să existe cvorum în comisiile Parlamentului la audierea miniștrilor, astfel că PSD poate să boicoteze prin absență.

„Întotdeauna, parlamentarii grupurilor care susțin guvernul și învestirea guvernului sunt mai mobilizați decât parlamentarii din Opoziție. Ne pregătim și pentru un boicot, dar și aici, le readuc aminte celor din PSD că există o decizie a CCR și că nu este necesar cvorumul la comisiile la audierea miniștrilor.”, a spus Orban, vineri, întrebat despre un eventual boicot prin absență al social-democraților, la audierile miniștrilor de marți.

Liderul PNL a reiterat dorința de a participa la ședința Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, care au loc luni, în vederea stabilirii unui calendar pentru învestirea Guvernului. Totodată, Orban a precizat că negocierile cu parlamentarii în vederea votului de încredere al Guvenrului continuă, fără a spune pe câte voturi se sprijină.

„De asemenea, am făcut o analiză la situația la zi a negocierilor individuale pe care le purtăm cu alți parlamentari care nu sunt în formațiunile politice care ne sprijină, pentru a reuși să asigurăm majoritatea necesară învestirii. (…) Situația la zi e bună, o să vă fac prognoze când ne mai apropiem de ziua când va fi votul de învestitură în plen.”, a conchis Orban.

Marea problemă a Guvernului Orban!

Dincolo de audierile la Comisii ale miniștrilor, PNL are o altă mare problemă. PSD a transmis de mai multe ori până acum că nu va asigura cvorumul în plen la învestirea Guvernului Orban. Cu alte cuvinte, nu există cvorum, nu există niciun vot, fie el pro sau contra, ceea ce s-ar traduce printr-o amânare.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat joi că nu crede că liberalii vor reuși să adune 233 de parlamentari în sală (cvorumul necesar- nr), iar dacă există social-democrați care probabil s-ar gândi să dea votul de învestitură a Guvernului, se vor răzgândi săptămâna viitoare, în urma „prestației PNL”.

„Ca să treacă de primul vot, acel vot trebuie să existe. Ca să fie acel guvern, ar trebui să aibă 233 de colegi în sală. Sincer, nu cred că vor reuși să strângă 233 de colegi în sală”, a afirmat Florin Iordache, joi, la Parlament.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Mai trompetelor, daca mergi intr-o comuna oarecare, de marime medie sigur gasesti cel putin 20 de persoane mai pregatite, mai capabile, mai inteligente, mult, mult mai morale de cat ministri guvernului „analfabetei de renume mondial”! Plecarea acestor natangi, impostori coruptzi, analfabetz, kokalari, fufe, „cuci”, sigur va fi benefic pentru tara si romani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.