După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București, potrivit unui comunicat de presă.
Orchestra Națională de Jazz a Franței prezintă cel mai nou material discografic, Rituels, în cadrul unui concert ce va avea loc marți, 1 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, o clădire de patrimoniu a Bucureștiului, fondată în anul 1905. Sub bagheta dirijorului Frédéric Maurin, Rituels – lucrare colectivă fascinantă, cu un aer de oratorio, descrie ritualurile care marchează ciclul zilelor, al anotimpurilor, al civilizațiilor, al vieților noastre, într-un cadru de poveste, un palat cu aer interbelic din inima Bucureștiului.
Orchestra Națională de Jazz a Franței a primit în rândurile sale aproape 200 de soliști, a susținut concerte pe toate continentele, a produs 31 de albume și a colaborat cu numeroși artiști internaționali. Este singura orchestră națională în care dirijorul se schimbă o dată la 5 ani. În fruntea Orchestrei Naționale de Jazz a Franței, din ianuarie 2019, chitaristul și compozitorul Frédéric Maurin, cu proiecte în zona de rock progresiv, este susținătorul unui amplu program deschis creației contemporane, mai precis compozitorilor cu limbaje singulare și reprezentanților artelor spectacolului.
În turneul din România, Orchestra Națională de Jazz a Franței va prezenta ultimul album, Rituels, o operă colectivă pentru cor și 13 instrumente ce reunește șapte piese, un puzzle care formează un univers sonor aparte. Din dorința de a deschide ONJ către forme estetice multiple și singulare, Frédéric Maurin și-a unit forțele cu Ellinoa, Sylvaine Hélary, Leïla Martial și Grégoire Letouvet – patru artiști îndrăzneți și cunoscuți pe scena franceză de jazz actuală – pentru a scrie un repertoriu original construit în jurul noțiunii de ritualuri zilnice. Programul ne poartă astfel într-o lume a contrastelor, cu izbucniri poetice vii, crescendo-uri puternice, un spectru larg de culori orchestrale, visare și soliști pasionați.
Rituels va fi prezentat în România în cadrul turneului Orchestrei Naționale de Jazz a Franței în Ploiești, Sibiu și București.
Prezența Orchestrei Naționale de Jazz a Franței, care revine în România după aproape 30 ani, se desfășoară în cadrul „Musiques Créatives de France”, o inițiativă a Institutului Francez care aduce publicului român sunete dintre cele mai diverse într-o plimbare revigorantă între jazz, muzică electronică, pop vegetal, jazz, world music sau muzică barocă, se mai arată în comunicatul citat.
Nici o noutate, știam deja de două zile.
„Convoaiele cu tehnică de jazz franceză au intrat în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac din județul Arad, în seara de 23 octombrie, puțin înainte de miezul nopții, după cum informează MMdRșdJdSUaAdR (Ministerul Muzicii de Rock și de Jazz din Statele Unite ale Americii din România), prezentând mai multe imagini.
Primul convoi a fost compus din ocarine ușoare de infanterie, iar al doilea din tromboane grele de infanterie bașca mai mult de 200 de soliști, care au fost întâmpinate sub bagheta sa, de dirijorul colonel francez Alexandre de Féligonde, din partea Grupului Împătimiților de Jazz al NATO, alături de colonelul în schimbatul partiturilor Tiberiu Cojocaru, din cadrul Comandamentului Multinațional de Divizie Jazzuri și Manele Sud-Est”.