Ordonanțele și hotărârile de guvern „omoară” democrația sub pretextul „urgenței”. Politologul Cristian Pîrvulescu: Practica vine din comunism

Legislativ și executiv

Lecțiile elementare de educație civică clarifică raportul dintre principalele puteri în stat, respectiv executivă, legislativă și judecătorească. 

Astfel, Guvernul reprezintă puterea executivă, care pune în aplicare legile adoptate de Parlament, și administrează țara. 

De partea cealaltă, Parlamentul este cel care legiferează și are control asupra Guvernului. 

Principiul separării puterilor în stat, care este stipulat în Constituția României de articolul 1, alineatul 4, separă clar atribuțiile fiecăreia dintre puteri și previne concentrarea puterii în mâinile uneia dintre ele, însă practica politică din ultimii 35 de ani din România surprinde încălcări flagrante ale acestor principii.

Guvernul preia rolul legislativ

De fapt, Guvernul își asumă de prea multe ori rolul de legiferare, pe care ar trebui să-l îndeplinească Parlamentul, fie prin hotărârile de guvern (HG), fie prin ordonanțe de urgență (OUG). 

Atât OUG, cât și HG ar trebui să fie folosite în cazuri de urgență și în situații excepționale, pentru că acestea ocolesc controlul parlamentar, însă ambele abordări au devenit o normalitate.

România se îndreaptă, astfel, către un model al guvernului forte, care ia decizii peste capul Parlamentului.

Ce spune raportul privind statul de drept al Comisiei Europene

Raportul privind statul de drept elaborat în luna iulie a acestui an de către Comisia Europeană semnalează faptul că, deși s-au înregistrat unele progrese suplimentare în ceea ce privește utilizarea frecventă a ordonanțelor de urgență, în practică persistă anumite deficiențe. 

Prin urmare, se recomandă României să își intensifice eforturile de abordare a utilizării frecvente a ordonanțelor de urgență ale Guvernului și să asigure consultări publice eficace înainte de adoptarea actelor legislative.

În 2025, arată datele Comisiei, OUG-urile au reprezentat 25,5 % din totalul legislației primare adoptate, comparativ cu 29,3 % în 2024 și 21,6 % în 2023.

În 2026, numărul va fi cu siguranță mai mic, având în vedere că Guvernul Bolojan, demis în luna mai, nu poate emite astfel de acte legislative, însă continuă totuși să emită hotărâri de guvern care sunt atacate în contencios administrativ și suspendate.

Practica hotărârilor de guvern, provenită din comunism

Politologul Cristian Pîrvulescu atrage atenția, într-o intervenție pentru Cotidianul.ro, că practica hotărârilor de guvern este una veche, care are rădăcini inclusiv în comunism, dar arată mai degrabă influența dreptului administrativ asupra celui constituțional de la începutul anilor 1990.

„Practica cu hotărârile de guvern este o practică veche, care vine din comunism, când existau normative care erau elaborate și masiv promovate pentru a explica legislația. Este, deci, o influență a dreptului administrativ care n-a cunoscut transformări radicale după 1990.”, afirmă acesta.

Influențele Dreptului Administrativ asupra Dreptului Constituțional

Profesorul universitar subliniază că Dreptul Constituțional era în mare măsură dependent, cu mici excepții de această experiență a dreptului administrativ. 

„Antonie Iorgovan (n.red. fost jurist și senator român) venea de acolo, în general toți au venit de acolo și, mă rog, se vede foarte clar că înțelegerea factorului politic este în continuare destul de vagă. A rolului faptului politic, a primordialității politicului în raport cu problemele juridice, pentru că statul de drept pune problema în termenii aceștia.”, adaugă decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA.

Cristian Pîrvulescu amintește că guvernul care a introdus practica luării de decizii rapide prin ordonanțe de urgență a fost cel al Convenției Democrate Române, după 1997. Astfel, CDR introduce o interpretare preluată de toate guvernele care au urmat, astăzi fiind justificată ca o modalitate de a lua rapid decizii.

„Pentru că, la noi, democrația parlamentară înseamnă pierdere de timp, și noi nu avem timp să pierdem vremea. Noi avem PNRR, trebuie să decidem acum, aici, fără niciun fel de problemă. Întotdeauna găsim explicații.”, afirmă acesta.

Exemplu de bune practici

„Statele parlamentare nu au ordonanțe de urgență. De fapt, aici este singurul element care încă are nuanță de semiprezidențialism, dacă vreți. Deci, în general, într-o democrație parlamentară, guvernul nu are decât posibilitatea de a propune legislația, parlamentul este cel care o aprobă”, spune Pîrvulescu.

Acesta oferă și un „caz special”, cel al Elveției, unde, dacă legislația nu este contestată, devine obligatorie, iar dacă este contestată, trece printr-un referendum.

Ordonanțele de urgență și „decretele regale”

Cristian Pîrvulescu spune că încă din vremea lui Carol al II-lea a fost instituită practica așa-numitelor „decrete regale”, care au deschis practic calea pentru dictatura regală din 1938.

„Nici nu ar trebui să acuzăm doar comunismul, pentru că decretele regale apar încă din 1934, în momentul în care Carol al II-lea impune pe Tătărăscu folosește metoda decretelor regale care sunt aprobate în perioada vacanței parlamentare, masiv, și, practic, asta asigură o trecere, fără mari dificultăți, spre dictatura regală din 1938”, precizează profesorul universitar. 

„Comuniștii n-au făcut decât să continue această linie, pentru că parlamentul nu era parlament, era doar o mașină de vot în care se aprobau propunerile partidului.”, mai spune acesta.

Cum s-au normalizat hotărârile de guvern

Deși a existat o perioadă de câțiva anii în care guvernul Văcăroiu (1992 – 1996) nu a abuzat de ordonanțele de urgență, hotărârile de guvern au fost mereu utilizate abuziv, devenind astăzi o normalitate.

„Am avut o scurtă perioadă de câțiva ani, din 1992 până în 1997, în care ordonanțele de urgență n-au fost excesive. Hotărârile de guvern, da. Deci asta cu hotărârile de guvern a fost întotdeauna acceptată, pentru că la noi legile nu sunt suficient de clare și atunci. Dintr-o dată, se dădea guvernului posibilitatea să legifereze acolo unde n-avea drept”, afirmă politologul.

Cristian Pîrvulescu precizează că hotărârile de guvern sunt date spre aplicare, nu spre legiferare, iar interpretările adăugau „textul ilegal”. „Pe ce bază? Nimeni nu poate să explice exact pe ce bază se făcea lucrul ăsta și nici n-am mai avut dezbateri în legătură cu hotărârile de guvern din anii 90.”

Astfel, hotărârile de guvern au fost tratate și acceptate ca fiind un „punct câștigat”, spune politologul. „Sunt prezentate chiar ca fiind proiecte de lege, de multe ori, în presă.”

De ce angajarea răspunderii este diferită?

În ceea ce privește angajarea răspunderii de către Guvern pe diverse proiecte de lege, profesorul Cristian Pîrvulescu spune că este o „situație separată”.

Angajarea răspunderii apare în mod normal în regimurile parlamentare sau semiprezidențiale, atunci când nu mai există certitudinea sprijinului guvernului, menționează Pîrvulescu.

„Și pentru a forța sprijinirea guvernului, se utiliza angajarea răspunderii. Pentru că angajarea răspunderii obligă majoritatea să rămână solidară sau să accepte căderea guvernului. În final, varianta cu asumarea răspunderii guvernului a dus la căderea guvernului MRU (n.red. Mihai Răzvan Ungureanu), adică, mă rog, din diferite motive”, precizează politologul.

În încheiere, decanul Facultății de Științe Politice afirmă că România nu are o „cultură a coalițiilor”, deși din 1992 până astăzi au fost aproape exclusiv doar guverne de coaliție.

Citește și

Când vom avea un nou Guvern și care sunt blocajele acum SURSE