Organizaţia lui Yasser Arafat, victimă a recunoaşterii Palestinei

Autoritatea Palestinană a anunţat că va cere în Adunarea Generală ONU recunoaşterea statului palestinian în graniţele din 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală. Un sondaj internaţional realizat de Le Figaro arată că iniţiativa are mari şanse de succes, adica va obţine votul a cel puţin două treimi din statele membre ONU.

Recunoaşterea Palestinei nu face decât să deschidă o nouă pagină a disputei din Orientul Mijlociu. Premierul Benjamin Netanyahu, susţinut e SUA, a avertizat deja asupra pericolului unei iniţiative unilaterale în acest sens.

Dincolo de votul de pe 23 septembrie, scrie Al Jazeera, majoritatea palestinienilor vor rămâne sub ocupaţie în Cisiordania, sub asediu în Fâşia Gaza şi marginalizaţi în taberele de refugiaţi din statele arabe şi din Europa.

Nu numai rivalitatea palestiniano-israeliană va sta la baza acestor dispute. Recunoaşterea Palestinei este o iniţiativă a Autorităţii Palestinene. Nu însă aceasta este cea care îi reprezintă pe palestinieni la ONU, începând din 1974, ci Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, care are statut de observator.

Un vot în favoarea recunoaşterii statului palestinian ar face astfel ca OEP să înceteze a mai reprezenta poporul palestinian, urmând ca acest rol sa revină Autorităţii Naţionale Palestinene, care, deşi este condusă de preşedintele OEP, Mahmoud Abbas, îi reprezintă doar pe cei doua milioane care locuiesc in Cisiordania, pentru că Fâşia Gaza este controlată de radicalii din Hamas

OEP a fost înfiinţată în 1964, iar din 1969 a fost condusă de Yasser Arafat. În 1974, OEP a fost recunoscută în lumea arabă drept „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. În această calitate, OEP reprezintă la ONU nu numai pe palestineinii din teritoriile ocupate, ci şi peste zece milioane de refugiaţi, a căror reîntoarcere este respinsă total de Israel, întrucât ar schimba balanţa demografică. De altfel, diferenţele de spor demografic sunt una dintre raţiunile pentru care Israelul şi SUA au îmbrăţişat ideea a două state separate, şi nu pe cea a unui stat cu două naţiuni.

Unii comentatori arabi atrag atenţia că recunoaşterea statului palestinian ar putea fi însoţită de un compromis privind coexistenţa sa paşnică cu Statul Evreu, un concept care stârneşte încă multe controverse în cadrul ONU.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.