La mai bine de trei săptămâni de la meciul FC Timişoara – Rapid, oficialii forului care organizează Liga I au stabilit că fotbaliştii în cauză au fost folosiţi neregulamentar, însă au evitat deocamdată să ia şi măsuri care să anuleze rezultatul din teren, 1-0 pentru giuleşteni.Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF a decis că […]

Social-democraţii şi liberalii atacă Legea Educaţiei. Reprezentanţi ai celor două partide au depus, astăzi, la Senat, o moţiune simplă pe educaţie. Opoziţia critică activitatea ministrului Funeriu.Opoziţia cere demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, pe motiv că este "o persoană total incapabilă". "Domnul ministru Funeriu este o persoană total incapabilă de a gestiona un proces atât de […]

În prima oră a şedinţei interbancare de miercuri cursul a urcat până la 4,0855 – 4,0885 lei/euro, dealerii suspectând că banca centrală continuă să intervină indirect pentru a evita aprecierea leului.Primele transferuri de miercuri au fost realizate la 4,0670 – 4,0700 lei/euro, mai jos faţă de nivelul de la închiderea de marţi, de 4,0730 – […]

În timp ce România vrea să încheie un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, Polonia vrea să renunţe la linia flexibilă de credit de 20 de miliarde de dolari, angajată anul trecut. Banca centrală a Poloniei consideră că Varşovia ar trebui să treacă din postura de stat creditat de Fondul Monetar Internaţional în aceea de […]

În următoarele trei luni economia va mai pierde încă 30.000 locuri de muncă lunar, susţine Uniunea Generală a Industriaşilor din România.Potrivit unui raport prezentat recent de Uniunea Generală a Industriaşilor din România, UGIR-1903, economia românească a pierdut 550.000 de locuri de muncă, de la începutul crizei, adică peste 16% din efectivul iniţial de salariaţi. De […]

Cele două explozii au avut loc în această dimineață în Daghestan, Caucazul de Nord. Se pare că 9 persoane au fost ucise.Potrivit AFP nouă persoane au fost ucise azi dimineață, în două explozii care au avut loc în Daghestan, republica autonomă din componența Federației Ruse, situată în Caucazul de Nord. Potrivit Interfax, una dintre explozii […]

Ion Ionescu, autorul textului intitulat “Scrisoare către ţara mea”, e femeie. Se numeşte Alina Iordănescu, are 40 de ani, este psiho-pedagog, a lucrat timp de 20 de ani în educaţie şi câţiva ani în mass-media. „Scrisoare către ţara mea” a fost protestul ei paşnic faţă de corupţie şi incompetenţă, la care s-au alăturat, prin preluare […]

Cele două deplasări costă, în total, peste 20.000 de lei. În plus, primele de Paşte de la Turceni se ridică la peste 3 milioane de lei.Doi directori ai Complexului Energetic Turceni vor pleca la specializare în Singapore şi China, pe banii companiei. Asta în timp ce mii de muncitori stau acasă, pe motiv că nu […]

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan se aşteaptă ca 200.000 de persoane să intre în şomaj tehnic în 2010. Aplicarea măsurii de şomaj tehnic a dus la reducerea numărului şomerilor din România cu aproximativ 44.000 de persoane, a spus ministrul Muncii Mihai Şeitan. El susţine că în numai două luni de la aplicarea sistemului, 17.000 de companii […]

Excelenta informare a preşedintelui României, Traian Băsescu – prin intermediul a patru agenţii româneşti de presă – scoate în acest an din bugetul Administraţiei Prezidenţiale aproape 70.000 de euro, adică aproximativ 300.000 de lei ori trei miliarde de lei vechi, conform unui document intrat în posesia cotidianul.ro.

Practic, mecanismul este simplu: marfa adusă din Uniune este distribuită către firme fantomă ce emit facturi fictive cu ajutorul cărora este încasat TVA-ul. Apoi, firmele sunt vândute către cetăţeni străini sau sunt abandonate, iar administratorii dispar.Fiscul spune, că aproape 1,5 miliarde de euro, sunt înghiţite anual, de firmele fantomă, prin intermediul facturilor falsificate. Descinderea de […]

Cel puţin pentru câteva ore, setea de dreptate a românilor a fost satisfăcută. Au văzut şi ei că un grangure poate fi priponit. Iar asta i s-a întâmplat nu unuia spilcuit, politicos şi impunător, ci unui descurcăreţ cu faţă de mahalagiu cu tupeu. Fostul aghiotant de procuror general, un fel de hopa-Mitică prin tribunale, este […]

Traian Băsescu l-a decorat pe actualul director al SRI, profitând de ocazia celor 20 de ani împliniţi de când SRI (moştenitorul Securităţii) a fost inventat. De ce l-a decorat pe George Maior? Fiindcă şi-a ţinut gura (acoperind mizeriile din dosarul lui Băsescu, de dinainte şi de după Revoluţie) şi a făcut jocurile preşedintelui României? Sau […]

Vom intra în săptămâna circului mediatic în care toată lumea politică precum şi aceea din zona afacerilor rarefiate vor trece mari credincioşi aruncând pomană plebei, pomană de moment, care nu rezolvă problemele profunde. Vom vedea mulţimea de pârlaci şi drângăleţi politici înghesuindu-se prin biserici centrale sau aparent izolate, amestecându-se cu anonimii muritori de foame şi […]

Parlamentarii au respins cu majoritate de voturi, marţi, în plenul reunit, raportul Comisiei speciale comune pentru analiza crizei intervenite în funcţionarea Justiţiei care propunea adoptarea Pactului Puterilor privind Justiţia, votul fiind contestat de social democraţi.Raportul Comisiei comune speciale pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei, constituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 34/2009, a fost respins, întrunind […]

Cea mai mare operă semnată de Pablo Picasso, o pictură pe o cortină, va fi expusă după aproape o jumătate de secol de când Victoria & Albert Museum din Londra a achiziţionat-o, informează timesonline.co.uk.Cortina cu dimensiunea de 10 metri x 10 metri va ocupa locul central în cadrul unei expoziţii care va fi vernisată la […]

Aproape 100 de persoane au fost evacuate marţi din principala catedrală ortodoxă din Moscova în urma unei alerte cu bombă, la o zi de la atacurile sinucigaşe din metroul moscovit."Un necunoscut a sunat la poliţie şi a anunţat că a fost amplasată o bombă în catedrala Hristos Mântuitorul", potrivit Interfax, citată de Realitatea.net. "Aproape 100 […]

Stagiunea de Muzică Veche acoperă un gol în viaţa culturală a Capitalei. În ritualul catolic, Ceremonia Tenebrelor reprezenta un moment foarte important începând în special cu perioada Renaşterii. În Franţa, aceste ceremonii se transformă treptat în adevărate spectacole atingând momentul maxim în perioada regalităţii. Adesea ele au constituit sursa de inspiraţie pentru diverşi compozitori ai […]

Tudor Gheorghe a stârnit cu spectacolul său, “În căutarea dorului pierdut”, nu numai aplauzele moldovenilor din Chişinău, ci şi pe cele ale preşedintelui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.Este cunoscut faptul că Tudor Gheorghe este foarte apreciat peste Prut, are chiar şi o stradă care-i poartă numele, dar a fost surprins să fie aşteptat după concert de […]

Vicepreşedintele PC Mureş, Silviu Morariu, a menţionat că proiectul de lege iniţiat de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este aberant, iar amenzile pentru chiul vor avea efect contraceptiv."Partidul Conservator susţine candidatura domnului ministru Funeriu la Premiul Nobel pentru Economie şi recomandăm să înregistreze la OSIM degrabă iniţiativa, ca nu cumva să i-o fure altcineva", a declarat […]

“Marele vrăjitor al rockului clasic”, cum este supranumit simbolul rock Ronnie James Dio, acum în vârstă de 67 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la stomac. De câteva luni Dio s-a internat la spitalul din Houston, unde este supus tratamentului chimioterapic.De când se tratează, fostul lider al grupului Black Sabbath şi actualmente al formaţiei […]

Preşedintele Consiliului European, belgianul Herman Van Rompuy, va publica un volum de haiku-uri, care urmează să fie lansat pe 15 aprilie, la Bruxelles, când preşedintele UE va recita câteva dintre poeme, anunţă AFP. Van Rompuy este pasionat de poezia japoneză şi a publicat deseori haiku-uri pe blogul personal.  Cu puţin timp înainte de a prelua […]

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că scandalul Cătălin Voicu este „ultima cântare în cadrul luptei pe care preşedintele Traian Băsescu o duce cu serviciile secrete”."Este o bătălie pe care o duce Băsescu cu serviciile secrete în cadrul justiţiei din România pentru că erau judecători care se opuneau acestei maşinării de poliţie politică reprezentată din […]

35 de persoane au fost duse la sediul DIICOT Ploieşti pentru audieri.Poliţiştii DIICOT au descoperit, marţi dimineaţă, un cazinou într-o locuinţă din judeţul Prahova, în timpul unor percheziţii la care au participat în jur de 200 de poliţişti şi jandarmi. Mai mult, două grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea de infracţiuni informatice şi falsificarea de […]

Plenul Parlamentului a dezbătut marţi raportul de activitate al TVR. Cu 195 de voturi pentru, 78 contra şi 3 abţineri, Parlamentul a votat respingerea raportului de activitate al TVR, ceea ce înseamnă că automat Consiliul de Administraţie al postului public de televiziune a fost demis.În timpul dezbaterilor, directorul general al TVR, Alexandru Sassu, respingând acuzaţiile […]