Lecţii de muzică pentru Miercurea Sfântă

Stagiunea de Muzică Veche acoperă un gol în viaţa culturală a Capitalei. În ritualul catolic, Ceremonia Tenebrelor reprezenta un moment foarte important începând în special cu perioada Renaşterii. În Franţa, aceste ceremonii se transformă treptat în adevărate spectacole atingând momentul maxim în perioada regalităţii. Adesea ele au constituit sursa de inspiraţie pentru diverşi compozitori ai epocii Barocului muzical, precum François Couperin, Marc-Antoine Charpentier, Michael Delalande sau Jean Gilles.

Concertul, intitulat “Leçons de ténèbres”, va avea loc la Palatul Cercului Militar Naţional, miercuri 31 martie, şi va fi susţinut de formaţia de muzică barocă “L’Entretien des Muses”. Muzicienii folosesc adesea instrumente istorice sau replici ale acestora, lăută, orgă, clavecin, viola da gamba, blockflöte, oboi baroc, trompetă naturală, flauto traverso etc. şi urmăresc aplicarea convenţiilor interpretative.

Alcătuită din sopranele Raluca Enea şi Dana Caraman şi clavecinista Irina Năstase, formaţia şi-a propus aprofundarea repertoriului vocal şi instrumental al secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, cu acordarea unei atenţii deosebite păstrării autenticităţii stilului muzical. La realizarea spectacolului “Leçons de ténèbres” participă violoncelistul Eugen-Bodgan Popa. Din bogatul program spicuim: François Couperin (1668-1733) – “Troisième leçon de ténèbres pour le Mercredi Saint à deux voix” şi “Victoria – Motet pour le jour de Pâques”. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.