Firea s-a suit pe viitorul aeroport

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat, vineri, lansarea unui studiu de prefezabilitate pentru proiectul aeroportului din sudul Bucureştiului ce urmează să fie construit în următorii ani şi a menţionat că, cel mai probabil, acest studiu va putea fi prezentat în luna august.

„Ceea ce am început de acum 2 ani ca idee şi ca dorinţă de a studia oportunitatea, astăzi a început să prindă contur. În urma unei asocieri pe care Sectorul 4 împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu a efectuat-o în cursul anului trecut şi validată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti am pus bazele unei structuri menite să ducă în timp acest proiect. El datează încă din anul 1973 ca şi intenţie. Împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu realizăm o societate comercială care va achiziţiona terenul în momentul în care toate procedurile vor fi gata. Din punct de vedere al ordinii derulării acestor evenimente, astăzi este gata primul pas.(…) Vorbesc despre ideea unui aeroport pentru că, din păcate, de-a lungul tipului am atras atenţia asupra faptului că oraşul Bucureşti este extrem de polarizat, din păcate, cel puţin până în momentul acesta a existat o diferenţă foarte mare de dezvoltare între nordul Bucureştiului şi sudul Bucureştiului”, a spus Băluţă într-o conferinţă de presă la sediul Romaero.

El a menţionat că traficul în partea de nord a Capitalei este sufocat, iar această zonă „a devenit victima propriului succes”, pentru că marea majoritate a locurilor de muncă bine plătite se găsesc aici.

„După ce încheiem această etapă şi vom prezenta rezultatele, ne aşteptăm ca în cursul lunii august să vă putem prezenta rezultatele studiului de prefezabilitate. Următoarea etapă pe care o avem este realizarea studiului de fezabilitate, iar după ce avem aceste etape realizate şi putem să stabilim care este cu exactitate suprafaţa de teren de care avem nevoie, care este suma ce trebuie alocată pentru această investiţie, care este modalitatea prin care putem să reuşim finanţarea acestui proiect, vom putea să facem exproprierea şi să trecem la etapa de realizare a procedurii de atribuire”, a afirmat Băluţă.

De aeroport s-a lipit şi Firea, după ce a promis metrou până în Voluntari

Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că un aeroport în sudul Capitalei este aşteptat de peste 20 de ani, iar pentru bucureşteni „această investiţie este vitală”.

„Transportul rămâne problema noastră numărul unu, fluidizarea traficului este provocarea noastră, a tuturor, pentru că un trafic congestionat înseamnă foarte multă poluare pentru copiii noştri, pentru tinerii noştri şi pentru noi toţi. De aceea, în anii precendenţi am realizat împreună, atât ca primar general, cât şi cu colegii şi prietenii mei, primari de sectoare, şi cu sprijinul Guvernului multe proiecte pentru fluidizarea traficului. Dar nu este suficient. Întotdeauna trebuie făcut mai mult şi mai bine. De aceea, pentru următoarea perioadă ne-am propus ca împreună să prelungim metroul şi tot ce înseamnă reţeaua de metrou a municipiului Bucureşti.(…) Acest proiect, un aeroport în sudul Capitalei, este unul aşteptat de peste 20 de ani, s-a vorbit mult despre necesitatea ca Bucureştiul să mai aibă încă un aeroport internaţional, pe lângă cel din nordul Capitalei. S-a vorbit mult şi s-a făcut puţin”, a spus Firea într-o conferinţă de presă la sediul Romaero pe care a susţinut-o alături de Băluţă.

Gabriela Firea a afirmat că proiectul unui aeroport în sudul Bucureştiului este susţinut atât de Ministerul Transporturilor, cât şi de premierul Marcel Ciolacu.

„Pentru bucureşteni această investiţie este vitală şi m-aş bucura ca împreună să determinăm ca din ce în ce mai mulţi turişti din Europa şi din întreaga lume să vină în Bucureşti pentru a admira clădirile monumentale, parcurile deosebite, bineînţeles acestea să fie îngrijite, de asemenea Centrul Vechi al Capitalei şi să se bucure de români, care sunt extrem de primitori şi care întotdeauna îi primesc cu mare plăcere pe toţi turiştii şi, bineînţeles, şi pe cei care vin din oraşele noastre din România”, a menţionat Firea.

Foto Arhiva

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. O tara nebuna la cap.Nu este apa calda si apa rece,nu se ia gunoiul si se spala strazile ,dar construiesc alt aeroport.Nu exista -catindat- al comasatilor sa nu propuna tot felul de nastrusnicii.Toate promisiunile sunt pe….bani europeni.Bai,pana in iulie kolhoznicii baga in faliment pana si Banca Mondiala cu furturile in numele Ucrainei fasciste.

  2. Este strategic bine sa avem Bucurestiul inconjurat de aeroporturi??? La razboi aeroportul va fi cucerit si inamicul isi aduce tancuri si munitie si prin nord si prin sud. Adica SIGURANTA NATIONALA IN PERICOL. Baluta si Firea habar nu au. Dujmanii le dicteaza si ei fac prostii. Sa se discute in CSAT si cu strategii militari.

  3. Intepata asta de Firea care are mersul de zici ca are ceva bagat undeva ,nu a facut nimic pt. Centrul Vechi al Bucurestiului care reprezinta pt. toti turistii care vin in Bucuresti,punctul numaru unu .Asa cum arata acest perimetru al orasului vechi ,este o rusine .La Gara de Nord cum coboara turistul din tren sa viziteze Bucurestiul ,il intimpina fostul Hotel Dunarea care arata ca dupa un bombardament.Iar acum Firea impreuna cu alti inteligenti ,vor un Aeroport in sudul Bucurestiului ,sau metrou ca sa ajunga in Voluntari.Oamenii astia sint sanatosi la cap ,sau consuma droguri ?

  4. Baluta a distrus Piata Progresu si Big Berceni. A facut magazin pentru mafia tziganeasca in licul tarabelor unde veneau direct taranii cu legume proaspete.

  5. La fel ca la metrou este o palarie prea mare pentru un primar fie el general, este treaba de minister sau laut impreuna cu autoritati locale pentru diverse viitoare infratructuri rutiere, feroviara sau linie de metrou.
    Statul nu a reusit sa inlocuiasca conducte de termoficare sau sa realizeze o centura ocolitoare cum ar trebui.
    Pe romaneste copii copiilor actualilor copii vor putea folosi aeroportul. Daca va mai dori cineva locui intr-un oras din ce in ce mai aglomerat si poluat.

  6. Nu cred ca o primarie poate finanta un proiect de tara,pur si simplu e mistocarie

  7. sa ne amintim de „Dracula park”, de „trenul suspendat” al lui Oprescu, sau de programul lui Daddy:opt spitale…., unde sunt acum cei care facusera propunerile acestea ?

  8. A inghitit argint viu, crapa repede. Orisicat iar incepuse sa dicteze bucurestenilor.

    „ne-am propus ca împreună să prelungim metroul”
    No comment! 😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.