Mi-amintesc de nopțile în care, după slujba de Înviere, mergeam cu părinții în cimitir să ducem lumină bunicilor, mai ales celor care „muriseră fără lumânare”, cum spunea mama. Era o imagine care, chiar și acum, îmi aduce un sentiment profund de liniște: zecile de lumânări aprinse pe morminte nu luminau doar chipurile celor veniți, ci transformau întregul cimitir într-un spațiu viu, cald, aproape sacru.