„Îmi pare foarte rău, nu vom avea concedii. Suntem într-o cursă contratimp să accesăm toţi banii europeni disponibili”, și-a avertizat

Debitorii, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Debitorii, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic

Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

Se anunță cutremur printre bugetari. Guvernanții vor să ia niște măsuri crunte printre care desființarea unor institute precum Institutul Levantului dar ia în calcul și să se acorde vouchere de vacanță doar pentru unii bugetari

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, nu participă la Reuniunea miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană. Și nici pe alții nu-i lasă. E vorba, așa cum firesc ar fi fost, să trimită

Afacerea căminelor din Voluntari și scandalul pe care l-a declanșat au fost semnalul care a dus la descoperirea unei realități crude. Adică începutul unei întîlniri cu o realitate cutremurătoare

Mii de susținători ai juntei care a preluat conducerea Nigerului printr-o lovitură de stat la începutul acestei săptămâni au mărșăluit duminică pe străzile capitalei Niamey, fluturând steaguri rusești,