Două surori care s-au aventurat în valurile agitate pe o plajă din Eforie Nord au fost salvate, miercuri, după ce oamenii aflaţi pe plajă au format un lanţ uman şi le-au adus la mal, transmite corespondentul Mediafax. Cele două adolescente, de 15, respectiv 16 ani, sunt surori, iar miercuri la prânz au intrat să facă […]
Toate știrile
Victor Becali rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Ilfov a admis contestaţia depusă de DNA împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 4, care în iunie a decis eliberarea. Fostul impresar va putea face o nouă solicitare pe 16 noiembrie. „Rejudecând, respinge propunerea de eliberare condiţionată a condamnatului BECALI VICTOR (date) în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Jilava […]
Tudorel Toader a declarat, miercuri, că nu consideră că era cazul ca procurorul general Augustin Lazăr să se adreseze CSM.
Ultimele zile sunt marcate de escaladarea declarațiilor provocate de activitățile Pyongyangului în domeniul nuclear și de posibilitățile crescânde ale izbucnirii unei confruntări militare
FADERE transmite, prin intermediul unui comunicat de presă remis Mediafax, că măsuri precum prelungirea valabilităţii paşapoartelor de la 5 la 10 ani şi înfiinţarea unui centru de eliberare de paşapoarte în mall Plaza sunt benefice, însă insuficiente, având în vedere că efectele prelungirii valabilităţii paşapoartelor vor fi resimţite abia peste cinci ani, iar înfiinţarea unui […]
În spaţiul public au apărut informaţii conform cărora regulamentul de concurs ar fi fost modificat astfel încât postul să poată fi câştigat de fiul ministrului Justiţiei.
Noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Bucureşti.
Potrivit unui sondaj al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, 57% dintre medici preferă înlocuirea scutirii de impozitul pe venit a medicilor.
La începutul acestei săptămâni a fost deschisă la Muzeul Bucovinei din Suceava expoziția „Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie“. Evenimentul este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod. Organizatorii arată că au considerat necesară readucerea în prim-plan atât a personalităţii lui Ştefan cel Mare, care constituie […]
Va fi prezentat şi discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod cu privire la propunerile Comisiei pentru Statut şi Regulamente.
Austria a fost, alături de Luxemburg şi Elveţia, ţara care s-a opus cu înverşunare renunţării la secretul bancar, prevăzut chiar în Constituţie.
Obrazul subțire cu cheltuială se ține. Gabriela Firea a demarat operațiunea parcărilor din centrul orașului.
Conform unui studiu, în primele 12 luni au fost cheltuite nu mai puţin de 200 de milioane de lire sterline pe figurină Lego Batman Movie.
Un cutremur cu magnitudine 3,7 s-a produs miercuri, la ora 11:11, în judeţul Buzău Seismul s-a produs la o adâncime 113,8 kilometri. De la începutul lunii august, aproape zilnic au avut loc cutremure în zona Buzău – Vrancea, cel de miercuri fiind al cincisprezecelea. În 1 şi 2 august, în Buzău au avut loc seisme […]
Mai multe percheziţii au avut loc miercuri la Primăria Bragadiru, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 6. Surse judiciare citate de News.ro au declarat că este vorba despre un dosar vizând falsuri în documente, în principal certificate de urbanism. Conform aceloraşi surse, în acest dosar este începută urmărirea in rem. Anchetatorii au ridicat […]
Regizoarea Cristina Haneș câștigă Pardino d’Oro la cea de-a 70-a ediție a Festivalului de Film din Locarno, anunță un mesaj primit la redacție, în finalul evenimentului desfășurat în orașul elvețian între 8 și 12 august. Filmul „António e Catarina“, câștigătorul premiului Pardino D’oro pentru cel mai bun scurtmetraj internațional al Festivalului Locarno din Elveția, este […]
Cu un avans de 5,7% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie – iunie 2017, arată o estimare preliminară, publicată miercuri de Eurostat, citată de Agerpres. Conform Eurostat, produsul intern brut […]
Criticii cancelarului, dar şi publicaţii liberale care i-au stat alături „liderei lumii libere“ consideră însă că maniera Angelei Merkel de a face politică este dăunătoare pentru democraţia germană şi europeană.
Un bărbat şi-a înjunghiat mortal mama într-o cameră de hotel din Vatra Dornei, în urma unui conflict izbucnit pentru că femeia nu l-a lăsat să îşi aprindă o ţigară, transmite corespondentul Mediafax, citând surse judiciare. Bărbatul în vârstă de 36 de ani era cunoscut cu probleme psihice Acesta era în vacanţă alături de părinţi, când, […]
Cifrele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică sunt cea mai bună dovadă că evaluarea care a dus la căderea guvernului nu a avut nicio legătură cu realitatea, susține fostul premier Sorin Grindeanu. „Cifrele publicate astăzi de INS sunt cea mai bună dovadă că evaluarea care a dus la căderea guvernului Grindeanu nu a avut […]
România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menținem, afirmă miercuri premierul Mihai Tudose, făcând referire la datele făcute publice miercuri de Institutul Național de Statistică privind creșterea economică. „Institutul Național de Statistică a anunțat, astăzi, că România are o creștere economică de 5,9% în trimestrul II din 2017, peste cifra de […]
Regizorul Roman Polanski, recompensat cu Oscar, a fost acuzat de viol pentru a treia oară, o femeie spunând marţi, în cadrul unei conferinţe de presă în Los Angeles, că cineastul ar fi agresat-o în 1973, când ea avea vârsta de 16 ani, conform bbc.com. Femeia, identificată drept Robin, s-a prezentat la conferinţa de presă alături […]
„Deschideți granițele pentru români!“ este ideea lansată de Cotidianul zilele trecute. Continuăm să o promovăm.
Un tweet al fostului președinte american Barack Obama despre violențele rasiste care au avut loc la Charlottesville, Virginia, a devenit marți mesajul cu cele mai multe like-uri din istoria rețelei de socializare Twitter. Obama a folosit un citat al laureatului premiului Nobel pentru Pace Nelson Mandela însoțit de o poză a sa alături de copii […]
FCSB a obţinut marți seara un egal pe terenul lui Sporting (0-0) şi păstrează şanse considerabile de calificare în grupele UEFA Champions League. Cele mai importante publicații din Portugalia au remarcat performanța echipei românești, relatează Digi Sport pe site-ul său. A Bola: „Leii au fost neinspirați în fața zidului românesc. Formația noastră nu a avut […]
Estimările publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS) depăşesc prognozele analiştilor.