Paiul de care se agaţă înecatul

Furia şi disperarea pentru prestaţia tricolorilor în meciul cu ”ceasornicarii” s-au mai stins. A rămas în cerul gurii doar cenuşa unui incendiu numit neputinţă. Nimic nu e mai greu decât să recunoşti că nu poţi mai mult. Parcă ţi s-ar cere să apeşi pe trăgaciul pistolului a cărui ţeavă cineva ţi-a înfipt-o între dinţi. Ca să mai îndulcim această macabră metaforă, o dăm pe caterincă şi ne gândim că, la urma urmelor, elveţienii aruncă cu banii pe fereastră, dar din stradă în casă, în timp ce noi am aruncat banii pe o autostradă care nu există. Adică am cam bechtelit-o. Ei au obţinut ceea ce şi-au propus şi sunt cu sacii în căruţă. Noi, cu un singur punct, un amărât de punct, ne agăţam ca înecaţii de un pai. Tragem vârtos că vom bate Albania, la Lyon. Cu alte cuvinte trecem la calcule. Dacă batem, facem şi noi 4 puncte, suficiente, probabil, ca să ne calificăm de pe locul trei, că al doilea e deja confiscat. Dacă nu, atât tricolorii, cât şi albanezii îşi fac bagajele.

Ca nişte adevăraţi balcanici, ne-am pus piedică unii altora. Fără intenţie, desigur, dar cu largul concurs al providenţei. Asta e, ce să-i faci, soarta nu ţi-o alegi, ci ţi se dă şi trebuie să-i porţi crucea. O porţi cu demnitate şi înţelepciune şi cu o suferinţă asumată, dar pe care nu o afişezi. Numai că Anghel Iordănescu – ”generalul de fotbal”, mai degrabă un Moş Teacă al fotbalului românesc – nu dispune nici de demnitate, nici de înţelepciune. I-am ascultat declaraţiile de după meci, un penibil şirag de vorbe din limba de lemn de altădată, şi paiul de care visam să ne agăţăm, ca înecaţii, s-a dus pe apa sâmbetei. Singurii care mai pot să pună mâna pe el sunt jucătorii. Ar trebui să-şi ia inima-n dinţi şi să-l trimită la plimbare pe cel care, ca un iresponsabil ce este, l-a lăsat pe tuşă pe Nicolae Stanciu şi l-a jucat în foi de viţă pe Denis Alibec, atacantul care a contribuit esenţial la cucerirea titlului de către Astra. Nu mai vorbim de neconvocarea lui Budescu, care nu s-a sfiit să declare că selecţionerul este total depăşit. Cu chiu cu vai, a acceptat să-l admită în lot pe Alibec, dar a jucat un circ ieftin din aşa-zisa recunoaştere a calităţilor ”grăsunului” Alibec. Ne aducem aminte şi de marea problemă a bandajului de pe mâna giurgiuveanului, altă chichiţă cu care Moş Teacă voia să-l lase acasă. Ziceam că bine ar fi ca jucătorii să-l trimită la plimbare. Măcar cu vorba, dacă nu cu fapta. Ar fi un gest care ar lăsa lumea fotbalului cu gura căscată. Dar, bineînţeles, nu de o astfel de performanţă avem nevoie acum, când partida cu Albania este mai decisivă ca niciodată. Și partida cu Elveţia a fost una decisivă, dar încă ne mai întrebăm dacă între dorinţă şi puterinţă n-a fost cumva o mică diferenţă. Acum, cu Albania, avem şi puterinţa, dacă nu cumva vom trimite în teren o echipă şi mai bramburită şi mai nelegată decât cea cu Elveţia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.