Steaua îi vrea pe portarul Costel Pantilimon şi pe mijlocaşul Alex Bourceanu de la Timişoara, Gigi Becali discutând deja în acest sens cu patronul bănăţenilor, Marian Iancu, potrivit realitatea.net.
Părţile nu au reuşit însă să ajungp la un acord privind sumele de transfer.
Becali este dispus să dea pe Bourceanu 600.000 de euro, în timp ce FC Timişoara a cerut iniţial 800.000 de euro plus TVA. „Până la urmă nu ne-am înţeles pentru 100.000 de euro”, a precizat Becali, care a menţionat că tratativele vor continua, potrivit Sport.ro.
Dacă pentru Bourceanu se va negocia în continuare, Gigi Becali nu este dispus să plătească pentru Pantilimon suma cerută de Iancu, 2,5 milioane de euro.
În ceea ce priveşte situaţia lui Bănel Nicoliţă, Becali a precizat că i-a dat mijlocaşului Stelei un document prin care se poate transfera la orice club doreşte în schimbul sumei de 700.000 de euro. Actul mai este valabil şapte zile.