Păpuşari ai propriilor iluzii

Se zice că, după ce a săvârşit cerul şi pământul, Cel de Sus a făcut neamurile, împărţindu-i fiecăruia şi câte un loc sub soare.

Când a ajuns la români (pe atunci încă nu era graniţa de pe Prut) a făcut un neam de oameni frumoşi la chip, buni la suflet, harnici ca nealţii şi omenoşi în toate…

Apoi a ales pentru ei locul cel mai deosebit, cu mare şi munţi, cu Dunăre şi Nistru, cu dealuri şi văi, cu lacuri şi şesuri, cu pământ gras în care dacă dimineaţa înfigi o vergea până către seară înmugureşte…

Sfântul Petru s-a uitat mirat la această lucrare mununată a Celui de Sus şi a îngânat, un pic nedumerit:

– Doamne, să nu Te superi de ce am să zic… La alte neamuri le-ai dat numai nisipuri, pe altele le-ai pus să vieţuiască pe pietre sau le-ai aşezat între gheţari, pe unele le-ai mai făcut şi pocite le chip sau serbede la inima lor… Da’ cu românii ai fost cel mai generos: le-ai dat şi un loc de ţară (nu de ţări – nota noastră) cum nu e un altul sub soare, i-ai dăruit şi cu chip frumos şi cu suflet larg ca zarea de colo… Chiar nu Ţi-i jele, Doamne?!

La care Dumnezeu a zis:

Lasă, Sfinte Petre… Să vezi însă ce conducători am să le dau…

Legenda zice că Cel de Sus când vrea să ne bată ne bate cu cei pe care-i alegem să ne guverneze…

Acum ne-a mai pedepsit cu o campanie electorală care nu se mai termină.

În ultimii 3 ani am fost martori la 4 scrutine, care au înghiţit, conform unor date oficiale, peste un miliard de lei.

Record mondial!

Şi acest lucru se întâmplă în ţara cea mai săracă din Europa!

E cadoul fostului politician Iurie Roşca, pe atunci vicepreşedinte al Parlamentului, care în 2000 a înaintat o modificare la Constituţie, ce pevedea ca preşedintele statului să fie ales de către Parlament, şi nu de către popor, invocându-se argumentul că vom economisi astfel suma de 32 de milioane de lei. Şi iată, în loc să irosim o dată la 4 ani 32 de milioane de lei, cheltuim sute de milioane în fiecare an ca să alegem ceea ce nu poate fi ales!

(Am fost atunci unicul deputat de dreapta care a votat contra legii ce-i fura dreptul omului simplu de a-şi alege el însuşi preşedintele. Argumentul meu a fost: o ţară săracă e condamnată să aibă un parlament de stânga, iar un parlament de stânga nu va alege niciodată un preşedinte de dreapta. A fost o cursă întinsă de Voronin, în care au căzut, din păcate, şi mulţi dintre deputaţii de bună credinţă.)

Acum se depun eforturi disperate, dar zădarnice, ca să se revină la ce a fost. Dar o modificare în Constituţie se poate face cu cel puţin 71 de deputaţi din 101.

Cu alte cuvinte, cum zice şi proverbul: un nebun aruncă o piatră în fântână şi o sută de cuminţi n-o pot scoate!

Iar Voronin atâta şi aşteaptă: să mai încalece Basarabia pentru încă 4 ani!

Ceea ce n-au înţeles încă şi nu pot înţelege liderii Alianţei pentru Integrare Europeană e faptul că ea nu este atât a lor cât a noastră.

Poporul basarabean a obosit de la 1993 încoace să stea în opoziţie. Credeam că odată cu instalarea AIE la guvernare vom răsufla şi noi ceva mai uşor. Dar n-a fost să fie.

Liderii Alinaţei se scuipă între ei, dar mereu se şterg de flegmele lor cei care i-au ales.

Tot mai multă lume propune ca societatea civilă să intervină în păruiala lor.

Cu regret însă, ei lasă impresia că nu ascultă de nimeni. Nici de bunul Dumnezeu. Ci doar de propriile orgolii.

Iar orgoliul, ştie toată lumea, dacă i te încredinţezi, e ca ţigara: când vrei să o laşi tu pe ea, nu te mai lasă ea pe tine.

Se pare că războiul fratricid a ajuns prea departe şi Satana bate din palme, doar că liderii Alianţei iau ceea ce aud drept aplauze pentru „consecvenţă” (citeşte: lipsă de înţelepciune).

Sperăm totuşi să le vină mintea la cap şi să-şi dea seama că nu dânşii şi-au ales poporul, ci poporul i-a ales pe ei.

Şi nu poporul ar trebui să-şi ceară scuze de la dânşii.

Ci, viceversa: ei de la cei care i-au votat şi apoi – unul de la celălalt.

Ca să putem merge împreună mai departe.