Paradă în Rusia: Aniversare fără blindate

Anul acesta, a anunţat Ministerul Apărării, niciun echipament militar nu va defila prin piaţă, iar reprezentanţii anumitor instituţii de învăţământ nu vor participa,

De Redactia Cotidianul - redactor
Paradă în Rusia: Aniversare fără blindate

Anul acesta, a anunţat Ministerul Apărării, niciun echipament militar nu va defila prin piaţă, iar reprezentanţii anumitor instituţii de învăţământ nu vor participa,

Rusia va sărbători luna viitoare victoria asupra Germaniei naziste printr-o paradă militară pe Piaţa Roşie din Moscova, însă fără expunerea de echipament militar, având în vedere situaţia operaţională din războiul din Ucraina, a anunţat marţi seara Ministerul Apărării, potrivit Reuters, potrivit News.ro.

Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la victoria în „Marele Război Patriotic”, eveniment marcat prin tradiționala paradă de pe 9 mai.

Data capitulării Germaniei în fața Uniunii Sovietice.

Este Una dintre cele mai importante sărbători din calendarul rus.
Aceasta le permite veteranilor, al căror număr este în scădere, să se adune pe străzi, purtând medaliile la vedere. Este însoţită de o explozie de emoţie marcată de filme de lung metraj, documentare şi muzică de război.

Fără echipament militar

Însă anul acesta, a anunţat Ministerul Apărării, niciun echipament militar nu va defila prin piaţă.

”Personalul militar din instituţiile de învăţământ militar superior de toate tipurile şi din ramurile individuale ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse va participa la paradă ca parte a coloanei de marş”, se arată în comunicat.

Comunicatul precizează că reprezentanţii anumitor instituţii de învăţământ nu vor participa.

”Iar nici o coloană de echipament militar nu va lua parte la parada militară, în legătură cu situaţia operaţională actuală”.

Se menţionează că parada va prezenta activitatea militarilor din toate ramurile armatei care participă la ”operaţiunea militară specială”, aşa cum numeşte Kremlinul conflictul.

Aceasta va include

  • Forţele Strategice de Rachete ale Rusiei
  • Forţele Aerospatiale
  • militarii de pe navele militare.

Avioanele forţelor aeriene, se menţionează, vor efectua un survol.

La finalul paradei, vor afişa culorile alb, albastru şi roşu ale drapelului naţional.

Forțele ruse și Ucraina

La mai bine de patru ani de la începutul războiului, forţele ruse continuă să avanseze lent prin estul Ucrainei.

Înalţi oficiali militari afirmă că forţele Moscovei avansează pe toate fronturile, iar Ministerul Apărării anunţă frecvent cucerirea unor sate, inclusiv a două marţi.

Discuţiile mediate de SUA, menite să conducă la o soluţionare a conflictului, sunt blocate, Washingtonul fiind concentrat pe conflictul din Orientul Mijlociu.

Preşedintele Vladimir Putin afirmă că Moscova urmăreşte cucerirea întregii regiuni Donbas, formată din regiunile Doneţk şi Luhansk, inclusiv părţile pe care nu a reuşit să le cucerească.

Ucraina respinge orice idee de retragere din zonele pe care le deţine încă.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.