Parlamentul olandez se opune aderării României la Schengen! Prima reacție a lui Ciucă

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru Agerpres, eurodeputata olandeză Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.

”Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc” acest lucru, a declarat Sophia in’T Veld.

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15-17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru perioada 2021-2025 între Partidul Conservator Liberal (VVD, membru al grupului Renew Europe), Partidul Democraţii 66 (D66, membru al grupului Renew Europe), Apelul Creştin-Democrat (CDA, membru al grupului PPE) şi Uniunea Creştină (membră a grupului PPE). La 10 ianuarie acest an a fost instalat actualul guvern de coaliţie condus de premierul Mark Rutte (VVD).

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că adoptarea de către Parlamentul de la Haga a unei rezoluţii care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen „nu îngrijorează deloc”.

„Am trecut în revistă repede acea decizie. Nu ne îngrijorează deloc pentru că ţara noastră a făcut tot ceea ce era necesar, astfel încât să îndeplinească cerinţele tehnice pentru accederea în spaţiul Schengen, lucru care s-a dovedit şi prin rezultatele verificărilor făcute de comisia nominalizată în acest sens”, a spus Ciucă, în timpul unei vizite de lucru pe care o efectuează în judeţul Dolj.

Prim-ministrul a arătat că autorităţile din România şi-au oferit disponibilitatea pentru ca reprezentanţi ai Olandei să vină în ţara noastră ca să facă verificări la faţa locului, acolo unde consideră că sunt probleme.

„Noi ne-am oferit disponibilitatea, inclusiv în relaţia bilaterală cu Olanda, astfel încât acolo unde consideră că sunt probleme şi doresc să vină să verifice la faţa locului, suntem în măsură să acceptăm această colaborare bilaterală ca dumnealor să verifice şi să vadă că suntem pregătiţi pentru accedere la spaţiul Schengen”, a explicat premierul.

Acesta a amintit despre eforturile României privind respectarea condiţiilor legate de statul de drept, corupţie şi crimă organizată.

„Vă pot spune că pe stat de drept am făcut în aşa fel încât la nivelulul Guvern şi la nivelul întregii coaliţii să luăm măsurile care se impun, în directă coordonare şi colaborare cu reprezentanţii Comisiei, să avem un pachet de legi ale justiţiei care într-adevăr să fie în deplină aliniere cu justiţia din Uniunea Europeană şi să ducă la acel proces de modernizare a justiţiei din România, iar pe partea de crimă organizată avem instituţiile statului care sunt foarte bine consolidate şi sunt convins că îşi fac datoria aşa cum şi-au făcut-o şi până acum”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, în ceea ce privește aderarea la Schengen, că România are o șansă, însă nu are o garanție.

„Aderarea la Schengen este mult dorită de noi, şi după cum cred că este un fapt cunoscut de 11 ani, noi îndeplinim, practic, cerinţele tehnice. Aderarea nu s-a realizat fiindcă până la urmă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de faţă. Acum există o fereastră de oportunitate, adică avem o şansă, însă nu avem o garanţie. Ca să maximizăm şansele noastre am întreprins foarte multe demersuri”, a spus Iohannis înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.
El a salutat votul din Parlamentul European pentru rezoluţia privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen, subliniind că este un vot politic.

„Votul a fost covârşitor pentru accesul României, Bulgariei şi Croaţiei, însă decizia nu se ia acolo. A fost un vot politic, un semnal politic foarte important pentru noi”, a precizat Iohannis.

El a amintit de misiunea de evaluare care a fost în România, arătând că rezultatul este foarte bun pentru ţara noastră.

„Din informaţiile pe care le avem, rezultatul este foarte bun pentru România. Evaluarea a constatat că România stă foarte bine la capitolul acesta, însă este clar că anumite chestiuni trebuie în continuare foarte bine clarificate, probabil chiar şi unele tehnice, dar în special unele politice şi pentru asta toată lumea este implicată la maxim”, a afirmat preşedintele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

90 de Comentarii

  1. fir-ati ai draq de slugi ordinare. sa raspundeti pentru TRADARE SI CRIMA ORDINARI TICALOSI!

  2. IOHANNIS= SLUGA PROASTA SI VANDUTA, CARE STAI IN GENUNCHI SI CURETI LATRINA ALTORA, DAR CERI RESPECT! NEAM PROST DIN SULA STRAMBA! SI TOTI AI TAI CU CARE CALARESTI SI UMILESTI ROMANIA! PROSTI SI KAKANARI…ALO, RARES BOGDAN…SI TU, LA FEL!

  3. pai cum asa ? fara sa vindem portul Constanta nu se poate ! drept compensare, o sa intre in Schengen Ucraina, care-i mult mai pregatita…

  4. Poi cred că este rezultatul vizitei în România, au mai cerut o dată portul Constanța, aliatul strategic nu e de acord, cum de altfel nici noi nu suntem de acord, așa că rămâne cum am stabilit! Să vi-l băgați undeva că nici nu mai vrem! Sîc!

  5. Să vedem ,, preșurile ” noastre politice cum reacționează. Le dăm cele două vaporașe înapoi sau ne vom urmări interesul național ,lucru nefăcut de 33 de ani ?

  6. ALELUIA!
    -depinde de ce vrei:
    Tara sau Spatiu(si „drum lin”),
    simplu.

  7. 😉 … 😀
    cum spuneam mai sus !
    Mingea e in curtea regala olandeza ! 😀

  8. Si ce rahat manca batistuta ca va intra sigur Romania, in…rahat deja este ca executant cu capul ecat spre prohap sau sub fusta olandeza. Sa traim bine in minciuni si manipulari, escrocherii si hotii, in executari a orice se dicteaza desi nu esti parte din ‘firma’! Plavanul a spus clar „Romania doar piata de consum”, ceea ce inseamna ciuciu fabricari, productie agricola, exporturi si calitate buna la alimentatie in Romania/dispare ‘franciza’ fabricat in Romania, sau original din Romania, doar importuri de proasta calitate! Asta au semnat! De asta nu shengen! Am spus din start ca se poate circula cu pasaportul oriunde in lume, acelasi timp il pierzi la imbarcari sau vami, aceleasi controale!

  9. Ciiumpalacule esti un chelner,fraiere!
    Ps.
    Era de asteptat ca holandezii sa percuteze la ordinele ocultei, pentru ca romanii trebuie sa-si aprinda lumanarea pe …coliva.

  10. Bravooo, Olanda, țară ciudată!
    Da-le la ficat „politicienilor noștri minunați” care MINT ȘI DLUGARESC cu nerușinare și tupeu!
    Ia zi, președinte, cum o joci p’asta alaturi de „minunata justiție”?
    Că de asta le e frică, zic ei, ciudații olandezi, de justiția teleghidată, coruptă, acoperită etc
    Ca nu face față la procesele ce vor urma când „infractorii” români devastează olanda, n’asa?
    Popurul vede ce faceți voi, neputincioși de la putere, vede, vede…
    De bine ce ați votat, că niște slugi amărâte, legile corupte ale justiției.
    Hahaha, olanda știe, știe, știe…
    Pentru români, zic ciudații, NICIODATĂ!
    HAHAHA!

  11. In afara propagandistilor angajati, mai era cineva care nu stia ca Olanda se opune? De ce se opune? Fiindca nu „ia-m vandut” gratis tot ce a vrut, asa cum au vazut olandezii ca le-am „vandut” americanilor.

  12. Tot vad pe aici iluminati din astia care o tot ametesc cu Portul Constanta.
    Mai baieti, un port este ceva extraordinar de complex. Acolo sunt entitati private care au investit sute de milioane de dolari, mari unitati militare….Portul nu poate fi trecut nici in administratie locala dar sa fie vandut. Se pot concesiona anumite dane si atat.

  13. Acum este momentul ca Rusia sa finanteze FV pentru a demara procesul de balcanizare. FSB daca cititi astea va rog sa ne ajutati, vrem independenta si suntem pregatiti sa oferim multe lucruri la schimb!

  14. AFARA DIN TARA CU „REFUGIATII” UCRAINENI!
    AFARA CU TRUPELE NATO DIN TARA!
    ROEXIT!

  15. Ce facem cu BARCILE acum ? Mai stingem apa marii cu ele ? 😉
    😮 Si regulati si cu banii luati 😀 !

  16. Bai tetea, ia mai du-te in origini si scuteste-ne!Si ia-l si pe caporal cu tine! SIKTIR!

  17. Calm. Se intra in Senghen. Romania sprijina destul Razboiul din Ucraina. Daca cumva nu se intra in Senghen acu, se intra la anu, daca sprijinul Razboiului creste. E logic, razboiul nu se termina anul acesta.

  18. Noi,
    Tsarul Vladimir I al Imperiului Rus am Luat Akt de Atitudinea Ostila a Regatului Tarilor de Jos impotriva Coloniei Amerikane Romania in General si Impotriva Regimului Fanariot al Parazitului Globalist Klaus Iohannis in Special, referitor la „Spatiul” Schengen. Despotul Luminat Orban Viktor va Beneficia de Sprijinul Nostru in Vederea Reunificarii Transsylvaniei cu Ungaria dupa Kapturarea Skamatorului Khazar Zelenskyy de catre Trupele Speciale GRU si Semnarea Kapitularii Neconditionate personal de Zombie Joe TaliBiden.
    INTREBARI ?!?

  19. Las ca-i punem noi la punct! Mi cumpara Ciuca-bilbîtul 2 barci.

  20. Cu actuala clasa politica ce pretentii sa avem? Sa nu mai spun si de discursul „viteaz” al popei porc de la PNT-cd.S-a trezit un neica nimeni sa guite in parlamentul european. De parca s-ar fi remarcat prin ceva acel impostor de Terhes sau cum naiba il cheama. Cu asa agarici impostori si „suveranisti” ramane Ro la sapa de lemn. Tarile din jur se vor dezvolta. Dar noi nu si nu,suntem o natie de patrioti hoti, prosti si daci liberi care pupam ciolane imputite pe post de moaste. Scarba natiune aurista-pesedista si scarba pentru toata popimea spurcata .De orice fel. De la popi la pastori.Nu-i nici o problema, vor pleca tinerii in vest. Sa ramana in tara numai margi,severini, simioni si sosoace proaste .Pensionari nostalgici si indraciti.

  21. Corect bre,. Ce puii mei ai vrea ?Nu ești democrație, nu ești stat de drept, nu ai justiție, nu ai educație,..ești doar slugă care mituiește pentru orice,,.Ești prostu care dă ceva,. mult și prețios, chiar și pentru faptul de a exista../

  22. Propun boicotarea oricarul produs olandez, acum si in vecii vecilor, si retragerea Ambasadorului roman , eventual un birou cu un singur functionar sa ramane pentru drogatii romani care consuma direct la țața vacii olandeze ; in institutiile UE sa ne uitam la olandezi ca la pereti!Nici un europarlamentar roman sa nu semneze nici o petitie olandeza,sa nu dea vot vreunei propuneri olandeze,etc
    Nici un militar roman sa nu mai participe la exercitii NATO in Olanda si viceversa
    E clar ca Olanda/olandezii are.au o atitudine istorica de tara/popor colonialista/colonialist!
    Vaporasele alea de agrement pompieristic sa fie restituite si sa dea banii inapoi,daca nu,la proces
    Olanda trebuie uitata, refuzul lor e atac direct la economia Romaniei

  23. NCN tv cluj sugera romanilor sa boicoteze firmele olandeze (megaimage ??!!!)sa-si retraga banii din bancile lor …..adica sa-i alunnge de aici daca le pute Romania .Dar cine s-o faca??

  24. @tetea , nu ai ratat nici ocazia asta sa-ti arati desteptaciunea de net, prietene portul Pireu , unul din cele mai mari din europa a fost vandut la chinezi.

  25. Atata vreme cat coruptia si traficul de droguri in romania nu vor fi reduse la zero exact ca in Rotterdam, nu meritam in Schengen!
    Plus coruptia din justitia din romania care acopera vinovatia VIPUrilor cand comit accidente de circulatie.
    Mi se face pielea de gaina de scarba cand ma gandesc la coruptia din aceasta dezgustatoare tara numita romania, pe care mi-e greata sa o reprezint la valoarea mea morala.

  26. Rutte s-a supărat rău întrucât la ospețele oferite in Romania nu s-au oferit viermi .. de făină ci doar … telemea de Sibiu mucegăită.

  27. @antiPSD. Pe colegul de salon @1 pe unde l-ai lăsat, e la tratament la socuri electrice? Si tu probabil ca aștepți să-ți vină rândul, până atunci te mai răhătesti un pic in public

  28. „guvernul meu” a facut paguba de 40 milioane Euro, pt vaporasele olandeze de rahat, desi, cunoastea faptul ca, Olanda e un narcostat si cu prostitutia in vitrine, insista pt legalizarea homo si lesbi si pedofilii in amarata Romania. Johanis piaza rea a Poporului Roman, ne-a nenorocit cu PNRR neaplicabil, cu Schengen la santajul Olandei , cu majorarile criminale la energie…prea tarziu sa-l mai scurtam de cap.

  29. Volumul total al schimburilor bilaterale Romania -Olanda a depăşit In 2021 cca 6,5 Mld. Euro si investitii olandeze de miliarde euro!
    Si totusii porcii astia olandezi ne dau lectii de purtare si note
    Trebuie stopate toate investitiile olandeze,porcii trimisi acasa si inchis importul de produse olandeze
    Camera de Comert Romano-Olandeza desfiintata

  30. Altcineva e in spatele olandezilor…Pe ei ii cam doare in cur de noi,insa neamtul ramane neamt pana la final! Iar iohanis nu reprezinta absolut nimic pentru ei!

  31. sa ne lamentam, ar fi bine sa bem un pahar de apa rece si sa reflectam.
    In primul rand, ar trebui sa ne maturam ograda de lichelele din politica, justitie, administratie.
    Sii apoi, sa le intoarcem serviciul olandezilor, cu zambetul pe buze.
    Din ce stiu, ei au de pierdut la afacerile cu Romania, nu invers.
    Daca am avea patrioti la carma, asa am proceda. Daca.

  32. Olandezii nu vor Romania in Schengen? Dati dracului firmele olandeze si banca ING afara din tara la si blocati-le conturile! Luati taxe de import pe marfurile olandeze! Ce mai asteptati, politrucilor?

  33. Sa vedem cum raspund politrucii nostri slugarnici si idioti.cand ne va da vestea cea proasta presedintele,ce o sa puna in locul rânjetului sau tamp?ce limba de lemn va mai folosi?La cine va mai latra?
    Asa cum am mai spus:Romania este o colonie,iar colonia nu are politica externa.pur si simplu noi nu contam.ne rad toti in fata si isi bat joc de noi.iar noi credem ca suntem buricul pamantului daca pupam mana la stapani.

  34. Iar domnul prim ministru General Ciucă va declara ca și despre obrăzniciile premierului Victor Orban “că Ardeal e acasă”
    și a președintei Katalin Novac că ea este singurul președinte și a maghiarilor din România “punct”, despre aversiunea pe față și în formă continuată a Olandei față de România neîmblânzită cu Portul Constanță, că dacă olandezii respectă valorile euroatlantice conducerea României îi poate pupa în continuare peste tot.

  35. Și ce entuziasm era prin România! Corporatiștii erau gata să adopte sabotul drept drapel național. Cică aveau vârâtă în parlamentul olandez una d-ale lor. Care ne ajuta. Cu gura. Căci cu fapta am văzut!

  36. @tetea, prietene, iluminarea cum spui tu vine din informații, oficial olandezii se plâng că prin portul Constanța din lipsa controlului și al securității se face trafic și evaziune, ăsta este motivul pentru care nu suntem primiți în Schengen. Neoficial soluția ar fi cedarea de către stat a acțiunilor și privatizarea , modernizarea și securizate! De către cine? Poi noi nu ne pricepem dar sunt alții, cu experiență care se pricep, nu?

  37. I-au pupat in c.r degeaba.Cred ca si acum se spala de 20 de ori pe zi pe dinti slugile.

  38. Hai Ardei Umplut … Ti-a iesit gavareala. Macar aici ai avut dreptate. Ca la „gaina ce naste pui vii”mai ai de asteptat…Si noi ,da noi ca si eu fac parte din populimea Romaniei , ce facem ? Ne uitam ca blegii la „slugile „care ar trebui sa fie ale noastre ,ca noi le platim si sunt ale lor ?Hai @ tetea ,@ deeper ,@ parere si toti ceilalti… Nu va mai buluciti ? Putin e de vina ? Ca-s prosti ai nostri in frunte cu traficantul de copii si de case ?Nu ati mai putea duce lingura la gura voi ce l-ati votat pe sasalau ! Veti (vom) intra in shantgen ….

  39. Marius Pavel Sunteti atat de prosti incat ti-e sila . Portul Constanta …voi habar nu aveti pe ce lume traiti.Ce sa faca cu acel port? Si chiar as prefera sa ajunga pe mana lor si sa investeasca masiv, sa-l faca profitabil. Ca doar nu il muta din dacia-mama. De 32 de ani este pe mana politicienilor din Constanta, ce mari realizari au ? Sa vii si sa indrugi ca noi le facem concurenta cu portul CT ,ce fel de gandire aveti voi astia asa zisi patrioti? Fraierilor, vara investitii masive din afara Ro ramane o tara ratata pe veci. Si apropo, initiativa privata in Ro este sanctionata de mafia rusa-PSD. Munca este sanctionata tot de mafia rusa-PSD. Este incurajata lenea, prostia,nemernicia si pupatul raclelor cu asa zise oase sfintite. Din fericire mai exista si oameni educati,care fie si fara voia voastra va misca Ro din mocirla in care traiti voi. Cu narativele astea rusesti cu natiune-patriotism, suveranitate muriti de foame fraierilor. Mana pe carte si pe munca daca vreti sa evoluati.

  40. Doja Tu fugi si te culca, epoca prostilor a apus. Tetea a vrut sa te trezeasca la realitate. Nu vrei,mergi de hiberneaza laba trista.Dobitoci ca voi tine tara in urma. Dobitoci ca voi,prin votul vostru au fugarit valorile din tara.Voi astia dacii liberi. Liberi de minte. Nu va e scarba de voi? Si in kakat dar si mandri romani.

  41. Banuiam ca aceasta tara numita OLANDA,unde consumul de droguri si plina de LGBT-sti,se va opune intrarii ROMANIEI in spatiul SCHENGEN,pentru ca doreste ca portul CONSTANTA sa nu fie concurentul portului ROTTERDAM.Daca ROMANIA,este acceptata in spatiul SCHENGEN,atunci vapoarele cu marfuri o sa vina la CONSTANTA si nu la ROTTERDAM.Aceasta vor acesti fosti COLONISTI.Da au afaceri la noi in tara,inclusiv in portul MANGALIA si ca sa fie multumiti mai si cumparam de la ei „barcute”,pentru ca noi am distrus santierele navale.Ne-am rugat la toti sfintii sa fim primiti in UE si NATO,pentru a deveni consumatorii produselor lor.Pana cand in UE nu se va schimba modul de votare,fiind eliminat acest VETO,nu vom intra in SCHENGEN.Asta e democratic,acest vot de VETO sau MAJORITAR.Noi nu avem reprezentanti seriosi in PARLAMENTUL EUROPEAN.Da cineva zicea de TERHES-PNTCD-ist,intrat pe listele PSD,dar este printre putini, el si d-na GRAFINI,care spun lucrurilor pe nume,fara frica.De cei aflati in fruntea acestei COLONII,ce sa mai vorbim.Sunt TRADATORI,incepand cu IOHANNIS si pana la ultimul consilier de la ministere.Nu cred ca o sa vina vremea sa raspunda acesti TRADATORI de tara.Noi suntem PARTENERI STRATEGICI cu SUA si suntem ocupati cu forte armate din NATO,dar nu putem merge in SUA,fara viza.De ce nu se rupe acest asa zis „parteneriat strategic”.Cate cheltuieli are aceasta tara cu armatele din NATO?Cine suporta cheltuielile?Da ucraina o sa aiba un parcurs mai rapid in toate aceste „ORGANIZATII”.

  42. Mărgelatu Nu este nevoie sa boicotezi nimic. Pui ,ama pe sama si marsh la camp .Sau fa educatie corespunzatoare pentru un stat civilizat si nu te mai plange. De ce nu boicotezi clasa politica ,guvernul FSN?

  43. reclamație client Mirosi a prost de la o posta. Ia-te cu Simion si Daeea de mana si jucati o miuta romaneasca,mancati kakati si va simtiti bine. Ca asta au facut badea Daeea si Simion, au mancat kakat si v-au ventilat si voua. Mai pune mana si te informeaza corect daca nu vrei sa faci icter de la prostie.

  44. Criteriile de aderare la spatiul Schengen, sunt strict tehnice. Ceea ce se invoca pentru Romania, sunt strict politice si economice, deci pretexte artificiale, extrem de josnice. UE, fiasco total, nu din acest motiv, ci prin prisma gestionarii catastrofale a celor trei mari crize care macina Europa.

  45. In afara de orgoliul national (care oricum nu mai exista dupa 30 de ani de umilinte din partea vestului), nu mi-e clar ce avantaje majore ne aduce Schengen. Cei care vor sa circule individual spre zona Schengen pot oricum sa o faca usor, doar pe baza de CI, singura problema fiind cozile la controlul vamal pentru vehicule de transport. Asta se poate rezolva foarte usor de statul roman, cu mai multe puncte de control vamal si mai mult personal, ca sa reduca timpii de asteptare. Daca nu o facem, e doar vina noastra, binecunoscuta ineficienta a institutiilor publice din rromanika.

  46. E amuzant că eu nu am jignit pe nimeni, mi-am spus părerea despre articolul de față, nici nu vreau să intru în polemici cu nimeni doar constat,din păcate, că limbajul și agresiunea verbală a unora sunt mai mult decât grăitoare, spune multe despre cultura și educația domniilor voastre! Probabil că o să mă rezum doar la citirea articolelor de acum …

  47. Personal pot sa spun ca mi se balangane maiestuos, mai ceva decit se balangane limba de la pendula, de acest „Schengen” care probabil ca intereseaza doar pe transportatorii care au remorcile pline cu sirieni si sri lankezi, arme si „prafuri” si vor doar sa treaca mai repede prin vami. Pacat totusi, imi luasem bilet pentru civilizatul Amsterdam, imi facusem operatie de schimbare de sex si imi inchiriasem si o vitrina in „cartierul rosu” …

  48. Parlamentul olandez se opune aderării României la Schengen = Increderea romanilor in Mue a mai scazut astazi cu 5%. Tineti-o tot asa- cum ar spune tefeleii -useristii, sau Keep Walking cum ar spune penala Macovei Mojica.

  49. Suntem tinuti la poarta ca slugile sau cersetorii. E normal cu o tara capusata de atatia evrei. Se tem si olandezii ca ii face sclavi spanu Aurescobergovici.

  50. România să renunțe la cerșitul penibil cu aderarea la Schengen.
    DESTUL !
    Si sa ceară aderarea la Comunitatea Statelor Independente.
    Atunci să vezi rugăminți occidentale și ambasadori în genunchi, cu ȘAPCA-n mână…
    Eeeeeh ? ?

  51. Ne mai dă ceva la lumină sau la pensii. Iohannis n-a fost inspirat când a adus PSD la guvernare, dar nu demisionează nimeni.

  52. Ce tot o dati cu portul Constanta?Dupa cum stiu sant hotarari in EU care trebuie sa fie votate UNANIM.De ce adormiti ,carpele noastre si gunoaile noastre de politiceni nu sant in stare sa zica NU votam.Sa le faca curte toate tarile si sa cerseasca votul lor si mandri nosti politiceni sa le spuna:ne-ati luat bani pentru securizarea frontierelor si acum va rog SCHENGENUL.Dar,fara suparare romanul este obisnuit cu pozitia GHIOCELULUI.Si cu bani luati si fututi in cur.Asta meritam ca natie.

  53. Era de asteptat asta,cred ca numai un inconstient dupa ce la auzit pe olandez ca a folosit cuvintul ( in principiu ),sa mai creada ca Romania va primii unda verde pt. spaţiul Schengen.

  54. Am s-o fac scurtă; românul este viteaz întotdeauna când poate să dea vine pe ceilalţi, cu toate că el, mai ales comentatorii de sus nu cred că cunosc condoţiile de intrare în Schengen. Dau cu ce pot, cu injurii, cu insulte, ba unii ameninţă cu toate că n-au nici bou la căruţă, dar au „gura spartă”.Mama ei de democraţie, dar toţi se înghesuie la căpşuni şi „servicii cinstite”, unde ?! Păi şi-n Olanda şi-n cam toate ţările vestului care-i primesc, nu întotdeauna cum au visat, dar totuşi îi primesc.Nu ies toţi milionari cu înalta lor calificare, dar câştigă bine, zic ei, altfel ar sta acasă.Singurul lucru care nu l-au învăţat este că în nici unul din parlamentele lor nu poate „şeful indiferent care-i ăla” să interzică vreunui partid la guvernare să-şi spună păsul;ca-n România, prim ministrul nu poate interzică celor care guvernează cu el să-şi spună părerea, şi tocmai asta-i condiţia intrării în Schengen, căci acest vot se cere „în unanimitate în UE” unde toate partidele la guvernarea ţărilor din UE au reprezentanţii lor. Deci zic eu nu vă mai înjuraţi nici între voi, nici cu alţii, cetiţi doar atenţie trebuie. Sănătate tuturor

  55. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că adoptarea de către Parlamentul de la Haga a unei rezoluţii că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen „nu îngrijorează deloc”. Ce simplu e să fi cu mintea odihnită, slugarnic, și fără nici un sentiment de mândrie că ești român. Te poate umili și batjocorii oricine că nu te îngrijorează. Domnul general urmează un tratament cu Rudotel?

  56. ce credeati ca ma deranjez pt cateva zeci de milioane parlite? fara miliard nu ne dam jos din pat, bai calicilor!

  57. @obs: Potrivit unui comunicat de presă comun MAE-MAI, îndeplinirea criteriilor necesare de către România a fost un fapt recunoscut de toate statele membre şi stipulat în Concluziile adoptate de Consiliul JAI din 9 iunie 2011″(ce ar mai fi,ora de iarna?)Ai retinut?de 11 ani
    @1: „Pui ,ama pe sama si marsh la camp .Sau fa educatie corespunzatoare pentru un stat civilizat si nu te mai plange.”Nu crezi ca esti cam dur?Un cap in gura te-ar ajuta,pocitanie

  58. Problema pentru care Romănia nu este dorită este Republica Moldova. Se știe că prin aderarea Romăniei, de fapt se admite și Rep. Moldova pentru că foare mulți cetățeni au dublă cetățenie. Cel puțin acesta ar fi adevăratul motiv dr refuz.

  59. Interesanta polemica asta in jurul olandei.De parca acolo ar fi sediul divinitatii.Sau chiar a trivinitatii.Poate unii vor spune ca este un .pacat’ce am scris.Dragii mosului,este bascalie intentionata.Daca ei isi bat joc,hop si noi.Nu este nici o pierdere

  60. Ce se tot ascund postacii cu EPOLETzI după cireș ?
    Până nu punem un leghebeteu Președinte sau Prim-Ministru, CiuCiu Schengen !
    Măcar un amiral VESEL cu fustă, ca la Licurici… ?

  61. Cei patru troli sunt trei, caca maca, antipsd si unul si acelasi 1, zice asa ,,Ce sa faca cu acel port? Si chiar as prefera sa ajunga pe mana lor si sa investeasca masiv, sa-l faca profitabil”
    Nu cred mon ami, portul Constanta miroase urat a daci liberi care se spala cand le ploua in gat, e plin cu dobitoci comunisti care iti fac greata matinala cu reflux, cu maree din aia de la luna. O sa se imbolnaveasca investitorii de oftica si o faca bube dulci la gura, io zic ca mai bine sa nu vina, merem noi acolo. pe shengen sau ba

  62. Sophia in’fuT Veld, coordonatoarea grupului „Rinyu” în Komiziya păntru Libertarianism Țivil (L.I.B.E.) a șParlamentului Ioropenis ne informează că, spre marele ei regret și BUCURIA NOASTRĂ, tocmai a aflat că nigării șî arăbeții nu vor avea nici un interes să forțeze granițele ca să intre în Mioritistanu’ Doftorului măCiucă șî a prof’ului pîrît Ioha’, pen’-că nu o vor putea zbughi mai departe cătră Jarmaniya merkelită șî Olanda in’fuTută.
    Iar bețivului „Petrov” (cine-i compune șî sărmanului deposedat mișelește dă apartament prezidențial, o baladă, cum i-a fost dedicată una CONSTRUCTORULUI Manolis – nici o legătură cu putoarea turnătoare dă la B.N.R.! – petrovului să-i cînte prăstă veakuri bețivăniya fără sfîrșit!?), care-i șantaja pă olandeji la graniță, îi transmitem să-și bage turnătoriile-‘n coor, șî să-i iasă pă Nană! …pardon, pă nară…..[Rumburak]

  63. Sa vedeti dracie ca olandezii or sa ne primeasca in Schengen atunci cind vor termina de eliminat toate vitele din tara lor, care cica „polueaza atmosfera” ! In momentul ala isi vor da seama ca le trebuie totusi vite de tras la plug …

  64. Trimite-ti tot capitalul olandez din Romania, inapoi in Olanda. Chemati ambasadorul olandez la Bucuresti si atasatul economic pt explication, inmanati-le o nota de a parasi tara si sa vedeti ce vor sta ei la tratative

  65. Este o declaratie realista si normala. Ciuca dovedeste ca este cu capul pe umeri. Daca spalatii aia pe creiere din parlamentul olandez nu vor, nici un roman nu va putea sa-i convinga, de la presedintele nostru in jos. Pot sa o faca cei ai lor, adica prietenii personali cu care se lauda Iohanis. Dar in acest context cand UE treceprin cel mai dificil moment din existenta sa ar fi inoportun pentru Romania sa insiste cu Schengenul. Cum am asteptat 20 de ani mai putem astepta un an. Posibil ca UE sa crape in viitorul an.

  66. Acum hai sa fim seriosi ca nu e doar Olanda care nu ne vrea in Schengen insa ceilalti au „beneficiat” de faptul ca olandezii au iesit in fata.Pentru ca si daca nu erau ei sunt convins ca se mai gasea cel putin o alta tara sa spuna „Nu”.

  67. Inseamna ca nu am dat totul de-a moaca. Mai avem ceva cenusa in vatra…

  68. La cati scuipati calzi pe obraji si-a luat Romania de la America si Europa de Vest de cand suntem in Nato si Ue ce mai conteaza inca unul? Colonia preș de sters pe picioare „condusa” de alogeni e buna doar de muls,falimentat si de ocupat cu baze si trupe militare!Oricum nu dau doi guldeni olandezi pe Ue,vreau doar Roexit,nationalism si nationalizare!

  69. E timpul ca romanii sa boicoteze orice este olandez.
    Absolut tot ce este olandez trebuie boicotat.

  70. Impreuna cu banca ING sa plece acasa si sora ei firma de asigurari NN = Nationale Nederlanden!

  71. Iar CiucaLatului nu-i pasa. De fapt era de asteptat, lui nu ii pasa de Romania.

  72. Introduceti taxe pentru marfurile olandeze, blocati transferurile de bani spre Olanda si multe alte masuri! Clar, masurile trebuie sa vina de la politrucii romani care se stie ca sunt niste neispraviti de slugi, niste tradatori ai intereselor romanesti! Asa ca……..

  73. Vesticii sunt cu dricul spre cimitir si niste romani prostiti vor inca in Schengen !!! Nici unui roman destept nu-i mai pasa de Schengen. Mare ti-e gradina si …

  74. Mai bine. Micționăm pe Schengen-ul vostru ! Vrem naționalizarea resurselor României, protejarea capitalului românesc și taxe mari pentru multinaționalele occidentale ! Relații economice și cu alte țări afară de japițele astea prădătoare din Occident. Asta vrem și politicieni care să le aplice !

  75. amice Rutte,daca vine un val mai mare,va duceti dracu’ de tot!hai…spor la sapat santuri in insipida Hollanda!noi n-avem nevoie de schengenu’ lu’ peste prajit!

  76. Ai dracului cultivatori de marijuana si alte legume/flori( de unde importam si noi), ne pun piedica pe unde ne intalnesc! Asa-i cind am cedat totul Vestului, acum ne joaca doar prin unul doi de acolo! Ailalti se fac ca ne ajuta, dar nefura si ce a mai ramas din Romania, vezi PNRR!

  77. Fac un nou apel de suflet catre Marele Regat al Tarilor de Jos deci sa refuze pe termen nedefinit intrarea romanie in exclusivistul Spatiu Schengen care este rezervat refugiatilor africani, arabi si slavaucraineni.
    romania este o provincie esuata, cu o justitie corupta care musamalizeaza accidentele comise de VIPuri.
    constanta este o infectie de coruptie care poate pune in pericol Democratia si Domnia Legii din Portul Rotterdam, luminoasa poarta a Lumii Civilizate din care cloaca romania nu merita a face parte.
    Slava Olanda!
    Jos romania!

  78. Chiar nu vrem sa intelegem ca Romania este marginalizata de acest EU si sintem pt. ei doar o piata de desfacere ,iar pt. americani un punct strategic ? Am fost jefuiti si ni s-au luat toate bogatiile din tara de catre straini ,iar noi continuam sa ne uitam la ei ca la moastele Sf. Paraschieva si sa ne inchinam ca niste iobagi in fata lor ! Hai dragilor romani ,desteptarea pana nu este prea tirziu si sa punem punct la atitudinea noastra de slugi ascultatoare in fata lor !

  79. PENTRU CEL CU ROEXIT AM SI EU O INTREBARE: AI TEMPERATURA? PT CEI CARE TOT O ARD CU DACII LIBERI: ce-a mai ramas in zilele noastre din slob@@zul lui Burebista&Durpaneus&Co e greu de crezut ca-i mai gasesti in Ro. Ca si stramosii lor din perioada barbara, sunt oameni correcti. Tu daca esti corect, esti cel putin masochist sa stai in Ro atat timp cat exista posibilitatea s-o roiesti, ca-n Ro majoritatea sunt cum vrei tu numai corecti nu. Mai degraba gasesti daci prin D, NL, tarile scandinavice, UK. Deci: cut the ‘dacii liberi’ sh@@@t off.

  80. @Dias_P
    Tovarase Dias_P, ia du-te domne prin Molenbeek si tine-ne la curent cu ce aspecte vizionezi pe acolo.
    Molenbeek e cartieru ala de „belgieni” de unde a pornit comandoul ala terorist de a facut prapad la Paris in 2015.
    Arabii, asta pardon, belgienii aia cum au ajuns sa traiasca in Schengen?
    Hai spor la propaganda politic corecta si pupici reci zeitei tale anticorupte, Mony Macovei!

  81. Cât adevăr este în zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. După ce Parlamentul olandez a votat împotriva aderării României la Schengen pe Ciuca „nu îl îngrijorează deloc”, in schimb Ciolacu face pe grozavul si spune că nu va accepta „o jignire faţă de România şi români”. Argumentul lui Ciolacu este că „România îndeplineşte toate cerinţele TEHNICE de a intra în Spaţiul Schengen.” Numai ca în documentul Parlamentului olandez se face referire la „corupţia persistentă” şi „problemele persistente legate de crima organizată”. Referitor la „corupţia persistentă” tocmai Marcel Ciolacu- Liderul PSD are certificat de luptător cu merite deosebite, deși în Buzău n-a fost nicio revoluție. (Vezi: https://www.mediafax.ro/politic/ciolacu-cautat-la-dosarul-de-revolutionar-usr-a-deschis-proces-pentru-desecretizare-21250574)
    Prin urmare pentru aderarea României la Schengen nu-i suficientă îndeplinirea conditiilor tehnice. Mai trebuie înlăturate coruptia si impostura de la vârful clasei politice.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.