
Curtea Constituțională a decis luni, 19 iunie, că existența Partidului „Șor” contravine Constituției Republicii Moldova, relatează Cotidianul.md.
Decizia a fost pronunțată după mai mult de trei ore de deliberări.
„Niciun act adoptat de acest partid după pronunțarea acestei hotărâri nu are valoare juridică”, a declarat președintele Curții Constituționale.
„Este o decizie așteptată de societate”, a reacționat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Oligarhul Ilan Şor, fugit în Israel, şi mâna sa dreaptă de la Chişinău, deputata Marina Tauber, acuză că decizia Curţii Constituţionale de a le scoate partidul în afara legii este un act de corupţie, executat la comanda Maiei Sandu, pe care o sfătuiesc „să îşi facă bagajele”. Ilan Şor anunţă totodată că vor continua „proiectele sociale” şi formaţiunea va participa la toate alegerile, în ciuda interdicţiei. Avocatul formaţiunii „SOR” a transmis că va contesta decizia la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).
„Astăzi, Maia Sandu a scuipat în sute de mii de moldoveni care susţin Partidul „ŞOR”. Astăzi, Maia Sandu a scuipat repetat în feţele oamenilor. Vreau să anunţ cu fermitate că, indiferent de interdicţiile impuse de PAS (partidul de guvernământ – n.r.) şi Maia Sandu, toate proiectele noastre sociale vor continua şi vom participa la toate alegerile. Iar ţie, Maia Sandu, îţi recomand să îţi faci bagajele!”, a scris Şor, pe Facebook.
Vicepreşedinta formaţiunii „ŞOR”, deputata Marina Tauber, a condamnat, la rândul său, decizia Curţii Constituţionale prin care formaţiunea a fost scoasă în afara legii. Ea a spus, în mod similiar, că este un „act de corupţie, comis la indicaţia preşedintei Maia Sandu”.
Totodată, aceasta a spus că echipa juridică a partidului va contesta decizia în instanţele europene.
Avocatul formaţiunii ŞOR, Aureliu Colenco, a spus că va ataca la CEDO decizia Curţii, relatează TV8.md.
O reacție a avut și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
„O instanţă de judecată din Moldova a scos în afara legii partidul de opoziţie „ŞOR”. Democraţia progresează. Ce urmează? O regină română a întregii Moldove?”, a scris Zaharova pe canalul său de Telegram la puţin timp după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale din Republica Moldova, relatează NewsMaker.
Partidul Șor se consideră dizolvat din 19 iunie 2023.
Ma intreb ce se intampla daca partidul respectiv obtine 60 la suta din voturi? ramane ilegal daca majoritatea cetatenilor il doresc la putere? Constitutia si legile unui stat nu trebuie sa serveasca cetatenii acelui stat?
Cateva observatii.
1) Asa-zisul partid Sor nu e decat o adunatura de pui de lele, mositi de pe la Moscova.
2) Asertiunea de la nr. 1 nu implica in niciun fel ca masura luata de mamaia Sandu este legala sau constitutionala, dimpotriva, ea ramane un abuz. Lupta politica trebuie sa se desfasoare politic, nu mutiland Constitutia.
3) Nota madamei Zaharova arata in ce hal de invechita si prafuita e versiunea istoriei predata la Moscova (unde in continuare, total contraproductiv, se vorbeste comunist-stalinist de doua limbi si doua popoare in stanga si dreapta Prutului).
4) Asertiunea de la nr. 3 nu implica in niciun fel ca noii colonisti transatlantici ce au pus mana pe putere la Chisinau au vreo legitimitate sau ca versiunea lor e cea corecta.
5) De remarcat si tacerea complice a UE, aparatoarea tuturor abuzatilor si defavorizatilor, care nu zice nici pas cand e incalcata Constitutia intr-un stat partener. Duble standarde.
6) Respectiva atitudine creeaza, cel mai grav, un precedent care va fi invocat oricand va fi nevoie pentru a elimina orice incomozi.
7) Romania prin Marele Mut tace, de asemenea, suspect. Nu ar fi exclus sa apeleze si guvernul-marioneta de pe Dambovita la astfel de masuri, daca cumva vreo grupare sau partid ameninta sa chestioneze ordinea existenta (o ordine a indatorarii si jafului sistematic directionat din afara).
Sa luam aminte: Daca nu se respecta Adevarul, adica informatzia care este creatzie divina, atunci asha cum s-a mai spus nu va mai ramane piatra pe piatra, exclus actziuniile khazare ce se cred ei Dunezeu shi ca ex. la noi au daramat ce a construit poporul.
Regele nostru a desfiintzat legal chibutzul PCR, ce vroia dezmembrarea shi colonizarea ei shi a Balcanilor de catre khazarul Stalin.
Zadarnic, pentru ca ei au ascutzit lupta de clasa creiind ilegal, in mod mistic dupa un vis la pushkaria lui Zelea, un partid cominternist care in uniforme sovietice au ucis elita tzarii, Iorga, Madgearu, Armand Calinescu shi altzii, asemanator cu cel Allo!Geniului lor tov.Hitler ce avea in Marele lui Stat major al Armatei > de 400 generali shi ofitzeri, documentatzi cu foto shi cariera lor in cartziile care arata acest business. Dupa ce s-au infiltrat in structurile statului, s-a ajuns ca la votare jandarmul sa schimbe urna, de se mirau partidele istorice, ceva ca in zilele noastre. Mai mult kamunishtii=Legionarii Roshii au ucis, au ucis, au ucis la Canal, etc. toata Elita tzarii, ei fiind la putere cca 100 de ani, nu citeva luni precum legionarii verzi. Khazarii lor ca shi acum exponentzii lor Ylici, Levantzica Tzapului cu pupola lui Zoe Petre, tov.Manoli, tov.Petrov, tov.Kapo de Mort, tov.MRU, Tov.Savarina, Tov.dofftorie Ponta, savantul fizician Pata/WC samd, au distrus tzara shi nu a contat ca Romania a fost a 4-a fortza Armata contra lui Hitler, declarindu-ne tzara invinsa de cei care nu au fost pe front, doar la maturat zapada ca vashnici revolutzionari, precum in dec.89 cu serialul Sergiu N. de la RTV
O zi buna.
Con
P.S. Trebuie sa fi un imbecil ca Shorici sa spui ca Gaza are Romania. Hitlerica al lor zicea ca se va creia un loc al lor ca sa fie absolvitzi de hotzii shi alte rele, shi uite ca a avut dreptate. Fii barbata Shoricel, ca sunte-tzi primii la parasirea karabieie. Parca Justitzie de asta este shi in Colonia noastra khazara….
Decizia luata dupa ce o fosta angajata a Maiei a fost numita judecator constipational, in timp ce fiica angajatei continua sa lucreze pentru partid… alegerile din Gagauzia castigate de o membra a Shorului sunt practic anulate, ca respectiva nu-si mai poate prelua mandatul… iar in Septembrie au loc alegeri locale in Moldova, greu sa reorganizezi un partid in asa scurt timp, sau sa ataci la CEDO deciziile astea. Un exemplu clar a ce inseamna interventie politica si externa in justitia si procesul electoral al unei colonii
Ileana Rollanson,nu amesteca borcanele ca la min.17:17.Este legitim să scoți în afara legii un partid corupt până în măduva oaselor.Moscova saluta demersul de la Chișinău și dezavuează încercarea unora de a prezenta subiectul în mod eronat.De altfel,să știți toti trolii,cum esti și dumneata, Dna Rollanson,Kremlinul sa saturat de fițele voastre imbecile.Moscova se delimitează de gunoaie care mint de îngheață apele și în curând nu veți mai primi rublele pe care nu le meritați.Nu se poate dna.rollanson să fiți in doua luntri,și cu piciorul ridicat,pe deasupra.Rusine sa va fie tuturor trolilor care v-ați luat banii degeaba.La gunoi cu voi.
decizie politica, antidemocratica si anticonstitutionala a cc aflata sub talpa regimului sandu
PiPiSor cu pufuSor pe botiSor, o banda de criminali kremlinez!
Currat democratie nenicule, currat #valorieuropene… mai ramane sa impuna cum au facut aia dintr-una din tarile baltice, sa conditioneze cetatenia si drepturile de cunoasterea limbii moldovenesti. 90% din partidul lu’ Sandu sunt cu dubla cetatenie, scoliti la Soros, UE, si State Department… acuma au adus si FBI-ul lui Nuland sa le conduca, pardon, formeze profesional, justitia. Madam Sandu si UE au luat-o pe urmele lui Zdrelinski in ucraina, oricine nu e cu noi e de bagat in puscarie, confiscat proprietati, interzis de la a fi ales. AUR si SOS ar trebui sa fie foarte atenti la ce se intampla in „vestul civilizat” si in tarile astea, ca daca miroase SISTEMUL ca se aproprie de 30-40% si ei o sa fie declarati „neconstipationali”. Statul STASI al UE nu poate permite existenta disidentilor
@Dar 19 IUNIE 2023 LA 15:08: bine-nteles ca UDMR e constitutional. Face dovada ca România nu-i R. Moldova, cu partidul ei Sandu Maia, cu tot, si ca-n România e vorba de pluripartism, adica de libertatea de expresie politica. Si-am impresia ca UDMR nu-i singurul partid etnic din România, mai sunt si altele (turci, tatari, daca nu si lipoveni, tzigani, plus Johannis cu Forum-ul lui – care-o sa se si dizolve la finele mandatului tipului-, si Clotilde Armand, care, singura, si-i cât un partid – ori tipa-i în al lui Ciolos?)
R. Moldova a dictatoarei Sandu Maia = stat si corupt, si anti-semit. @ha, ha: cu siguranta. Si alte câteva „operatii estetice”. Sandu, însa, de Shor, tot nu scapa.
Se redenumesțe partidul și gata,devine legal.
O minoritate din afara crestinismului a supt la blana Moldova,si inca dau navala ca acest Shor cetatean nascut si crescut in Israel de parinti khazari sovietici imigrati legal prin anii 80
Shor, ca si alt coreligionar Elan Schwartzenberg s-au casatorit cu niste curcubitacee media localnice si s-au pus pe furat unul in Rep Moldova altul in Romania
Dupa ce si-au facut suma,au sterso in Israel,de unde venisera si de unde prinde orbul scoate-i ochii
Am uitat,bătaie de seara până dimineața.Pe spinarea agenților SOR.
Prin interzicere se instaurează democrația originală.Propun ca toti membri să fie trimiși la Guantanamo Siberia Democrației Marelui Licurici.Cât de curând Oaia Sandu duce Basarabia în război.La început civil apoi….
Partidul Romania TvShor merge mai departe !Golanii nu au rușine.
Ce inseamna mai exact ca un partid este scos in afara legii? Asta vine si cu limitari asupra membrilor curenti si fosti ai partidului? …ca altfel nu s-a rezolvat nimic, or sa se plimbe de la un partid la altul si nu e nici o afacere.Aceste personaje grotesti,proruse, se aduna sub alta denumire.Pacat că nu mai avem exercițiul numit Siberia ,la muncă forțată și mâncare puțină.Bataie de seara până dimineața.Amin.
Cică Abrudean nu are aviz ORNISS, adicătelea serviciile au descoperit că este trădător de neam fi țară,adicălea a vândut secrete lui Putin! Așa s-a descoperit și Petrov după ce a fost acoperit 33 de ani! Huuuo PNL, prin străini înșine!
asociatia UDMR, este constitutionala? CCR sa spuna adevarul ca le luam pensiile speciale. Retroactiv!