Pasager la Marele Licurici pe bani mulţi

După ultima deplasare – nu vizită! – în Statele Unite ale Americii, preşedintelui României i se va putea spune cu lejeritate şi în mod corect Traian Lăbuşescu. De la Lăbuş, patrupedul. O deplasare extrem de scumpă.

Lăbuşescu? Da. Pentru că deplasarea în America a şefului statului român a fost exact una în poziţia de patruped. Precum cea a căţelului Lăbuş, care se linge pe bot după ciosvârta aruncată în silă de Licuriciul cel Mare.

Preşedintele ţării noastre spunea acum şase ani, cu eleganţa-i unanim apreciată, că preferă să „sugă de la Licuricul cel Mare”.

Licuriciul cel Mare a aflat ce îşi doreşte garantul constituţional al statului român. Şi i-a îndeplinit dorinţa. Şi i-a organizat o vizită exact din această poziţie: de Lăbuş, de patruped, dispus „să sugă”, să roadă osciorul azvârlit.

Vizita lui Lăbuş de România a fost cea a unui căţel care ar face orice tumbă i se cere doar pentru i se dă drumul pentru câteva secunde în casă. În Casa Albă, în cazul nostru. După care e poftit din nou afară. Afară din America. Afară, în coteţ. Sau în partea din spate a şoprului. Acolo unde-i este locul de fapt!

Este de remarcat că regulile de comunicare a vizitei au fost impuse de Casa Albă, reguli ca pentru Lăbuş: te primim înăuntru, dar nu spui că mergi la noi, spui orice vrei tu, dar nu că eşti oaspetele nostru. Pentru că preşedintele României nu a fost oaspete, nu a fost invitat. A fost doar un vizitator. Aproape unul la fel ca mulţi alţii care sunt primiţi anual la Casa Albă şi care vin să se tragă în poză cu ocupantul din acel moment al fotoliului principal din Biroul Oval.

Băsescu a rămas la Bucureşti. Şi s-a înecat în curenţii puternici ai protocolului diplomatic. Curenţi cărora nu le-a făcut faţă în SUA. De fapt, nu le-a făcut faţă niciodată! La Washington nu a ajuns Băsescu. A ajuns Lăbuş.

Dovada? Vizitele anterioare ale sale şi ale celorlalţi şefi de stat români au fost anunţate iniţial oficial de Casa Albă, după aceea şi de Cotroceni. Acesta e protocolul diplomatic!

Să mai remarcăm ceva! A fost cea mai scumpă deplasare, pe post de pasager, a unui şef de stat român din istoria ţării noastre. Şeful statului român nu a fost un demnitar în vizită în Statele Unite ale Americii, ci un pasager în trecere prin Biroul Oval.

La plecarea din Bucureşti era aproape limpede că va urma o întrevedere cu Obama. Unii care şi-au dat cu părerea pe această temă nu au pus o întrebare fundamentală care le oferea un răspuns pentru caracterul oficial: era sau nu în avion cu Lăbuşescu şi ambasadorul Gitenstein? Conform protocolului, ambasadorul ţării vizitate îl însoţeşte de obicei pe şeful statului cu ocazia deplasării.

Surse din Administraţia Prezidenţială au declarat pentru cotidianul.ro că deplasarea în SUA a fost una dintre cele mai scumpe pe care le-a cunoscut istoria României: lobby-ul pentru primirea la Obama a fost la cele mai înalte „cote”.

Mai multe surse vorbesc de milioane și milioane de dolari. Care nu ar fi fost scoşi toţi din vistieria statului. Ci şi din cea a unor contribuitori particulari. Care investitori nu cred că nu îşi vor recupera investiţia. Unii pare că mai din petrol, alţii mai puţin…

Conform aceloraşi surse, deplasarea a mai fost şi rezultatul unor presiuni de neimaginat asupra misiunii diplomatice a României în capitala Statelor Unite ale Americii, dar şi asupra celei americane de la Bucureşti.

După doi ani de chinuri zilnice din partea celor două misiuni, deplasarea de acest tip a şefului statului român a fost singura formă prin care el a putut ajunge la Casa Albă.

Deplasarea nu avea nici un fel de justificare, conform tuturor datelor aflate la dispoziţia cotidianul.ro. Nu era o agendă a discuţiilor, a problemelor bilaterale, nu era la mijloc vreun interes american sau unul românesc. Singura justificare a deplasării lui Lăbuş de România în America a fost… ambâţul. Ambiţia sa, din care făcuse o fixaţie – conform apropiaţilor săi -, ce i-a speriat pe mulţi dintre apropiaţii săi, de a se trage în poză şi cu Obama.

Şi încă un semnal că deplasarea a fost una forţată şi nu s-a încadrat în nomele protocolare: la oportunităţile de imagine de la Casa Albă nu a fost primită presa, nici cea americană, nici cea română. Ci doar cameramanul şi fotograful oficiali!

În rest, e de remarcat felul în care preşedintele României aruncă praf în ochii românilor: prin declaraţii oficiale şi prin fonfleuri scăpate în presă de înaltele competenţe în materie de comunicare ale Cotrocenilor.

La revenirea la Otopeni, după ce că s-a întors precum s-a dus, preşedintele ţării a încercat să îi prostească pe români. Vorbind despre Scutul Antirachetă, a încercat să inducă ideea că a venit de la Washington fără acordul americanilor privind publicarea acordului în baza căruia va funcţiona acest scut. Cică se va conveni în viitor asupra publicării lui: „Acordul nu are nimic secret în el. (…) Nici o anexă secretă (…). Eu sper că în următoarele zece zile vom conveni cu Departamentul de Stat să fie făcut public atât în România, cât şi în Statele Unite (…). Este obligaţia statului român să informeze cetăţenii asupra conţinutului acordului”. O prostie, acest lucru este deja convenit.

În plus, şeful statului român a venit cum a plecat şi în privinţa vizelor. Deşi le-a dat scutul pe tavă, americanii nu i-au dat nici măcar o speranţă în privinţa renunţării la obligativitatea obţinerii de vize de călătorie pentru românii care vor să meargă în Lumea Nouă. Conform părţii americane, „vizele nu pot fi înlăturate cu totul din cauza ratei mari de refuz în cazul românilor, având în vedere că mai bine de un sfert dintre dosarele depuse sunt respinse”. Se aşteaptă schimbarea legislaţiei americane. Se aşteaptă!

Să mai notăm că este fascinantă prosteala marilor comunicatori ai Cotrocenilor pe care o parte din media a înghiţit-o cu graţia unei gâşte. Iată mostra: „Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite ale Americii nu s-a putut sfârşi fără ca acesta să facă una dintre bine-cunoscutele sale glume. A spus că a rămas fără ceas pentru că i s-a rupt încuietoarea”.

Una peste alta, Traian Băsescu şi-a satisfăcut obsesia, pofta, ambâţul de a merge la Obama. Nu a contat că s-a dus şi a venit în genunchi, în patru labe. A făcut iar şi iar cum „a vrut muşchii” lui!