Patologiile crizei

Nici acum, când atâtea și atâtea lucruri cer soluții noi, urgente, și suscită întrebări cu adevărat revoluționare, gunoiul mediatic nu poate fi abandonat.

Patologiile crizei

Nici acum, când atâtea și atâtea lucruri cer soluții noi, urgente, și suscită întrebări cu adevărat revoluționare, gunoiul mediatic nu poate fi abandonat.

Criza medicală bulversează nu numai oamenii simpli. Medicii sunt și ei depășiți de tezele unor televiziuni care vor, și reușesc, o audiență bolnavă promovând conflicte, amatorisme, vanități din domeniu. Apare cu pregnanță corupția și efectele ei catastrofale imposibil în atari condiții de a fi limitate.

Producțiile tv ale izolării și-au pierdut orice capacitate de informare și s-au predat aceluiași tip de raportare fantezist intrat în circuit. Între programul unui cabaret și cel al televiziunilor pare a nu mai fi nici o diferență. Nici acum, când atâtea și atâtea lucruri cer soluții noi, urgente, și suscită întrebări cu adevărat revoluționare, gunoiul mediatic nu poate fi abandonat.

Politica la vârf își restabilește previzibilul în acord cu cu pactele mafiote de împărțire și reîmpărțite a zonelor de influență sau sinistră solidaritate. Deja președintele țării, Klaus Iohannis, a ajuns la concluzia că problema alegerilor nu se mai poate pune în actualul context al perturbării. Asta după ce, cu multe săptămâni în urmă, situația trebuia să facă parte dintr-un plan care să vină cu intrarea economiei în regim de stare de urgență, fapt în mod concret neintamplat încă. Așa cum opinia publică internă și internațională a reținut, administrația de la București face în mod exagerat bani din amenzi când scopul stării de urgență este prevenirea, preîntâmpinarea, asigurarea unui standard specific nu al unuia prin care dificultățile să fie amplificate.

Ordonanță după ordonanță, apariții tv solemne ale unora sau altora, ședințe cu măști și mănuși, dar tot nu există niște dispoziții care să pună segmente ale industriei de stat în producerea unui necesar de material sanitar elementar. De fapt, vorbele aroganței se dovedesc a fi principalul suport al guvernului și președintelui.

O uriașă concurență neloială s-a repoziționat făcând din criza pandemiei un paravan, o rrtetă a succesului aducând dezbaterea publică în eternul ei colaps național.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.