Patriarhul Daniel despre Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Mânturii Neamului va fi inaugurată în 30 noiembrie, a spus Patriarhul Daniel, la slujba oficiată la trecerea dintre ani, el arătând că acest edificiu este „o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti”.

La slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, oficiată la Catedrala Patriarhală înainte de trecerea în noul an, Patriarhul Daniel a spus că acum „se cuvine să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii prezente pământeşti, ca timp de pregătire pentru viaţa eternă din împărăţia cerurilor”.

„Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate si gravitate fiecare clipă a vieţii prezente”, a spus Patriarhul Daniel.

El a amintit că 2018 este declarat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918.

„De aceea, fiecare în parte şi toţi împreună suntem chemaţi să trăim anul 2018 în primul rând ca un an al mulţumirii sau al recunoştinţei aduse lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru sănătate personală, dar şi pentru darul unităţii naţionale”, a afirmat Patriarhul Daniel.

În acest context, el a spus că în 30 noiembrie va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului.

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei Ocrotitorul României va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent eroilor neamului”, a adăugat Patriarhul Daniel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

14 Comentarii

  1. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 30 noiembrie 2018 m-as fi bucurat sa inaugurati cu aceiasi bani cheltuiti pe Catedrala cel putin 1500 scoli crestine si gradinite (conform stirileprotv) pe langa bisericile vechi, istorice, din sate si comune, pe care deasemenea sa nu le lasati in paragina preferand sa construiti altele de o arhitectura indoielnica. Cand data viitoare copiii Romaniei vor ingheata pe drum spre scoala de frig, sau vor dardai prin scolile darapanate din sate si comune cu VC-uri latrine in curte, stiti cui ii pasa. Eroii neamului amintiti de Patriarh, nu s-au jertfit in nici un caz pentru un mastodont de fier beton, ci pt educatia si viitorul mai bun al copiilor lor! Cu ce demonstreaza Biserica in actualul context economico-social din tara, ca ajuta serior la educarea si sanatatea copiilor neamului, viitorul oricarei natiuni? Investeste in betoane in loc de educatie si sanatatea natiunii romane.

    • Nu e greu de inteles ca B.O.R. este o societate comerciala privilegiata care vinde iluzii si incaseaza bani neimpozitabili.

    • E prea greu să înţelegeţi , cu minţile voastre , perfid pervertite, importanţa şi semnificaţia naţională şi internaţională a unei asemenea realizări şi mai ales impactul ei asupra neamului românesc creştin ortodox ! Dar şi asupra duşmanilor noştri ! Pe care-i serviţi cu bună ştiinţă sau proastă înţelegere !

  2. Pai, nu stiu! Poate trebuie si o astfel de catredala !Ea ar fi trebuit sa fie si un monument inchinat culturii romsnesti! Proiectul trebuia sa fie unul in csre arhitectura ,trebuia sa fie una pur romaneasca ! De ce s-a optat pentru stilul bizantin , nu stiu si nu inteleg ! Deci , catredala se va remarca , doar prin marime si atat ! Nimic care sa impresioneze si pe iubitorii de arta si de frumos ! Nimic reprezentativ pentru romanii ! Va fi o noua magaoaie precum Casa a Poporului ! PACAT !

    • Interesează-te mai bine să vezi ce complexitate cultural- socială are acest complex, ce spaţii destinate educaţiei şi informării cuprinde şi după aia lamenteazp-te !

  3. @ Treaba de mentalitate si prioritatile unora.Cultele , printre ele si BOR , intra in subordinea Ministerului Culturii , care este diferit de Ministerul Educatiei . Cultele au unitati de invatamant si inca mai pot sa infiinteze si altele . Invatamantul de stat tine de Ministerul Educatiei care raspunde de tot , inclusiv scolile despre care faceti vorbire (cele 1500 dorite de Dvs.)Nu problema lipsei scolilor se pune , ci a populatiei scolare in descrestere.Exista multe scoli „date la cheie” , insa lipsind elevii sunt date in conservare.Este drept ca multe scoli rurale au probleme , insa aici si autoritatile locale sunt vinovate. In 2011 Romania numara 2859 de comune , sa rotunjim la 3000.Deci Dvs. doriti ca la doua comune BOR sa infiinteze o scoala? Ce fel? Scoala de duminica? Sunt goale multe dintre cele existente. Sunteti prea patimas si de rea credinta privind Catedrala Mantuirii Neamului.Nu ma pricep la arhitectura lacaselor de cult , insa canoanele bisericesti privitoare la ele cred ca evolueaza in timp , plus materialele utilizate. Poate ca ar fi meritat ca sa fie din piatra si marmura ( tot o piatra!) , dar cat ar fi durat constructia? La Notre Dame din Paris a durat vreo 300 de ani.

    • Domnule Van Kiparos, inca o data fac referire la contextul socio-economic tin tara, in contextul caruia se cheltuiesc acesti bani. Daca dumneavoastra considerati ca o investitie de peste 500 milioane de Euro intr-o Catedrala, finantata de si de la buget, este ceea ce lipseste generatiilor viitoare sau actuale ale Romaniei in 2018, inseamna ca dupa 7ani inca sper degeaba sa gasesc motive serioase de a ma intoarce in tara…Cele 1500 scoli erau un exemplu. Pot fi socotiti in spitale judetene. Valoarea investitiei este imensa si eu nu ii vad absolut nici un rost atata timp cat stiu sigur exemple de biserici istorice lasate in paragina in curtea carora Patriarhia a finantat ridicarea de biserici noi. La fel pot sa va dau exemplu in investitiile in stadioane de care beneficiaza privati, in loc de cele in sport de masa, pt copiii si locuitorii din cartiere care sa creasca sanatos. Cu stima din Toronto

  4. criza era de credinciosi, nu de locasuri de cult. stie cineva cat s-a cheltuit , dupa revolutie, pe biserici si cate autostrazi se faceau cu banii aia?

    • Întreabă-l pe băsescu unde-s banii noştri ?! Cel puţin ai mei, sunt cu mult mai mulţi la el şi şleahta lui, decât la cele sfinte !

  5. Cu banii obtinuti de la stat, nu ma leg de banii proprii ai BOR sau ai enoriasilor si sponsorilor, se facea maca un spital mare in bucuresti, daca nu mai multe. Dar asa statul a preferat sa investeasca in popi care finalizeaza drumul nostru prin viata, de multe ori scurtata de lipsa spitalelor, rezolvand astfel unele probleme de asistenta sociala, pensii, concedii medicale, cheltuieli de spitalizare. cam dura constatare, dar alta nu pot gasi.

  6. Vrajeli si tromboane pentru cei saraci cu duhul ! Religia este o metoda de manipulare si control a maselor ignorante . Caracterele la care se refera clovnul acela nu au existat niciodata . Patriarhul / pater , titlu similar cu acela de papa este vestigiul eclesiastic al imperiului roman de rasarit .

  7. Apoi daca nu se umflau preturile in draci la km de autostrada ai mai putea calcula ce nu e inca si ne lipseste. Dar informarea din acele spatii va fi referitor la ce, vietile mortilor declarati sfinti, ale mucenicilor ce iar sunt morti, cum sa nazalizam cantarea ca sa ne vibreze trupul… despre ce invatatura vb aici? ne povestesc tainele popii? Va fi despre samanismul ortodox? Sau despre cel intunecat cand se joaca de-a Al Rau popii si slugile lor?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.