PDL renunţă la asumarea răspunderii pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe. Asumarea răspunderii a fost anunţată săptămâna trecută de secretarul general al PDL, Ioan Oltean, care a precizat atunci că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a afirmat marţi vizavi de declaraţiile liderilor UDMR privind nesusţinerea variantei de reorganizare a ţării în opt regiuni că în politică niciodată nu trebuie să se spună niciodată.
„În politică niciodată nu spui niciodată şi politica dialogului este deschisă şi, cu certitudine, partenerii noştri, împreună cu noi, vor găsi o cale de rezolvare a acestei situaţii”, a spus Oltean, la finalul unei întâlniri cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.
El a precizat că există o comisie cu caracter politic care are sarcina de a rezolva astfel de probleme. „Este constituită o comisie cu caracter politic care are această sarcină de a discuta şi de a găsi soluţia în care să rezolve problemele”, a menţionat Oltean.
Democrat-liberalul nu a dorit să anticipeze nicio variantă cu privire la reorganizarea ţării. „Vă asigur că şi UDMR şi PDL au suficiente resurse ca să identifice o soluţie avantajoasă pentru teritoriul României, reorganizarea României şi nu neapărat o formaţiune politică”, a spus Ioan Oltean.
Întrebat dacă mai susţine angajarea răspunderii Guvernului pe reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, democrat-liberalul a arătat că această chestiune se va discuta când există un proiect în acest sens.
„Vă asigur că există întreaga disponibilitate din partea PDL pentru a discuta despre această problemă”, a conchis el.
Oltean a susţinut că la întâlnirea cu Kelemen Hunor nu a discutat despre reorganizarea ţării, ci despre „problemele locale din Satu Mare”.