Pe ce toacă banii Hanns Seidel Stiftung ?

Respectabila Fundaţie Hanns Seidel pare că ar fi luat o pauză de la respectabilitate şi a sprijinit un maculator în care au fost adunaţi, cu idei de zise dreapta, toţi martorii din secta portocalie „Băsescu T”.

Maculatorul a fost scos la o editură respectabilă condusă de un băsist convins şi a fost lansat, vineri, la o şedinţă a neo-cuibului: jumătate verde, jumătate portocaliu. Dar mai ales băsist.

Un distins intelectual cu cartea pe la o de top televiziune băsistă a avut o preocupare la şedinţa de lansare a maculatorului în care avea şi el un capitol cu idei: „Să evităm ţiganizarea României”. Şi a adăugat clipind des, cu inconfundabilul său semn distinctiv de vorbire: „Să nu spunem precum ţiganii: Dă şi matale ceva”. Anterior prezentase şi o istorioară cu „zece proumbei şi-o cioară”.

Spusă de un sectant de-ai lui Băsescu suita de referiri la naţia romă e hazoasă. Uită desigur cum Băsescu al lor a pus o piatră de temelie la bunele relaţii cu ţiganii. Relaţii ale PDL. Şi mai ales ale celui de-al doilea mandat al său în întâia demnitate a ţării ! Cum ? Prin îmbrăţişările lungi şi dese cu Bercea Monidal. Şi prin desele descinderi în comunităţile de cetăţeni români de etnia invocată acum în termeni negativi. Prin botezarea, cu ajutorul fratelui Mircea, a unui puradel dei-ai lui Bercea.

Aceeaşi martori care mai nou se lansează în politică prin paparuda partinică Noua Prosteală – doar ca să confişte mesajul dreptei autentice şi al realei drepte radicale ! – mai uită cum Băsescu al lor şi-a târât propria soţie la înfrăţirea cu ţiganii, prin îmbrăcarea Primei Doamne cu straie tradiţionale ale respectabilei etnii.

Tot martorii băsişti mai uită şi cum evita „ţiganizarea României” acelaşi Băsescu dănţuind cu foc frumoase dansuri ţigăneşti. Băsescu sau celula-suşă a politicii de la care ei se revendică.

La parascovenia cu maculatorul a fost prezent şi şeful unui important minister dâmboviţean, ce are treabă cu Schenghen. Pe care ministru, când îl cauţi numai la Minister nu e. Când nu e la asemenea parascovenii, e la emisiuni de televiziune în care lăudat de moderatori precum Ceauşescu odinioară de slujbaşii TVR din era comunistă, e la şedinţe de partid, sau e nelipsit de la dezbateri ongiste. Omul face de toate numai pentru ce e plătit de contribuabilul român, nu.

Mai apoi, maimuţelul ce se vrea Camarad-şef sau un Căpitan de tip nou peste cuibul Noua Prosteală a dat-o-n „succesuri”. Din solidaritate cu mezina celui căruia i se închină chiar în programul politic al caricaturii de partid înfiinţat pe bloguri, maimuţelul (Germanu sau ceva pe acolo) o dă cu „unii vrei să vorbeşte cu tine” de gard spunând senin: „Identitatea de dreapta nu este un lucru de care să ne sfiem”. Nu „sfiim” ca la gramatici, ci „SFIEM” ca la Noua Prosteală. Precum Funeriu cu „inexactitudini”.

În rest, respectabila adunare închinată de fapt lui Băsescu a fost tulburată de o alarmă de incendiu. Membrii sectei au fost evacuaţi şi abia după minute bune au revenit. Fusese un exerciţiu de evacuare în caz de foc. Precum zeitatea căriea i se închină şi care târâie prin tribunale pe te-miri-cine pentru te-miri-ce şi ei s-au gândit să se ducă la bară cu reprezentanţii clădirii în care se desfăşura şedinţa de lansare. Că le-a întrerupt-o. Lor ! Băsiştilor …

P.S.

Prezentatorul parascoveniei a fost omul casă şi păuşarul din urmbră al PDL. Omul lui Băsescu !

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.