![1](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/12/05/1-1000x600.jpg)
PENNY continuă să sprijine economia locală și comunitățile din România prin programul TripluRO (3RO), un obiectiv setat în 2020. Această inițiativă are scopul de a aduce pe rafturile magazinelor produse care respectă trei criterii esențiale: ingredientul principal este românesc, procesarea are loc pe teritoriul țării și ambalarea este realizată tot în România.
Într-o perioadă în care tot mai mulți consumatori caută să facă alegeri conștiente, PENNY răspunde acestei nevoi cu un proiect care pune România pe primul loc. 3RO susține producătorii locali și încurajează consumul de produse românești. Produsele etichetate 3RO sunt ușor de identificat în magazine și garantează nu doar calitate, ci și un impact pozitiv asupra economiei naționale.
Prin această abordare, PENNY își propune să sprijine fermierii români și să susțină producția locală, încurajând totodată dezvoltarea sustenabilă a industriei alimentare.
Produsele 3RO sunt fabricate folosind materii prime din România, procesate și ambalate în unități locale. Astfel, fiecare produs 3RO reprezintă o investiție directă în economia locală, contribuind la crearea de locuri de muncă și la menținerea resurselor economice pe teritoriul țării.
În sortimentul TripluRO, consumatorii pot găsi atât produse marca proprie PENNY, cum ar fi Hanul Boieresc, Boni de Tot sau SuporteRO, cât și branduri binecunoscute pe piața românească, cum ar fi Caroli, Fragedo, Napolact sau Zuzu.
Beneficiile acestei inițiative sunt clare: pe lângă sprijinirea producătorilor locali, distanțele de transport mai scurte contribuie la reducerea emisiilor de carbon, iar banii cheltuiți pe produsele 3RO rămân în economia românească.
Astfel, fiecare produs 3RO achiziționat are un impact pozitiv asupra mediului, economiei și comunităților locale, fără a presupune vreun efort suplimentar din partea consumatorilor.
Într-o perioadă în care este tot mai important să facem alegeri informate și responsabile, PENNY își aduce aportul la dezvoltarea unui sistem economic mai echitabil și sustenabil pentru toți românii.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul PENNY.
Toate magazinele-corporatie trebuie mutate in afara oraselor, in asa fel incat sa se redeschida micile magazine ale comerciantilor romani cu produse autohtone! De ce in mult vizitata Grecie, marketurile strainilor sunt in afara oraselor sau la periferie?
Străinii ne intoxică cu alimentele lor chimicalizate. Chiar astăzi la micul dejun am avut un borcan cu gem de căpșuni adus din Germania și același produs borcan identic cumpărat din magazinul german din România. Diferența este totală gust consistență cel german mai concentrat cu fruct și mult mai consistent cel din România apos dulce de ți se apleacă o peltea lungă și siropoase numit pompos ” gem „. Aceasi situație la unt care la noi untul german este mai mult margarină ce să mai vorbesc de biscuiți turtă dulce ciocolată sau detergenți. La noi ca la nimeni iar dacă vrei să îndrepți lucrurile ești catalogat legionar putinist și cum le mai vine la gură.
@De ce, Germania are o fabrică de arome artificiale cu care se mândrește.Nu cred c-ai vrea sa știi din ce e făcut acel wundergem de căpșuni germane.Pe vremuri, neamurile nemților de aici, când veneau în vizită prin România, plecau cu valizele îndesate cu mezeluri și medicamente românești, fie ele(mezelurile) din măcelăriile naționale ce nu erat atât de”avansate” cu privire la artificiali oase.Germania de azi, demult nu mai este un etalon al calității.
Daca nu-i lasam sa faca ce zice ei, ajnungem legionarii verzi desfiintzatzi de legionarii roshii=PCR. Cum o dai tot un drac! Asha ca statul fara caini a ajuns Kolonie universala.
O zi buna.
Con