O persoană care avea salariul mediu pe economie şi care a contribuit lună de lună timp de 15 ani la Pilonul II de pensii ar trebui să aibă în cont în jur de 36.000 lei, dar dacă se păstra graficul de creştere a contribuţiilor valoarea ar fi fost mai mare cu 36%, a declarat, marţi, Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), citat de Agerpres.
„Evoluţia contribuţiilor, aşa cum era iniţial planificată, a fost alta. Practic a existat o creştere după care a urmat o corecţie importantă. Mă refer aici la procentul din salariu brut care a fost virat. Acum ne aflăm, să spunem, într-un oarecare proces de recuperare. Sper din toată inima că începând cu anul viitor vom vedea această creştere de la 3,75% la 4,75% care a fost legalizată de Guvern şi care este parte a angajamentului pe care România şi l-a luat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă…Au mai existat, să spunem, şi alte deviaţii, dar aceasta aş putea spune a avut un impact major. Vă prezintă nişte calcule. În cei 15 ani, cineva care avea salariul mediu pe economie şi care a contribuit lună de lună timp de 15 ani, astăzi ar trebui să aibă undeva în jur de 36.000 lei. Deci cam asta ar fi valoarea contului. Dacă graficul creşterii contribuţiilor ar fi fost cel planificat, suma pe care o avea în cont ar fi fost de 49.000 lei, deci cu 36% mai mult decât acest calcul teoretic arată că dintr-un salariu mediu ar fi avut”, a spus Radu Crăciun, la evenimentul ce a marcat aniversarea primilor 15 ani de activitate a Pilonului II de pensii private obligatorii în România.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, Radu Crăciun a prezentat principalele statistici privind Pilonul II după 15 ani de activitate. Astfel, fondurile de pensii au 8,1 milioane de participanţi, 117 miliarde de lei acumulaţi, dintre care trei sferturi reprezintă contribuţiile virate în sistem şi un sfert (peste 30 de miliarde de lei) reprezintă câştigul net adăugat în conturile tuturor românilor care cotizează la fondurile de pensii private.
În acelaşi timp, fondurile de pensii private din Pilonul II au efectuat deja plăţi în valoare totală de 1,7 miliarde de lei către 130.000 de beneficiari, cifră aşteptată să depăşească 2 miliarde de lei până la finele lui 2023 şi să continue să crească exponenţial în anii următori.
Întrebat de jurnalişti despre persoanele care contribuie activ la Pilonul II de pensii, el a spus că sunt 8 milioane de participanţi dintre care doar 4 milioane activi. Printre cei care nu mai contribuie se numără cei care au emigrat sau lucrează la negru, dar şi emigranţii care au lucrat câţiva ani în România, au contribuit şi apoi au plecat în alte ţări.
De asemenea, el a precizat că numărul celor care au contribuit neîntrerupt de la înfiinţarea sistemului este foarte mic, de aproximativ 4-5% din totalul participanţilor.
…am facut eu un calcul pt salariul minim pe economie, pe 45 de ani, cu recapitalizarea dobnzii an de an…dupa 45 de ani, un contributor are capital propriu 60808 lei, dobanda recapitalizata-adica, anul urmator adunam la contributie contributia de anul trecut plus dobanda- este in cuantum de 4864 lei, fondul final fiind de 65672 lei. La pensia minima de 1125 lei/an, ar tre sa restituie 13500 lei/an. Daca imparti 65672 la 13500 rezulta 4 ani si 10 luni de pensie…daca socotesti restituirea pe zece ani, ar veni 6567,2 lei pe an, adica 547, 2 lei/luna…la 20 de ani, se injumatateste…nu prea este smenozeala, mai ales ca, fiind garantata de stat nu stiu de ce dar imi miroase a cronica unor falimente anuntate…