Pensiile speciale și ţara strîmbă

bani-moneda-romania-inflatie

Orlando Teodorovici a anunțat o inițiativă legislativă cu consecințe multiple. De la 1 ianuarie 2019 pensiile speciale vor fi impozitate cu un procent între 30% și 50%. Tăcere toatală, de parcă ar fi fost vorba de o majorare, nu de o ciuntire a unor sume enorme obținute lunar de oameni cu greutate în aparatul de stat al României.

Reacțiile celor vizați au fost discrete. Aproape nimeni n-a protestat. „E o măsură de justiţie socială”, a declarat Orlando Teodorovici. Trebuie spus că o asemenea impozitare este o măsură de stînga a unei puteri susținută de populația nevoiașă. Pentru ea, pensiile speciale, mai ales cele foarte mari, sunt o ofensă, o aroganță, o nedreptate, un abuz de putere și o formă de dispreț.
Subiectul pensiilor s-a umflat pe măsură ce unii au ajuns să îşi aranjeze un statut special. Cea mai lungă şi cunoscută campanie a fost cea a magistratilor. Cam în acelaşi timp, dacă nu ceva mai înainte, au fost ofiţerii de servicii secrete. N-a durat mult şi poliţiştii şi-au umflat şi ei pensiile. Ba au mai descoperit şi şmecheria pensionării anticipate şi a reangajării. Unii dintre ei cu tot felul de trucuri juridice au transformat statul român într-o vacă de muls pensii. Aşa am ajuns la pensii speciale de mărimea celei primite de Augustin Lazăr sau de Marian Enache de la Curtea Constituţională a României.

Nimeni nu ştie care este pensia lui Florian Coldea, a cucoanei zisă Anaconda, sau a generalilor care au condus SRI într-o primă etapă şi care mai apoi au devenit și mari oameni de afaceri, specializați tot în contracte preferenţiale cu bugetul public. Încet-încet, România a ajuns să fie locuită de o populaţie împărţită în două categorii. Privilegiaţii şi săracii!
Pe de o parte elita, cei care fac regulile și care și-au făcut și parte, și talpa ţării, obligată să se chinuie cu pensii în jur de 1500- 2000 de lei. De o parte sunt generalii de pe la toate armele, cei cu pretenţii de eroi sadea, procurorii, judecătorii, parlamentarii. După ei vin scriitorii cu încă o jumătate de pensie. Ba mai nou şi ziariştii şi membrii formaţiilor artistice de prin judeţe, încadraţi şi ei la artişti, adică la creatori şi recompensaţi cu încă o jumătate de pensie. Povestea ziariştilor are chiar un umor nebun. O asociatie a izbutit să obțină numai pentru ea o prevedere conform căreia membrii respectivei asociații (despre care nu este de spus mare lucru) au desfăşurat o muncă de creație si astfel au intrat în rîndul creatorilor (scriiitori, muzicieni, plasticieni, actori) si pot primi o jumătate de pensie în plus. Cine a mai rămas cu pensia bazată pe contributivitate? Talpa țăii, plus personalul din educație și sănătate! Cei din sănătate au scăpat de îndată ce ofertele străinătății au rezolvat situația.

Nu cred că impozitarea pensiilor speciale are la bază o filosofie de stînga. Sunt convins că ea este impusă de lipsa banilor. Indiferent care ar fi cauza, impozitarea pensiilor speciale mobilizează împotriva PSD-ului o forță de care se tem și morții, și emigrații, și cei plecați la muncă. Această inițiativă prezentată ca fiind una de justiție socială îi atinge la nivelul de trai pe cei care conduc sau au condus România. Serviciile secrete, justiția, poliția, armata, lumea politică. Toată această liotă de beneficiari se va transforma într-o forță anti-PSD. Ascunsă sau la vedere! Avînd în vedere batalioanele de foști, egale cu batalioanele de viitori beneficiari ai pensiilor speciale mă aștept ca această inițiativă legislativă să cadă sau să se piardă pe drum.
Ba ceva îmi spune că beneficiarii pensiilor speciale atît de amenințate sunt gata să se organizeze și să pună umărul la căderea guvernului PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15

46 de Comentarii

  1. este plauzibil ce zice domnul Nistorescu…numai ca initiativa psd-ului este si vicleana, in acelasi timp…

    este posibil ca sa fim martori unui joc in n runde…

    prima runda, cade psd-ul…

    a doua runda, daca cei care vor veni nu vor taia din pensiile speciale, atunci acele partide sunt compromise din start..

    runda a treia, sa presupunem ca actuala opozitie ajunsa la guvernare taie din pensiile speciale…pai sistemul nu-i va da jos si pe ei?

    a patra runda, la alegerile din toamna anului viitor, acuzatia ca sunt parte din sistem este distrugatoare…partidele in cauza nu vor putea face prea mult la guvernare, din lipsa de timp, in schimb vor arata prost..

    deci eu cred ca nu atat problema banilor sau vreo problema etica ( cum bine remarca domnul Nistorescu) aduce psd-ul sa faca acest gest, ci un cinic calcul politic..

  2. Romania are nevoie de un presedinte patriot si responsabil, ceea ce este greu sa gasesti printre actualii prezidentiabili. Haideti sa-l ajutam pe Marian Bataiosu, un independent anti-Sistem, sa stranga cele 200.000 de semnaturi! Bataiosu va continua sa promoveze „Romania Frumoasa”, indiferent de rezultatul alegerilor, si va strange semnaturi si dupa 22 septembrie pentru urmatoarele alegeri prezidentiale, pentru ca crede ca Romania va deveni Regatul lui Dumnezeu, iar Bucurestiul Noul Ierusalim: https://www.bataiosu.ro/2019/09/12/candidez-si-la-urmatoarele-alegeri-prezidentiale/

  3. Stai liniștit, prietene. Nimeni nu se va atinge de pensiile speciale. Asta este motivul „tăcerii” specialilor.

  4. Nornal pensiile ar trebui da fie functie de impozitul platit. Cei care au lucrat in conditii vatamatoare ca mineri…turnatorii de otel.. .vopsitori..mediu chimic la acizi inhalati care ard plamanii…au pmatit mai mult impozit la pensii pentru ca au avut spor. Atunci normal ca au pensia mai mare ca au si platit impozit mai mare.

  5. In primul rand,n-ar trebui sa existe niciun fel de pensie speciala. In al doilea rand,autorule,toate ,dar absolut toate sunt creatia Psd ,pt.voturi. Apoi ce face Orlando e joc politic. Nu vor taxarea(impozitarea) lor. Vor doar sa se apere in campanie de atacurile opozitiei pe aceasta tema. Pt.ca Psd da nu ia,nu-i asa. Ce drk.traim in Ro,n-am venit cu pluta. Si apoi autorule ce-ar fi daca ar cadea guvernul lui VV? S-ar face gaura-n cer,sau ce?

  6. Cronologie: cum a ajuns Romania sa plateasca aceste pensii

    1.Pensiile speciale pentru angajatii din institutiile militarizate au fost stabilite prin Legea 164/2001, adoptata de un Parlament controlat de PDSR, vechiul PSD
    2.Guvernul Boc a eliminat pensiile militarilor in 2010, cand Romania era intr-o profunda criza economica, iar deficitul bugetar ameninta stabilitatea tarii.Mai putin la nesimtitii din magistratura si CCR care au blocat legile lui Boc
    3.In 2015, Parlamentul controlat de PSD a votat o noua Lege a Pensiilor Militare, Legea 223/2015. Legea prevedea beneficii atat de mari pentru pensionarii militari, incat era complet nesustenabila si a fost nevoie de o ordonanta de urgenta asumata de Guvernul Ponta (OUG 57/2015) pentru ca legea sa intre in vigoare din 2016. unul dintre principalii promotori ai acestei legi a fost Gabriel Oprea, cel care si-a bazat ascensiunea politica pe angajati din sistemul militar. Oprea a incercat permanent sa-si construiasca o baza larga de sustinere in sistemele militare, indiferent daca vorbim de armata, politie sau serviciile secrete.
    4.De ce e nevoie de umflarea acelor pensii speciale? Doar pentru ca au puterea sa-si acorde privilegii proprii?! Este incorect. Este injust social
    5.Daca pana la alegerile parlamentare nu se vor gasi cai si mijloace de revenire stricta la pensia pe contributivitate,orice partid care mai sustine pensiile speciale, va cadea de la putere!

  7. Datoria externa a Romaniei, in septembrie 2019, este de UNA SUTA CINCI MILIARDE (105.000.000.000)DE EURO. In anul 2018,Statul a platit pensii speciale, celor UNA SUTA DOUAZECI MII (120.000)de beneficiari, in cuantum de UN MILIARD SASE SUTE OPTZECI MILIOANE(1.680.000.000)EURO. Dupa anul 1989,Statul a platit cel putin 40 MILIARDE DE EURO beneficiarilor de PENSII SPECIALE.Statul Roman este captiv si risca sa ajunga mai rau decat Grecia.

  8. Chiar ne credeți prosti Orlando, odata dispar , odata impozitate, sunteți niste nemernici mai ca cei de pe vremea raposatului, numai voi doriți să aveți ceilalți sunt etc. dar toti ajungem acolo ți să nu spun versurile din poezia lui Cosbuc, cred că ai auzit de ea

  9. corect, logic, dar interesele sunt la 2 capete, unii sa le mentină, altii sa dea bine la imagine .
    vor bani??desfiintarea cumulului pt demnitari. sa aleaga pensie sau salariu, functia demnitara sau catedra, nu rector, decan, lector la apelul de seara in 5 orase, 7 facultati a la oprea, vedinas, c neagu, udrea, (a uitat lumea de botezul si nunta ei??), birchal, goghiu, europarlamentarul si pensionaruul petrov, generali, colonei, deveniti profesori, decani, academicieni????invatamantul particular a creat munti de licentiati si doctori, conducatori de doctorate, in functii, demnitati si la butoane!

  10. Catre toti civilii din Romania!
    In toate tarile civilizate, mai ales NATO, militarii au pensii militare de stat, … si la noi a existat aceasta situatie normala…pana cand magistratii au copiat modelul si si au tras si ei pensii …ca ale militarilor…Dupa care au urmat ceilalti! Acum, toti vorbesc aiurea despre pensii speciale, incluzandu i si pe militari tot in aceasta categorie…ceea ce nu este corect!
    Pensiile militarilor sunt garantate de stat…restul trebuie desfiintate!!! Insa, magistratii Nu vor accepta ca ceea ce au castigat deja sa piarda..asa cum au facut si in 2010…Si, sa fim seriosi …nu a fost nici o criza! Matrozul a mai dat 20 mld $ pentru Cei de afara…stiti poate…Cei ce conduc aceasta tara de prin alte parti…si fura de rup de vreo trei decenii…iar noi, noi ne certam ca prostii intre noi!

  11. Magaria la care s-a ajuns a fost posibila cu contributia iresponsabila a tuturor partidelor care au fost la putere. S-a ajuns la nedreptatea uriasa cand niste fosti paraziti ai statului au pus mana pe niste pensii cu adevarat nesimtite, aproape toti beneficiarii acestor pomeni fiind oameni in putere, odihniti si cu chef de munca mai mare ca la ‘tinerete’. In plus numarul acestor salariati deveniti pensionari de lux a fost intotdeauna supradimensionat (chiar si in prezent), atat in serviciile secrete cat si in justitie, justificarile ca volumul de munca tot mai mare a impus an de an angajarile suplimentare nu are absolut nici un suport cata vreme s-a dovedit ca multi din cei ce-si duc veacul prin aceste institutii se ocupa de cu totul altceva decat ceea pentru care sunt platiti. Cum s-au justificat anii de ascultare ai lui Tariceanu si ale altor probabil mii de clienti de care noi nu avem habar si ale caror rezultate probabil au fost la fel? Cat despre puzderia celor ce stau cu c___l pe dosare (sufragerista a spus-o in perfecta cunostinta de cauza) ani la rand asteptand ordine, ce sa mai vorbim.

  12. Evident in viitorul apropiat nevoia infintarii unui partid de muți ar rupe clasa politica din Romania este tot ce avem nevoie …sa nu ii asculte securistii sa numai debiteze presa de rahat de ce declaratii au dat dar nici procurorii sa numai aiba ce ancheta ….

  13. La noi se fabuleaza mult și superficial. Mesajul articulat de media (manipulată?) la unison este similar celor de la 1917: jos îmburgheziții!!! Onorabilul editorialist creează deliberat confuzii. Pensii speciale nu există. In anii 90 se punea cu acuitate problema fidelizarii angajaților în structuri cheie de funcționare ale administrației, astel încât oameni valoroși să nu migreze instantaneu spre industria privată, care plătea salarii mult mai mari. Așa că a fost preluat modelul existent de cca.un secol în spațiul de expresie germană (DE, A, CH) unde angajamentul funcționarului e pe viață, iar elementul corelat este că statul asigură respectivului angajat (Beamte) stabilitatea salarială – tot pe viață. Prin pensia de serviciu de stat. Se omite deliberat că respectivii functionari n-au dreptul să facă grevă, trebuie să execute zi și noapte orice dispoziții, n-au dreptul la atitudini partizane și au o întreagă serie de alte interdictii. Aș invita pe distinsul editorialist să merga la Kabul sau la Dakkar sau la Erbil sau în alte locuri unde interesele României trebuie să fie apărate – măcar un an – ca să simtă pe pielea lui ce inseamna sevituțiile serviciului public. Evident se pot prelua argumentele jalnice și fără egal ale fostului premier Boc, cu privire la „salariile / pensiile nesimțite” ale funcționarilor publici. Mai ieșiți, stimați domni, din șabloane mentale înguste: ceea ce nu aveți răbdare să înțelegeți nu e neapărat reprobabil iar egalitarismul denumit odinioară „etic și echitabil” n-are ce caută într-o societate matură. Contributivitatea e un criteriu, dar nicidecum unicul. Nu intră în nicio contradictie cu altele. Iar obiectivele mari, pe care România nu le-a ratat, în deceniul trecut, s-au realizat cu oameni muncitori, tenaci, motivați și fideli, nu cu clevetiri sau cîrcoteli.

  14. Si atunci nu a avut dreptate basescku in 2010 cand a desfiintat toate pensiile speciale reonfiintate de pesede ponta in 2013 ?

  15. Bietul PSD,cum se sacrifica el pentru talpa țării!! PSD d.Nistorescu fura din buzunar 50 lei, ii da omului înapoi 20 și se lauda cu binele pe care i l a făcut. Nu are minte să facă altfel.

  16. Cei care au muncit in conditii speciale au avut la salariu sporuri pentru respectivele conditii speciale, iar prin impozitarea salariului au avut o mai mare contributie pentru pensie.Deci, pensia lor este mai mare, dar in raport cu contributivitatea.
    Pensiile speciale care nu au la baza principiul contributivitatii sunt o anomalie, cu efecte negative in toata structura societatii, sub toate aspectele: moral, civic, migrarea fortei de munca in afara tarii, educatie, protectie sociala, sanatate; copii si virstnici foarte saraci care se culca flaminzi, copii, fete rapite si traficate; costurile foarte mari pentru imprumuturile care se fac pentru a fi platite aceste pensii, blocarea investitiilor in infrastructura, in drumuri in primul rind, etc, etc…

  17. In conditiile in care un sef de post de politie din Cucuietii din Deal iese la 50 ani cu o pensie mai mare decat a unui colonel care moare in misiune in explozie aiurea prin Afganistan pentru interese straine statului roman, ce incredere sa mai avem in guvernanti parte a ecuatiei? Ce sa mai vorbim de magistratii inamovibili care dupa ce ca sunt mana-n mana cu infracatorii sunt Dumnenezi pe pamant inainte de moarte si dupa moarte, prin mostenitori. „Na stat mafior, eu stiu ce spun!” Basescu.

  18. „Așa că a fost preluat modelul existent de cca.un secol în spațiul de expresie germană (DE, A, CH) unde angajamentul funcționarului e pe viață, iar elementul corelat este că statul asigură respectivului angajat (Beamte) stabilitatea salarială – tot pe viață. Prin pensia de serviciu de stat”@Marius).Asa se face ca „spatiul de expresie germana”a devenit diriguitorul si si-a asigurat puterea,dominatia ,discriminarile si ingradirea libertatilor si drepturilor in primul rand constitutionale.Nu degeaba zicea un anonim candva pe forumul ac.ca serv.secrete,celebrul SRI sunt „coloana vertebrala”a statului din moment ce sunt neclintiti de pe scaunele tradarii.BNR,Serviciile 7 la nr.,procurorii,judecatorii ,inclusiv adm.Militara ,tot ce inseamna SISTEM OPRESIV,o armata coplesitoare de „stabili”,despre care „kamaraden Marius uita ca fac greve, servitoresc bancile rotchildiene si rockefelleriene, servesc Soros,servesc aserirea totala doar pt.ca sunt bagati in seama de cei d ela care primesc ordine si regulamente „prusace”si nu numai .Daca aceasta este sorgintea „functionarului stabil”,care nu vine pe merit, concurs sau examen ci se priponeste contra „e
    egalitarismului denumit odinioară „etic și echitabil”(ce) n-are ce caută într-o societate matură”,ne aflam in plin neonazism,al propagarii „rasei superioare”batuta in scaun si cap precum cuiele,piroanele ,precum esafodul pe care urca si se spanzura Republica,statul de drept,dezvoltarea LIBERA a personalitatii umane-a oricarei personalitati care nu este FURATA de catre cei care au vandut si vand SUVERANITATEA de pe scaune „stabile”.Nu e de mirare ca milioane mor de foame si s-au dedat la vicii fie de nevoie fie din denaturare a conditie lor umane intr-o societate unde alde „Marius” fac teoria „societatii matura”adica a MATURII care distruge ILEGAL societatea.Grota din care au iesit”mariusii”este grota in care a ajuns poporul roman.

  19. asta a..nu tratati cum trebuie subjectul domnule.mai pragmatic trebuia (a) suma necessara pentru cosul zilnic pentru un trai civilizat si dupa parerea mea punctul de pensie trebuia calculat astfel incat sa obtinem pensia minima egala cu aceasta valoare urmând ca indexarea sa se faca functie de inflatie..kurtz und shmertzloss..fara literatura , fara „vrajeala” acordarea si valoarea pensiilor speciale in afara ca reprezinta o realitate romaneasca si anume dispretul fata de omul simplu este si un furt miselesc facut de nomenclaturistii vopsiti in capitalisti..cat desspre oamenii dreptatii ..in Romania ..este o siluire o batjocora fata de ideee si de bunul simt..asta i realitatea fara poliloghii si motivatii elaborate si elevate…si as spune ca la preturile actuale..3000 lei ar fi valoarea normala iar cu frustari minore ..ar merge si 2500 lei..

  20. Romania este un stat capturat de o camarila de ” speciali ” provenind din MILITIE , SECURITATE , ARMATA , revolutionari si ce a urmat ( si familiile lor ) ! Tatal si mama acestui sistem criminal de privilegii este PSD ! PT. pastrarea acestor privilegii , specialii sunt in stare sa moara cu Romania de git ! In aceste vremuri Romania nu mai este condusa …ea este sfisiata bucata cu bucata , de camarila pomenita mai sus ! Iar legea lui Orlando , este praf in ochii romanilor cinstiti si muncitori !

  21. E impresionantă și dramatică imaginea cu milioanele de oameni, din RO presupun, care mor de foame. Poate îi ajută Revolutia gândului lui Pax. Serios vorbind reacția lui suferă de o fractură de gândire. Banuiesc că cei cca. un milion de conaționali sunt atât de dezorientați încât au ales la beție să se stabilească în Austria, Germania sau Elvetia, fără să-și dea seama că de acolo vine tot răul, dominația și opresiunea (poate și arginții murdari) și că, de fapt, au în gând doar să pună de o Revoluție (asemeni lui Lenin transportat clandestin din Elveția prin teritoriul inamic) și să ne readucă suveranitatea cu majuscule. Sau că vrem libera circulatie peste Ocean doar ca să-l combatem pe Sörös cu propriile argumente la el acasă și să punem și acolo de o eliberare a gândului încorsetat. Tema esențială este că emigrarea în masă a Românilor are ca temei în primul rând năzuința spre o societate funcțională în care să-și vadă mai ales viitorul copiilor asigurat. În RO s-a mimat în mare măsură un asemenea model, cu efectul că hemoragia umană nu contenește. Tot înainte așa și transformăm cea a mai rămas din RO intr-un imens Caracal. Mai sunt chestiuni deliberat ignorate: în modelele externe menționate, funcționarul de stat este odată numit, prin patentă pe viață, în esență inamovibil, are rolul de a fi garanție a continuității și legalității, indiferent de alternantele politice la putere. De fapt o stabilitate funcțională. La noi? S-a preluat selectiv, precum stafidele din cozonac…. Iar in final un ultim gând. Ferească Dumnezeu de o situație limită pentru țara în care mai trăim. Argumentele anti-sistem, superficiale, populiste și mai ales inchizitoriale sunt mai rele decât orice coloană a cincea!

  22. 1. Pensiile speciale sunt necesare pentru cei care muncesc in conditii deosebite, in care sansa de a ajunge la 60-65 de ani e mica. Cand esti militar in misiune si in jurul tau mor oameni, daca trebuie sa stai prea mult pe acolo sau cand termini mori de foame, nu e rentabil sa faci asta si nu vei sta. Munca cu risc de deces mai e pe la pompieri, pe la politisti care trebuie sa intri in forta peste interlopi, muncitori in medii de risc in care accidentele sunt dese. Nu in medii toxice unde durata te omoara; acolo trebuie sa iesi mai repede la pensie (anul de lucru echivalent sa fie mai scurt). Atat
    2. Pensiile speciale nu sunt necesare pentru primari sau judecatori. Cu tot respectul pentru munca lor, la noi nu prea se moare daca esti primar. Judecatori si procurori cred ca au murit cativa (pana in 10) de la revolutie incoace din motive care tin de profesia lor. Putem discuta despre judecatori si procurori care interactioneaza cu criminali violenti. Judecatorii care judeca divorturi innebunesc, dar nu mor. In aceste conditii, iesirea la pensie mai devreme e suficienta, nu e nevoie de speciale.
    3. S-a explicat cu subiect si predicat ca introducerea unei impozitari particulare a pensiilor speciale, acum in legislatia actuala are sanse mari sa fie blocata in instanta (curtea de apel administrativa, CCR, etc), datorita modului de formulare care pare discriminatoriu.
    Ce se asteapta de la un guvern responsabil este o reforma a acestui sistem, pentru adus in normalitate nu ordonante pompieristice, care probabil vor trai pana la prima pensie taiata cand se contesta in instanta.

  23. O noua minciuna pesedista pentru poporul credul care insa cum s-a vazut pe 26 mai nu mai pune botul la mincinosii mincinosilor de pesedisti. Pana la magistrati si generali pe orlando si vasilica ii vor manca proprii primari si fosti primari, fara numar, fara numar si presedinti si fosti presedinti de consilii judetene carora tot orlando si vasilica le-au dat prin OUG pensii speciale fara numar, fara numar. Guvernul PSD v.v. dancila cu orlando in el este cel mai prost guvern din istoria Romaniei si din lume la ora actuala. Nu exista un asemenea guvern nici in Africa subsahariana care singur prin OUG-uri cu dedicatie pentru o persoana sau grupuri de persoane sa provoace crize catastrofale in economie pe care apoi desi mimeaza ca le indreapta nu le mai poate controla. Am intrebat pensionarii cum le-a crescut pensia cu indexarea de la 1 septembrie cu care se lauda ratatii de pesedisti cui ii asculta. La cei cu cei cu pensii peste 3000 de lei se vede ceva, insa cele doua milioane de romani cu pensii sub 1000 de lei tot muritori de foame au ramas, tot cu pensiile sub 1000 de lei. Asta ca sa priceapa nevasta lui olgutul si alte catastrofe din PSD de ce nu i-au votat si nu ii vor vota pensionarii. Capul lui orlando, al vasilicai, al pesedistilor era gol si cand au dat legile si OUG-urile prin care au marit discriminatoriu, incalcand Constitutia pensiile doar ale anumitor categorii profesionale, este gol si acum cand disperati fiind ca nu vor intra in turul doi la prezidentiale arunca prin ministru discoteca fumigene pentru viitor.

  24. Corect rationamentul d-lui Nistorescu cu o si ngura remarca . Nu creed ca lipsa banilor este cauza acestei propuneri legislative . Numarul acestor pensionari nu este asa de mare incat sa reprezinte ceva in bugetul tarii !

  25. @ Claudiu.In mare perte sunt de acord cu cele expuse de tine.La militari indiferent unde lucreaza nu sunt pensii speciale.Pensii speciale au,parlamentarii.primarii,presedintii de consilii judetene,cei din justitie si altii cu,care nu sunt de acord.Cine a obligat primarii,parlamentarii si alti alesi sa candideze???S-au dus pentru salarii si beneficii votate tot de ei.Cand s-a votat in PARLAMENT legea cu pensii speciale la parlamentari nu s-a opus nimeni.Cei din justitie pelanga salariile enorme,care le au de pe timpul lui STOICA,au si alte beneficii,dar si pensii NESIMTITE.Cred ca impozitarea lor progresiva cum a propus TEODOROVICI ar fi benefica.

  26. Pensiile speciale au fost si sunt opera imbecila a PSD-ului!
    Ei au initiat si aprobat aceste aberatii!
    Ei sunt cei ce au promovat salarii aberante pentru bugetari!
    Tot ei trebuie sa repare acest jaf de la bugetul Romaniei care a fost vaduvit de la investii pentru dezvoltarea tarii!
    Tot ce depaseste raportul de 1/6 intre salariul minim /maxim sa fie recuperat de la acesti bugetari cu dobinda de 10-15% retroactiv!

  27. Subiectul fiinf unul sensibil pentru „speciali”, au intrat in actiune si postacii cu solda: Marius, Gheorghe, si altii.
    Orb sa fii si tot îi depistezi, atât sunt de nepricepuți.
    Asta le este meseria. Si se uită la ceas, întrebâbdu-se unii pe altii cât mai au până la pensie.

  28. Bre, nea Cornel Nistorescu,matale ești rău intenționat, pompierii polițiștii, militarii nu au pensii speciale bre, sunt pensii militare, este o mica mare diferență.
    Vezi și pensiile celor din alte țări din aceleași sisteme, sunt tot fără contributivitate, dar mult superioare ca și nivel financiar.Acele tari își respectă cu adevărat militarii și polițiștii, pentru că nu se compara serviciul militar cu civilia.Cei care vorbesc habar nu au cum este situația reală.

  29. Jaful generalizat asupra bugetului Statului este un caz unic in Europa. Nu stiu sa mai fie vreo alta tara europeana aflata sub dictatura minoritatilor etnice si a unei oligarhii financiaro-juridico– politice dispuse si pregătite sa tradeze toate interesele nationale, interesele cetatenilor autohtoni, cu cel mai sordid dispret si iresponsabilitate. Pe munca romanilor contribuabili la sistemele sociale huzuresc aceste clanuri / haite oligarhice obisnuite de ani si ani sa tranzactioneze la bursa spagilor/comisioanelor tot ceea ce avem mai valoros, de la resursele naturale, UMANE, pana la activele mostenite de la fostul Stat socialist. Romania a ajuns o tara divizata in feude, impartita de baronii din politica, justitie si structurile militarizate cu capitalul speculativ international…Marionetele si beizadelele care isi fac loc prin institutiile statului si cele propulsate la guvernare executa fara opozitie „parcursul democratic“ si economic solicitat de Washington, Bruxelles, Berlin, Paris, Moscova,Tel Aviv, Ryad . Cine poate schimba lucrurile ! O solutie ar fi probabil o greva generala fiscala a tuturor cetatenilor, contribuabili involuntari la acest dezmat financiar al unor retele de potentati fara merite, fara constiinta civica nationala…

  30. Nea Baicule! Si ca sa compenseze cumva faptul ca au „pensii militare” sunt obligatoriu scozi la pensie dupa 17-18 ani de munca…asa ca sa le aratam noi lor ca nu ne pasa de ei! Bravo nene!

  31. Stirea a fost publicata pe 13 septembrie 2019… si incepe cam asa ”…. De la 1 ianuarie 2019….”
    Pai cum vine asta… se va aplica o taxare suplimentara … retroactiv… cu aproape 1 an in urma? Stiam ca exista un principiu prin care legile nu se pot aplica retroactiv… Dar daca psd-ul pate face asta… de ce nu aplica retroactiv cu 10 ani… sau 30 de ani?

  32. Am mai spus-o si eu,au mai spus-o si alții,PENSIILE SPECIALE SUNT UN FURT DIN BANUL PUBLIC! CEI de la CCR spun că e un drept câștigat (zic eu furat) care nu poate fi retras,anulat. Un PARLAMENT onest,patriot trebuie sa modifice Legea CCR,să radă TOATE pensiile speciale si sa așeze magistrații in banca lor, nu deasupra medicilor,profesorilor,etc.
    Mai ales că aceștia știu mai puțină carte decât cei de mai sus.

  33. Aceștia adică magistrații stiu mai puțină carte decât medicii sau profesorii!

  34. O MARE MIZERIE, O MARE NEDREPTATE, INECHITATE DE LA CER PÂNĂ LA DUMNEZEU!
    Dar…CINE-I tot votează p-ăștia?
    De ce tot dați girul unor termite roșii să vă mănânce nervii, viața și viitorul care sună ”bine” doar în campanie (campania lor de învârtit vârful limbii cu miere, DUPĂ…cu ea despicată și plină de venin, anunțând degrab tăieri de pensii și/sau salarii – pentru prostime, nu ȘI pentru ei – mărire de taxe și tarife, altele născute peste noapte, etc…)?
    Întrebați-i ” CE FEL DE FRUCTE FACI/AI FĂCUT BĂ ÎN PARLAMENT DUPĂ ȚÂȘPE MII DE MANDATE? De câte ori ai luat cuvântul bă? De câte ori te-ai prezentat la Biroul Parlamentar din sectorul/comuna/județul pe care cică îl ”reprezinți”, Câte probleme ale oamenilor ai rezolvat? Câte le-ai adus la lumină? Și, mai ales: DE NE MINȚI, BĂ? Nu ți-e rușine să mănânci și să bei ne-făcând NIMIC, decât valuri? Iar pentru toată GAȘCA INSAȚIATĂ, VEȘNIC INANITĂ: De ce îl tot votați bă pe Isărescu șef peste BNR când a zis că se cară din septembrie a.c.? De ce mă? Vă e frică de el sau sunteți complici? Cred că puțin din amândouă! De ce refuzați să ieșiți DEFINITIV la pensie și din viața noastră?”

  35. Frumos articol. Reveniti cand pensiile speciale vor fi intr-adevar impozitate 30-50% de PSD. Pana atunci, „M**e PSD”.

  36. Abia astept sa se atinga cineva de pensiile ”magistratilor” !!!
    Ala va disparea instantaneu vaporizat de laserul celui care, din afara Tarii, a ordonat salariile si pensiile acestora, slugi ale strainilor, iar nu servanti ai romanilor !!!
    Idem in ceea ce priveste PENSIILE DE SERVICIU ale militarilor si politistilor !
    Inseamna ca unora li s-a facut de o revolutie adevarata !!!

  37. in Grecia e gata cu pensiile speciale ce luasera avant in timpul guvernarii de stanga a lui Tsipras.
    fara contestatii, fara „drepturi castigate”. Cand e gata e gata
    Editat

  38. Rămân blocat câtă răutate și înverșunare există între noi,în loc să fim uniți, ca să nu aibă posibilitatea politicul să ne manevreze așa cum doresc ei.Dezbina și conduce acesta este sloganul sub care unii acționează. Istoria a demonstrat că noi că nație am fost dezbinati ,dar acum suntem dezbinati mai mult că oricând. Luptăm unii împotriva altora în loc să ne canalizam lupta acolo unde e necesar.Multe lucruri ar fi de spus mă opresc aici.

  39. Așadar
    – Fiica fostului eurodeputat PSD de Bacău Minodora Cliveti este consilier diplomatic la Reprezentanţa României la UE;
    – Fiul fostului ministru Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul României în Chicago;
    – Fiul lui Ilie Grădinar zis Ilie Gigacalorie este ambasadorul României în Danemarca;
    – Fiica lui Constantin Preoteasa, fost şef al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj, este secretar general în Ministerul Românilor de Pretutindeni. Ea a deţinut, pe rând, diverse funcţii în Ministerul de Externe, înainte de promovarea de la MRP fiind director în cadrul MAE;
    – Fiul judecătoarei Maria Huza, fost preşedinte a Tribunalului Bucureşti şi prietenă a fostului ministru PSD Rodica Stănoiu, este secretar I la Ambasada României la Tokyo;
    – Fiul fostului şef al organizaţiei de pensionari PSD Dâmboviţa este secretar de stat în cadrul MAE;
    – Fiica fostului ministru PSD Constantin Niţă este secretar I la Reprezentanţa României la UE;
    – Fiul fostului ministru PDL Gheorghe Pogea este şeful secţiei Energie în cadrul Reprezentanţei României la Bruxelles;
    – Fiul adoptiv al lui Ion Iliescu, numit ambasador în Thailanda, consul în Duba

  40. Oare nu ar fi mai bine sa creasca pensiile mici. De ce sa tai la cei care lupta pentru tara (militari) ? Oare cati din cei care comenteaza aici au tinut o arma in mana ?

  41. Oare nu ar fi mai bine sa creasca pensiile mici ? De ce sa tai la cei care lupta pentru tara (militari) ? Oare cati din cei care comenteaza aici au tinut o arma in mana ?

  42. Tov Nistorescu, pensiile nesimțite vor fi impozitate între 30%- 50% începând cu 01 ian.2019 sau 2020 ? Cumva acest articol a fost publicat în 2018 și ai dat copy-paste pe 13 sept 2019 ? Pensie specială ar trebui să aibă NUMAI militarii care desfășoară activitate peste hotare sub comandă NATO sau ONU și în caz de deces pensia specială să revină familiei militarului respectiv. În rest pensia să fie numai în funcție de contributivitatea fiecăruia. În concluzie pensiile nesimțite trebuie desființate, iar cei care au primit aceste pensii să dea banii înapoi, în caz contrar să le fie sechestrată toată averea.

  43. Si tradatorii din armata si securitate care au dat lovitura de stat din 1989 au luptat pentru tara ???
    Tradatorii sa RAMINA FARA/FARA PENSIE !!!

  44. PT. VLD TEPES —- O MARE PERTE A POPORULUI ROMAN STRIGA ; ABOLITI BSISTEMUL CRIMINAL SI NECONSTITUTIONAL AL PENSIILOR SPECIALE ! CEI CARE POT PUNE CAPAT ACESTEI CRIME SOCIALE , SUNT PSD SI PARLAMENTUL SAU ! Dar Viorica Dancila si PSD-ul sau , se prefac ca nu aud !

  45. Ce 30 ori 50 la suta aceste hotii din banul public trebuie desfintate si cei care au beneficiat de aceste hotii sa dea banii inapoi statului.De ce nu ar avea un chirurd bun care a Salvat vieti sute mii de vieti o pensie speciala si nu acesti banditi cocotati in politica pt a se imbogatii si distruge tara.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.