Percheziţii DNA la fratele lui Sebastian Ghiţă

Procurorii DNA fac percheziţii, luni, la două firme, dintre care una aparţine fratelui deputatului Sebastian Ghiţă, într-un dosar care vizează o licitaţie a Ministerului Educaţiei din 2013, pentru proiectul „Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene, în valoare de 33 de milioane de euro.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, comise în anul 2013, în legătură cu licitaţia organizată de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului pentru proiectul „Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene”, arată DNA într-un comunicat transmis luni dimineață.

DNA precizează că în acest sens sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în municipiul București și în județul Ilfov, reprezentând sediile unor societăți comerciale.

Surse au declarat agențiilor Mediafax și Agerpres că procurorii DNA fac percheziţii la sediile SC 2K Telecom SRL, care aparţine lui Alexandru Ghiţă, lui Sebastian Ghiță, şi la SC Avitech Co. SRL, ambele din oraşul Voluntari.

„Minunea românească” a lui Ponta

Premierul Victor Ponta i-a cerut în 2012 ministrului Comunicațiilor de la acea vreme, Dan Nica, ca din banii obtinuți la licitația pentru licențe 4G să pregătească finanțarea proiectului care prevedea introducerea, din 2013, a unei rețele gratuite de Internet wireless în toate școlile și instituțiile publice.

Contractul pentru programul „Internet în şcoala ta. Conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană” a fost semnat în 2 decembrie 2013, la Ministerul Educaţiei, în prezența premierului Victor Ponta. „Am venit aici cu un scop foarte clar: să mai văd o minune românească. De şapte ani ne chinuim să facem acest proiect, e corect, nu? Sigur, el a fost gândit în 2003, în 2007 a venit ideea să se facă acest proiect din fonduri europene. Suntem în 2013. De anul trecut, de când am preluat funcţia, am auzit şi despre acest proiect ca despre unul din proiectele despre care toată lumea vorbeşte şi toată lumea spune că nus eva face niciodată, motiv pentru care i-am spus în special domnului ministru Costoiu, sigur, şi ministrului Educaţiei, dar am dat sarcina ministrului delegat să scoată acest proiect la lumină. Şi am vrut astăzi să fiu prezent aici ca să văd că e semnat contractul şi că, într-adevăr, se apucă lumea de treabă”, spunea atunci Ponta.

Câștigătorii contractului au fost Avitech co. SRL și Omnilogic SRL.

Contractul atribuit în noiembrie 2013 a avut, conform anunţului de atribuire publicat în Sistemul Naţional de Achiziţii Publice, o valoare de 119.840.458 de lei fără TVA din care o parte în valoare totală de 20.922.112 plus TVA putea fi subcontractată. Asocierea Omnilogic- Avitech Co. a declarat autorităţii contractante doar compania Romtelecom ca subcontractor pentru instalarea de echipamente de infrastructură, numele 2K Telecom nefiind menţionat în niciunul dintre documentele publice aferente achiziţiei.

La sfârşitul lunii martie 2013, erau depuse oferte pentru acest program din partea consorţiilor formate din Asesoft International şi Orange România, respectiv Omnilogic, Avitech Co. şi Romtelecom, notează Mediafax.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.