Politicienii nu s-au dezminţit nici anul acesta şi s-au dovedit aşi în perle. Au stâlcit cu mare dibăcie limba română, au inventat cuvinte, s-au dat mai deştepţi şi spirituali decât sunt, au dat-o pe sex şi s-au ponegrit maestral unii pe alţii. Unii te fac să râzi cu lacrimi, alţii te oripilează, scrie rtv.net.
Andreea Paul Vass (consilier al prim-ministrului Emil Boc): „Consumatorii revistei Tabu cu siguranţă aşteaptă s-o vadă pe doamna Udrea în diversele sale poziţii.”
Marian Vanghelie, primarul sectorului 5: „Mie îmi plac femeile să ştiţi, nu bărbaţii. Eu o iubesc pe Roberta, dar ar trebui să îşi găsească unul …un tip mai cuminte, un intelectual rasat care ar putea să se ademenească. Daca aş crede chiar că mă iubeşte Roberta acum, pe cuvânt că pentru mine ar fi o chestie frumoasă, dar este o iubire otrăvitoare.”
Radu Mazăre, primarul Constanţei: „Dacă nu umbli cu haimanale, n-ai cum să aduci nici două fete cu care tu ai o relaţie normală, sentimentală, în același pat.”
Silviu Prigoană (deputat PDL): „Şi pentru că colegii sînt reglaţi hormonal în fiecare seară, ei înţeleg că asta trebuia făcută într-un cadru de reglementare.”
Sorin Oprescu, primarul Capitalei: „Mie îmi place de Udrea, mă refer la cum arată ca doamnă, cum a evoluat în timp. O spun sincer, cu cele mai calde sentimente bărbăteşti, deşi la vârsta asta…”
William Brînză (deputat PDL): „Cu două femei sub preşedintele Băsescu nu poţi avea decît stabilitate politică şi legi analizate cu celeritate.”
Corneliu Vadim Tudor, preşedinte PRM: „Elena Udrea este într-o permanentă operaţiune de seducţie a electoratului, de reseducţie a lui Traian Băsescu.”
Marian Vanghelie, primarul sectorului 5: „Continuu vrem să ne întărim. Vrei să fii cât mai tare în viaţă. E bine să cauţi. Unii se intăresc cu Viagra, fiecare cu ce poate.”
Emil Boc, premierul României: „Primul contact propriu zis cu Traian Băsescu a fost când am ajuns deputat şi în campanie pentru alegerile din Partidul Democrat din anul 2001. Atunci a fost practic contactul şi alchimia ce s-a pecetluit.”
Marian Vanghelie, primarul sectorului 5: „Nu poţi să conduci organizaţia de Bucureşti decât dacă poţi şi eşti bun, că altfel te ejaculează.”
Elena Băsescu, europarlamentar: „Există mai multe familii doritoare să adopte decât copii adoptabili, iar legislaţia noastră, la care au participat şi experţi internaţionali, este în perfectă coordonanţă cu cea europeană.”
Traian Igaş, ministrul Internelor: „Astăzi avem mai multe structuri care se suprapun în ceea ce înseamnă controlul piscicol, ceea ce înseamna branconajul. (…)Branconajul e destul de mare”.
Traian Igaş, ministrul Internelor: „Francezii face ceva pe MCV-ul nostru.”
Victor Ponta, preşedinte PSD: „Întotdeauna v-am spus că doamna Udrea este un Traian Băsescu în fustă. Doamna Vass e un Emil Boc în fustă.”
Gigi Becali, preşedinte PNG: „Mi s-a propus să joc într-un film. Mi-a propus Nicolaescu. Am luat scenariul, dar i-am pus două condiţii: 1. Să fiu rolul principal, 2. Să nu mă atingă nicio femeie în film. A zis că acceptă. Mi-a adus scenariul, îi zicea „Ultimul corupt” sau cam aşa ceva. Eu eram pe un rol de parlamentar, mi se pare parlamentar european. A plecat şi m-am uitat pe el. Mă chema Belciug. Direct în coşul de la toaletă, la WC l-am pus! Păi tu îmi dai scenariu în care mă cheamă Belciug? Cum să mă cheme Belciug?!? Pe mine să mă cheme ceva frumos, să mă cheme Leul, Tigrul, să mă cheme Ursu, să mă cheme Războinicu, dar Belciug? Băi eşti nebun? Cum ar fi să mă strige în film «Băi Belciug!». L-am luat şi direct în coşul de la WC l-am pus. Cum să-l cheme pe Becali Belciug? Ai înnebunit la bibilică?”