Personalități pe nedrept uitate – Banu Rădulescu

Astăzi cine își mai amintește de Banu Rădulescu – doctor în medicină, deținut politic în două rânduri, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1967, fondator din 1990 al revistei Memoria – revista gândirii arestate şi al Fundaţiei Culturale Memoria? Și ce are Rădulescu Banu cu judeţul Hunedoara?

La prima întrebare răspunsul este simplu: Mai nimeni.
La cea de a doua vă dau câteva date monografice: „timp de un an este nevoit să lucreze pe post de „soră medicală” la Sanatoriul TBC din-Geoagiu, iar după terminarea stagiaturii, este obligat să plece „la țară”, unde, din mai 1957 până în noiembrie 1962, lucrează ca medic generalist la circumscripția Geoagiu, jud. Hunedoara.

Însă și câteva amintiri: „Banu (așa îi spuneam la Geoagiu) a stat la noi după toate patimile. Tata îl îngrijea căci avea nevoie de îngrijire și încă multă vreme!
A iubit mult oamenii din Geoagiu le- a dedicat un din cărțile sale și mute poezii!
A pătimit și mama sora sa (deci mama mea) de aceea a trebuit să trăim și noi toți mai retrași într- un colt de lume.
Pe noi nepoții ne-a iubit foarte mult ne-a nășit, ca de altfel pe mulți copii din sat!”, îmi scria doamna Anca Roata (fiica sorei lui Banu) în vremea cât pregăteam nota biografică a personalități, așa cum ziceam în titlu, pe nedrept uitate – Banu Rădulescu.

Însă vă las în „brațele” lecturii:
Rădulescu Banu s-a născut la București, pe data de 12 februarie 1924, tatăl său, profesor de muzică, moare pe când Banu avea doar 6 ani și mama sa, casnică, rămasă văduvă, trebuie să lupte cu numeroase greutăți, mai ales materiale, pentru a-și crește pe cei doi copii, o fată și un băiat; din fericire, bunica, exemplu de bunătate și cinste, o ajută în educația copiilor rămași orfani.
Banu urmează școala primară nr. 16 – Malmaison, situată chiar peste drum de închisoarea comunistă în care, ca adolescent, va fi închis și el.

După primii ani la liceul militar „Ștefan cel Mare“ din Cernăuți, este transferat la liceul militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, pe care îl absolvă în 1943; pe tot parcursul studiilor liceale este bursier, scutindu-și astfel mama casnică, rămasă văduvă, trebuie să lupte cu numeroase greutăți, mai ales materiale, pentru a-și crește pe cei doi copii, o fată și un băiat; din fericire, bunica, exemplu de bunătate și cinste, o ajută în educația copiilor rămași orfani.
După primii ani la liceul militar „Ștefan cel Mare” din Cernăuți, este transferat la liceul militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, pe care îl absolvă în 1943; pe tot parcursul studiilor liceale este bursier, scutindu-și astfel mama văduvă de plata taxelor școlare.
Augustin Z. N. Pop, primul său profesor de română, descoperind înclinațiile literare ale tânărului elev, îi-îndrumă, făcându-I să ia parte la concursurile „Tinerimii Române”, unde obține diferite premii literare. Debutul său literar se produce la vârsta de 13 ani, când publică o schiță – în revista „Flamuri”, după care urmează poezii și proză scurtă, apărute în diverse reviste.
După absolvirea liceului, este admis în urma unui examen la Facultatea de medicină umană din București (1943), iar ca absolvent de liceu militar este obligat – fiind vreme de război – să devină ofițer. Dă examen de admitere a la Institutul medico-militar, unde, la absolvirea anului II, d; cursanții primeau gradul de c. sublocotenent.
La terminarea anului II, chiar în perioada examenelor (iunie 1945), este trimis în fața Curții Marțiale București a( (Arsenal – Uranus) pentru culpa de a fi scris epigrame la adresa lui Dej, Luca, Ana Pauker ş.a.; datorită vechilor magistrați, încă neînlăturați, găsește înțelegere și este achitat, dar acest proces va avea ulterior repercusiuni.
În 1946 obține gradul de sublocotenent-medic, dar în anul următor este scos din armată, fiind singurul din anul său – și cel dintâi – trecut în „cadrul disponibil”, acțiune inițiată de comuniști pentru epurarea armatei.
Între timp își continuă studiile la facultate și este luat preparator la catedra de anatomie de către profesorul Gr. T. Popa.
Pe 23 august 1948, în urma unei înscenări a Securității (înființată în acel an), este arestat împreună cu dr. Marin Zamfirescu, în cabinetul căruia lucra, fiind acuzat de tentativa de a fugi din tară și condamnat la 10 ani închisoare.
A trecut prin închisorile din Constanța, Văcărești, Jilava, Caransebeș, Pitești. Canal, Gherla, locuri de detenție în care întâlnește și se apropie de personalități ca Ernest Bernea, Petre Țuțea ş.a.; este eliberat în 1954, după 6 ani, întrucât nu i se permite să termine facultatea, timp de un an este nevoit să lucreze pe post de „soră medicală” la Sanatoriul TBC din-Geoagiu, dar în urma unei audiențe la ministrul Ilie Murgulescu i se aprobă reînmatricularea și în august 1956 își ia examenul de stat.

În toamna anului 1956, în timpul revoluției din Ungaria, pe când era medic stagiar la maternitatea Filantropia, a fost arestat din nou, dar pentru scurtă vreme.
După terminarea stagiaturii, este obligat să plece la țară, unde, din mai 1957 până în noiembrie 1962, lucrează ca medic generalist la circumscripția Geoagiu, jud. Hunedoara, după care, în urma unui concurs, vine în București ca medic de circumscripție la Policlinica sect. I.
În 1964-65 se îmbolnăvește grav de plămâni și, după ce trece prin mai multe sanatorii, este nevoit să-și întrerupă cariera medicală, dedicându-se în exclusivitate literaturii.

După o încercare nereușită de a publica o carte (era fost deținut politic), reușește în 1967 să publice volumul de nuvele „Dincolo de așteptare”, carte care marchează debutul său editorial, și devine membru al Uniunii Scriitorilor.
După decembrie 1989 inițiază „Memoria – revista gândirii arestate”, înființează Fundația Culturală Memoria, iar în 1998 lansează proiectul Memorialului Fortul 13 Jilava.

A fost membru al PEN- Club-ului, al Asociației Ziariștilor din România, membru de onoare al AFDPR Timișoara, veteran de război.
Banu Rădulescu s-a stins din viață la 9 decembrie 1998, după o grea suferință, în urma unei boli necruțătoare, departe de tară, la Berlin, unde a fost îngrijit și vegheat până în ultimele clipe de fiica sa, Corina-Anca Rădulescu- Bach, medic și ea, căsătorită și stabilită în Germania.

Referințe:
In Memoriam – Banu Rădulescu, Revista „Memoria – revista gândirii arestate”, Nr. 26 (1 / 1999), Dan Orghici – Adrian Ioan B. Secui, „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante”, vol. I, ed. Măiastra, 2023.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.