Petiție pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

Update Participanții la mitingul de la Târgu Mureș au cerut, sâmbătă, printr-o petiție adresată Guvernului, Parlamentului și președintelui Klaus Iohannis, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc și începerea tratativelor despre statutul Ţinutului Secuiesc cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS).

Potrivit textului petiției, citită, la miting de președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, secuii protestează împotriva suprimării autodeterminării naționale.

”Azi, 10 martie 2018, noi, secuii adunaţi în Târgu Mureș şi cei care se solidarizează cu noi în țară și în străinătate, urmând calea legii şi a democraţiei, declarăm din nou în unanimitate: solicităm autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc! Mesajul Zilei Libertăţii Secuieşti: aceasta nu este doar ziua comemorării martirilor, dar este și ziua revendicărilor privind drepturile noastre legitime. România sărbătorește o sută de ani de la adunarea de la Alba Iulia, dar și mișcarea secuiească pentru autodeterminare împlinește tocmai o sută de ani. Adunându-ne la Monumentul Secuilor Martiri este firesc să protestăm împotriva suprimării autodeterminării naționale, în spiritul cuvintelor lui Jókai Mór, adică în spiritul unui <<statut național, liber și independent>>. Solicităm restabilirea dreptului avut de strămoșii noștrii și care azi ar putea să devină realitate prin instituirea legală al autonomiei teritoriale”, se arată în documentul citat, conform Mediafax.

În petiție se subliniază că reforma administrativă a țării, amânată de ani de zile, ar avea posibilitatea să asigure și Ținutului Secuiesc dreptul la autodeterminare în cadrul Statului Român.

”Afirmăm din nou: autonomia Ținutului Secuiesc nu lezează unitatea teritorială și suveranitatea României, nu restricționează interesele cetățenilor de naționalitate română și a altor naționalități din Ținutul Secuiesc, și nu este în contradicție cu Constituția țării. Autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtone a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de drept public, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Acest lucru este și în interesul României”, se menționează în petiție.

Reprezentanții CNS au susținut că regiunea autonomă vizată va dispune de organe de conducere democratic alese, situate între stat și colectivitate, va exercita competențele autoadministrării, respectiv va dispune de anumite competențe publice delegate de stat.

”Toate acestea se pot realiza numai prin dialog, prin voinţa liber exprimată a comunităţii locale, cu respectarea principiilor democratice şi prin cooperarea solidară şi constructivă a cetăţenilor. România, în momentul aderării la Consiliul Europei, s-a angajat la îndeplinirea recomandării 1201/1993, care prin acest angajament a devenit obligatoriu. (…) În cei 25 de ani de la aderare, România nu a îndeplinit acest angajament, iar autoritățile refuză dialogul legat de aceasta”, se mai subliniază în petiția CNS.

De asemenea, în document se solicită, ca în cursul planificatei reorganizări administrativ-teritoriale să se creeze regiunea administrativă şi de dezvoltare de sine stătătoare, cu competenţe specifice, denumită Ţinutul Secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc, iar în cursul reorganizării administrative, Guvernul şi Parlamentul să respecte angajamentele internaţionale asumate de România.

”Solicităm ca Guvernul să înceapă tratative despre statutul Ţinutului Secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc şi autorităţile locale din regiune. Protestăm împotriva atacurilor repetate la adresa unor instituții de învățământ, hărțuirea unor autorități locale din Ținutul Secuiesc, limitarea folosirii limbii materne, persecutarea simbolurilor naționale. Solicităm egalitate deplină şi efectivă pentru toţi locuitorii Ţinutului Secuiesc! Autonomie pentru Ţinutul Secuiesc, libertate pentru Poporul Secuiesc!”, se mai menționează în petiție.

Documentul va fi depus, sâmbătă, la Prefectura Mureș la finalul unui marș care va porni din fața Monumentului Secuilor Martiri.

Peste 3000 de persoane au participat, sâmbătă, la Târgu Mureș, la un miting pentru autonomia Ținutului Secuiesc, scandând „Autonomia”. Un steag secuiesc de mari dimensiuni a fost desfășurat în jurul Monumentului Secuilor Martiri.

Participanții la mitingul organizat de Consiliul Național Secuiesc (CNS) s-au adunat în jurul orei 16 în fața Monumentului Secuilor Martiri din Târgu Mureș având asupra lor steaguri secuiești ale Ungariei. Ei s-au rugat, au scandat ”Autonomia” și au desfășurat în jurul monumentului un steag secuiesc de mari dimensiuni.

Printre cei prezenți s-a numărat ;i eurodeputatul Tokes Laszlo, care a și luat cuvântul, dar și invitați din Țara Bascilor (Spania).

Manifestarea a fost supravegheată de jandarmi.

Vineri, Poliția de Frontieră i-a interzis intrarea în România lui Attila Dabis, cetățean ungar, însărcinat al Consiliului Naţional Secuiesc pentru relații externe, care intenționa să participe la mitingul de la Târgu Mureș.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Laura Bondar, a declarat că Dabis a încercat să intre în țară pe la punctul de trecere a frontierei de la Borș, într-un autoturism.

”Persoana respectivă s-a prezentat, vineri, la punctul de trecere al frontierei de la Borș, călătorind într-un autoturism. Cu ocazia controlului, colegii mei au descoperit că față de aceasta este luată o măsură privind libera circulație, astfel că a primit un formular privind nepermiterea intrării în țară. În acest formular sunt trecute motivele pentru care nu i se permite accesul în țară, calea legală pentru contestare și perioada pentru care s-a instituit această măsură”, a spus Bondar.

Attila Dabis este membru al CNS din 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

26 de Comentarii

    • Ar trebui sa manifesteze la Viena(ca aia i-au condamnat pe „martiri”),la Bucuresti(ca acolo au organizat complotul pentru care au fost condamnati)sau la Budapesta(ca aia le-au anulat „autonomia”);insa- constat -ca nu au nici macar o vorba de multumire pentru „tatucul”Stalin,la ordinul caruia s-a nascut regiunea Mures autonoma maghiara pe care o invoca cu atata nostalgie

  1. Despre ce martiri este vorba? Pentru care cauza(e) au devenit martiri?

    • Probabil ca ei ii considera „martiri” pe secuii care au murit de infarct, incercind cu anii si degeaba sa buchiseasca un ziar sau numele unui magazin, scrise cu caractere latine si nu cu „betisoare” si „cerculete”, asa cum scriu acesti ciudati !

  2. Unio Trium Nationum (Uniunea celor trei neamuri – înțelegere semnată după Răscoala de la Bobâlna) stabilea în secolul XIV, în Transilvania, care erau cele trei națiuni favorizate: ungurii, secuii și sașii. Trecem cu vederea faptul că românii au fost tratați în acea vreme ca niște animale care nu meritau o identitate și drepturi… Constatăm doar o realitate seacă: secuii erau considerați de unguri și de ceilalți ca o națiune distinctă. Băbește: ei nu au fost considerați unguri tocmai de către… UNGURI.Iar dacă secuii nu sunt unguri și astăzi, potrivit recensământului, nu mai avem secui în România, se cheamă că tot tărăboiul cu așa numitul Ținut Secuiesc nu mai are niciun suport. Maghiarii sau ungurii nu pot pretinde în numele secuilor nimic. Ține de o logică elementară.La ultimul recensamant privind si etnicitatea ,in 2011,secui s-au declarat cca 500 persoane,derizoriu!Dar avem vreo 20.000 de tatari,daca vor si astia Hanat in Dobrogea?

    • Mai exact titlul era „nobiles,saxones et siculus”-dupa „nobilis”e virgula(nu exista cuvantul „maghiari”,sau”unguri”);adica era vorba despre „natio”in sens medieval(egal cu „stare”(;secuii si „saxonii”erau „nobili”,deci nu se confundau cu „plebea”,fiindca ei fusesera adusi in Transilvania oferindu-li-se privilegii;dar,intr-adevar,aceasta”fraterna unio”exludea pe romani din randul celor cu drepturi din Transilvania,retragandu-le chiar statutul de nobili daca nu se maghiarizau;ma intreb:daca era asa de putini si de neimportanti,daca erau „venetici”(cum se spune in tratat)de ce le era atat de frica „nobililor”de ei,incat sa se organizeze ca sa-i persecute? trei „natio”impotriva uneia singure,care nici macar nu avea „nobiles”?

  3. Eu zic sa li se dea ce mare brinza , ca doar nu pleaca cu Harghita pe luna ! Sint alta natie , au alta cultura . Deja noi ne zbatem in mizeria matrixului corporatist fraudulos instaurat dupa „89 . Daca secuii cred ca vor fi mai fericiti , le uram succes ! Ci mai crede in ziua de azi ca structurile statale corporatiste ar aduce fericerea e sarac cu duhul …Ei bratul tau inarma ca sa lovesti in tine , Si pe voi contra voastra la lupta ei va min ..Caci voi muncind ca sclavii si dindu-le lor taxe , ei pot sa fie mari …Le doresc succes secuilor ! Macar sa nu se lase si ei amagiti cu o momeala cu cirlig o banca centrala rothschild ca au luat-o in buze , se alege praful de toata autonomia lor …si asa fictiva

    • Cum e vremea in Haifa?Scuze (am uitat) tu traiesti in Beer Șeva,poti sa le dai secuilor Eilatul

    • Soto – Am iesit din tangoul asta ethnico socio-manipulativ de multi ani .Sint o simpla constiinta fara ethnicitate . Cum te nasti ti se da un nume,name ,nombre ,number , ti se adauga un petic de hirtie numit “persoana fizica ” ( moarta , fizic se refera la fara viata , in opozitie cu biologic , cu viata ) ti se creaza un numar CNP de sclav , apoi fie te circumcide – ucide , fie te scufunda /boteaza /vathmos / ineaca / in apa Comertului maritim roman – (Maritime Law – C’setui Que Vie ) te contracteaza ca pe un sclav obiect cu o religie -relegatio -contract fraudulos intr-o organizatie obscuro mistico inselatoare populata de fel si fel de escroci minabili , apoi te trimit la scoala nu ca sa te ilumineze ci ca sa te dreseze si mai tare ,sa te formeze sa fi un bun sclav obedient sa accepti sa fi exploatat sau chiar iti dai viata pentru Corporatia in administratia teritoriala in care printr-un fluke te-ai nascut ..Sintem constiinte , asta-i tot ! Nu locuiesc in eretz Yisrael ci in Bihor si tot ce vreau este ca logica sa prevaleze . Si Romania si Ungaria [cit si Yisrael ] sint corporatii romane posesiuni ale Vaticanului . Ce mai conteaza formele locale de administratie locala daca sus amebele sint posesiunile aceluiasi imperiu .

    • …pentru ca in acel”tinut”pe care il solicita traiesc(multi)romani care nu vor sa repete experienta trecutului recent(Mures Autonoma Maghiara) si nici experientele contemporane ale fratilor lor din cele doua judete care-de fapt-sunt autonome-Harghita si Covasna

  4. La ultimul recensamint s-au declarat secui un numar de 400 de persoane. Deci care secui? Care tinut secuiesc? Care eroi secui? In ce sau remarcat? In baut rachiu cu chimin?
    Pacat ca nu avem SRI. Sa apelam la alt serviciu extern sa faca curatenie?

  5. Dragi SECUI! Voi sunteti niste mici „borfasei”! Voi nu puteti pricepe ca ROMANIA este o tara care functioneaza in baza unei CONSTITUTII UNITARE si UNICA PE INTREG TERITORIUL SAU si a unor LEGI(fie ele chiar si ale administratiei publice centrale sau locale) la fel de unice si unitare pe intreg teritoriul sau! A acorda cuiva ceva in plus sau in minus, sau a-i acorda niste prerogative in minus sau in pluis fata de ceilalti(celelalte … tinuturi!!!) inseamna : DISCRIMINARE! Credem ca era mai potrivit ca astazi, sa fi mers la maormitele celor ucisi in martie 1990(ati uita asa de repede de „brisca” si „bata” din martie 1990?), sau acasa la COFARIU si sa-i cereti iertare! CURAT, MURDAR NENE IANCULE!

  6. Kelemen Hunor a lasat balta Mitingul de AZI al secuilor pentru Autonomie si a fugit la Bucuretsi alaturi de penalii Dragnea si Taricenau!
    La Bucuresti, K. Hunor se pupa-n bot cu Dragnea si Tariceanu!
    Cand e alaturi de maghiarii lui, el critica PSD, uite saptamana trecuta:
    „K. Hunor a spus, presei, cu ocazia şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali, vorbind despre Codul Administrativ, că are impresia că politicienii nici NU l-au citit când l-au aprobat în şedinţa de Guvern, deoarece prevede o hipercentralizare, iar Programul de guvernare prevede o descentralizare.

    „O reformă administrativă şi o descentralizare accentuată e ceea ce ne interesează. În Codul Administrativ, am văzut, a intrat în dezbaterea Senatului, sunt atât de multe probleme că nici n-ar trebui să discutăm, ar trebui să respingem în această variantă sau să modificăm substanţial fiindcă acest Cod Administrativ, peste Constituţie, dă puteri exagerate prefecţilor şi subprefecţilor, din punctul meu de vedere este neconstituţional şi centralizează deciziile în loc să descentralizeze. Am impresia că politicienii când au aprobat în şedinţa de Guvern nici n-au citit. Că altfel nu-mi explic cum e în programul de guvernare prevăzută descentralizarea, iar în Codul Administrativ o hipercentralizare sau o intenţie de hipercentralizare.”
    De asemenea, el a precizat că în 100 de ani România NU a reuşit să „învingă Munţii Carpaţi”, aluzie la LIPSA Autostrazilor!
    Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus, sâmbătă, la Târgu Mureş, că din 2007, anul aderării la UE, România NU a mai avut un proiect de ţară şi arată „ca un vapor fără căpitan pe o mare agitată”, asta e „cea mai mare problemă a ţării.”

  7. Noi vrem sa trăim în pace cu toate etniile…dar ei dacă nu vor pot sa migrene înapoi în Asia…Drum bun.

  8. Sa nu uitam ca Ungariei tare i-ar mai placea sa puna labele pe intreaga Transilvanie!Acest ”tinut secuiesc„ e doar un pretext ticluit.Chiar asa:Care secui?

  9. Avem mai sus niste rune secuiesti,sistem denumit si scriere pe răboj (sau încrustată), în maghiară róvásírás.
    Unele ipoteze ,susțin – A.S. Amanjolov, History of Ancient Turkic Script, Almaty, 2003, p.307, că alfabetul secuiesc este de origine turcă, iar analiza paleografică a vechilor rune turcești a relevat că acestea au apărut în Siberia de sud și în regiunea Jeti-Su din China.Pe langa originea turca, altii sustin ca sunt bulgarii negrii d epe Volga, altii ca se trag din sciti,oricum ar fi -fie romani maghiarizati- sunt luati sub aripa maghiara.
    L aun recendamant vechi au fost vreo 500,la ultimul recensamant nici nu s-au declarat secui,desi maghiarii au fost indemnati sa se declare „secui”.
    Un element decorativ afisat pe poarta secuiasca ,pe langa soare este semiluna, simbol asiatic etc.
    In Romania si natiunea romana ,in care intra toti cetatenii Tarii, ce rol „national” are Consiliul national Secuiesc?
    Este evident ca acest „consiliu national” este impotriva Constitutiei si ordinii de stat si publice si legea si oragnizarea ce-l privesc ar fi cazul sa se afle in revizuire si desfiintare date fiind actiunile constante impotriva Romaniei.
    Acest „consiliu”nu a itneles sa se integreze in ordinea de drept,a legii,are prin actiunile sale ,contravine scopului caracterului unitar si national al Statului Roman.

    • Ai cam incurcat simbolistica, maine poimaine vei spune ca zeita Selena, fiica lui Hyperion de la greci este musulmana, daca ai fi mers la scoala ai fi aflat ca atat in stema Moldovei cat si pe stema Tarii Romanesti din vremea cand valahii se luptau cu turcii apare semiluna, dar si pe monumentele geto-dacice pana in neolitic, pentru ca oriunde in lume oamenii au fost fascinati de cei doi ”luminatori” soarele si luna, iar cea mai frumoasa legenda de iubire este cea dintre Soare si Luna, in care mireasa/sora a soarelui cere sa se faca un pod de ceara pana la insula Leuce/azi a Serpilor, iar cand mireasa paseste pe pod Soarele apropiindu-se prea mult topeste podul si Selena cade in Mare Neagra si dispare.

    • @Slaba analiza: Nici ‘analiza’ ta nu e chiar fara cusur. Scriind ‘valahi’ si nu romani te dai de gol iar de daco-geti nu se poate vorbi in neolitic, cu atit mai putin inainte. Intr-adevar, observatia despre simbolurile luna si soare ca valori universale este corecta.

    • Draga Anonimule, am obosit sa sustin viziunea de civilizatie Carpato-dunareana, ce include un bazin de peste 800.000 km2. Am obosit sa reamitesc ipoteza unor traducatori greci ai Bibliei care identificau Havila prima tara pomenita in Biblie cu Valahia. Valahia nu defineste muntenii, Tara Romaneasca, este o simbolistica mult mai veche si mai profunda, doar unii care impart tara in regiunii si isi urasc poporul pot reactiona la un termen/denimire data stramosilor nostri. Oricum totul este inutil.

    • @Slaba analiza: Stimate domn, apreciez modul civilizat, chiar elegant, de a purta conversatia. Totusi, argumentele dumneavoastra sint dificil de confirmat. Civilizatia Dunareana, recunoscuta astazi ca precursoare, este pre-indoeuropeana. Or, Cultura Cucuteni si altele similare au lasat doar marturii materiale si practic nimic ca limba. Deci nu se poate sustine ca daco-getii, indoeuropeni, a caror migratie incepe cu mileniul doi inaintea erei noastre (nici o legatura cu comunismul, intrucit termenul este anterior regimului), ar apartine neoliticului sau Civilizatiei Dunarene. Vestigii ale acestor stravechi populatii mai dainuie azi in Peninsula Iberica (bascii si similar lor) si Caucaz, georgienii in primul rind. Putem deci cel mult presupune ca pre-indoeuropenii de la noi vor fi fost inruditi cu acestia. De aceea, etimologia pe care o propuneti pentru Valahia este discutabila, cu atit mai mult cu cit exista deja una mult mai coerenta. Cu stima.

  10. Nu v-ar fi rusine! Care secui! Care „Tinut secuiesc” !? Cei 500!? Restul i-au maghiarizat fortat asa zisi civilizatori veniti pe cai din Asia acum 1000 de ani!? Nu va place aici!? Foarte bine… cine va tine cu forta…in fond aveti dubla cetatenie…pai daca e pe asa de ce nu cereti chiar recunoasterea ca actuala a Unio Trium Nationum” din 1438! ? Caci tot va place istoria medievala…puneti mana si invatati romaneste! Vreti respectul nostru!? Atunci resoectati-ne, caci noi suntem aici ACASA …cu mult inainte de invazia migratorilor maghiari…

  11. Eu ma intreb de ce nu cer si in Ungaria autonomia si un „Tinut secuiesc” ? Daca iesiti din Romania pe la Nadlac, dupa 10 km ajungeti la Mako. Si daca nu luati autostrada catre Budapesta, ci intrati in orasul Mako, veti putea constata ca la intrare exista o tablita indicatoare cu numele localitatii scris CU RUNE „secuiesti”, exact ca in poza din articol ! Asadar, pe cind o cerere de autonomie si la vecini ? Sau nu e permisa ?

  12. Daca s-au declarat 400-500 secui, atunci cum de redactorul sustine ca au fost 2.500 de manifestanti? Credeam ca doar Roberta se pricepe la numarare, acum si ziaristii s-au specializat? In alta ordine doar Tg. Mures are o populatie de peste 100.000 de locuitori din care maghiari sunt 39%, nu vi se pare ca-s putini sustinatorii UDMRului? Nici targumuresenii si muresenii maghiari, ce sa mai spunem de Har-Cov, nu s-au ostenit intr-o zi frumoasa de primavara.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.