Fostul premier Petre Roman a declarat, duminică, pentru Mediafax, că împreună cu Vaclav Havel făcea parte din Clubul de la Madrid, organizaţie ce cuprinde foşti premieri şi preşedinţi, şi a apreciat că este foarte dureros că într-un moment în care sunt puţine repere morale „dispare unul dintre ele”.
„Am avut bucuria şi cinstea, amândoi eram în Clubul de la Madrid, organizaţie care cuprinde şi foşti prim miniştri, 80 la număr. Acum câţiva ani, Clubul de la Madrid a organizat la Praga o adunare generală a Clubului pentru a-l onora pe Vaclav Havel şi a-l susţine, pentru că era târât într-o dispută cu preşedintele Cehiei Vaclav Klaus. Într-un moment în care sunt puţine repere morale în care să credem, dispare unul dintre ele, este foarte dureros”, a spus Roman.
Petre Roman consideră că scrierile lui Vaclav Havel despre tranziţia spre democraţie sunt cele mai puternice „pentru lumea care tânjea după libertatea şi democraţie”. „I-am urmărit toate scrierile, sunt cele mai puternice pentru lumea noastră care tânjea după libertate şi democraţie. El ne-a dat nouă, acelora care am încercat acest pas uriaş al tranziţiei către democraţie, cele mai importante raţiuni, cele mai importante argumente, sentimente prin scrierile lui”, a mai spus Petre Roman.