Piețele închise, cât pe-aci să fie și mai închise

Lipsa simţului realist pentru realităţi a devenit o gaură neagră în cazul politrucilor noştri. În capul lor, în fapt. Au luat decizia să deschidă pieţele închise, adică să le permită doar în spaţii deschise, în frig. Sute de mii de producători riscau gripa de sezon. Produsele lor puteau degera. Sute de mii de gospodării puteau intra în faliment. Trăiască produsele din import!

Logica se zvârcoleşte în gaura neagră. Cum să închizi pieţele închise deschizându-le? Aşa or fi şi mai închise? Nebunie! – au strigat disperaţi pieţarii. În ce mă priveşte, mă sparie gândul că iohanniştii ar fi trebuit să planifice o fraudare şi mai dihai a parlamentarelor ca să anuleze efectul electoral indus în electoratul legat de mica producţie agricolă.

Nici nu vreau să mă gândesc ce fel de vieţuitoare umane pot fi acelea care nu pot înţelege că a scoate pieţarii la tarabe improvizate în frig face praf efortul multor ani pentru a construi pieţe civilizate. Dar mai ales face praf profitul sutelor de mii de producători pieţari în toamna acestui an.

A funcţionat acelaşi înfricoşător cinism electoral? Las’ că pieţarii ăştia sunt mai degrabă votanţi ai PSD! Da, deştepţilor, dar electoratul liberal nu face cumpărături de la pieţari?

Nu ştiu de ce îmi spune flerul că dacă nu s-ar fi reparat gafa (ce gafă? o nebunie de prostie!), liberalii ar fi trecut în urma pesediştilor linia de sosire la parlamentare.

Nu le-a spus nimeni oare acestor guvernanţi că anchetaţii care cred că s-au infectat la locul de muncă nu vor să declare adevărul şi spun că s-au infectat la piaţă? Chiar aşa de incapabili să fie aceşti politruci să descifreze şmecheria românească atunci când apare marcată în hârţoage?

Dar când au închis restaurantele, cum au ştiut că nimeni nu voia să declare că s-a infectat acolo?

Cert este că de multă vreme n-a mai scos vreo decizie guvernamentală populaţia din sărite cum a scos-o această bazaconie politrucească. Au încercat să o dreagă cu minciuni în serie: cică doar halele agro-alimentare ar fi fost obiectul bazaconiei!!! Mai mult rău şi-au făcut neabţinându-se de la minciunile „salvatoare” care puneau paie pe foc.

Una peste alta, micile-marile greşeli ale acestor guvernanţi s-au acumulat sub căruţa lor încât azi ajunge o buturugă mică să le răstoarne carul.

Iohannis a avut rolul său. A ştiut ce face. De aceea s-a dus în şedinţa de guvern ca să anunţe această decizie cam cum anunţa Băsescu măsurile dure. Să cadă pe el supărarea, nu pe liberali, care au nişte alegeri importante în faţă. A uitat că PDL-ul băsist îşi ascundea sigla în alegerile care au urmat după tăierea salariilor? Se pare că preşedintele nostru n-are nici ţinere de minte, dar are multă încăpăţânare. Iată că nu vrea să promulge legea care a anulat decizia nebună a liberalilor săi. Păi, dacă era decizia sa?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Ventilatia este de doua feluri.
    Cu recirculare care recircula virusul.
    Fara recirculare care trage aer de afara.
    A verificat cineva ce fel de ventilatie au supermarketurile ca eu stiu ca sunt majoritatea cu recuperare de caldura si de virusi.

  2. In articol este omisă importanţa distanţării pentru evitarea răspandirii virusului, adică prevenirea aglomeraţiei de pe culoarele dintre tarabe sau alte căi de acces.

  3. Buduca de tanar cumpara numai din piete inchise,doar ca nu existau in tineretea lui!Piata inchisa este o inventie de dupa 2000 ..:))Mare …
    De sute de ani pietele si targurile sunt deschise iarna/vara!

  4. N-are nici o logică chestia asta.
    Atâta vreme cât ești obligat să porți masca PE STRADĂ înseamnă că Covy plutește în aer, cărat de vânt și de curentul produs de vehicule. Deci, când deschizi geamurile acasă pentru a aerisi, clar îți iei Covy în chirie, că doar e în aer, este? Aerul condiționat trage din exterior, deci îți umple spațiul cu goange. Nu poți împiedica circulația aerului sau vântul. Bref, Covy e peste tot, omniprezent, omniscient etc.
    Unde dracu’ e logica aici?

  5. Pe vot real PNL este sub PSD, dar prin masuri de ajustare scorul final va duce PNL pe primul loc, cu o singura precizare, corectia sa nu apartina USR-PLUS.

  6. De sute de ani e si WC-ul in curte, si carul tras de boi, dar unii dintre noi au mai evoluat intre timp si au pretentii mai mari de atat. Se numeste civilizatie, daca nu ati auzit de ea.

  7. @Un anonim:prostule, piata din Dieppe,una dintre cele mai mari din Franta,cam cum crezi ca e?Mai circulati si voi,vai si amar …

  8. Si cu ce este de vina guvernul ca oamenii mint ca s-au infectat la piata? Se iau masuri in functie de declaratiile oamenilor, daca oamenii mint atunci sa suporte consecintele minciunilor lor. Nu pot fi supusi oamenii la testul detectorului de minciuni.Pietele inchise puteau ramane in functiune daca reesponsabilii ar fi limitat numarul de persoane din interior si ar fi asigurat ventilatia corecta a spatiilor inchise. Sunt magazine in vest unde cumparatorii din incinta sunt continuu numarati si nu sunt admisi decat un numar egal cu cei care ies.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.