PIETRELE (21)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

Ceea ce nu spuse cu voce tare era durerea lui cea mare, durerea că el trebuia să se lupte pentru fiecare centimetru pătrat, că tot ce cucerise — și nu cucerise puțin era urmărea strădaniilor sale permanente și înverșunate și că aceste neîntrerupte eforturi abia că se constituiau în succese detectabile altfel decât numai dacă priveai de unde a pornit. Iar alții, niște adevărați pierde-vară, tândălind toată ziua și nemaiputând de plictiseală, mereu acești „alții“, culeg roade mult mai mari, avansează în salturi, le pică în gură fot felul de pere mălăiețe chiar și atunci când uită să-și deschidă botul, pentru că ei nici măcar nu așteaptă activi norocul care le dă mereu târcoale, ei îl tratează ca niște stăpâni trufași. Poate că așa și trebuie să te porți cu soarta, să privești șansa de sus, numai că el dacă nu asediază fiecare ocazie încet și cu răbdare, dacă n-o urmărește cu grele eforturi atunci- când alții încă nici n-o sesizează, dacă nu o încolțește zi și noapte — și câte nopți nu-și sacrifică el —, dacă n-ar renunța la atâtea, n-ar avea niciodată surpriza de a se alege cu ceva. Mereu numai alții, alții care nu merită, alții care nici măcar nu știu ce să întreprindă cu eternul lor noroc… Astea nu le spuse cu voce tare, dar ori de câte ori vorbea despre strădaniile sale, își dădea seama cât de neproporțional era răsplătit și se enerva.

Cu atât mai mult îl apucă furia revăzând-o pe Amarilli bând un pahar după altul și zâmbind cu gura până la urechi la tot ce-i zicea el.

—        Atunci vei fi mai gras,         îi spuse          ea, vei avea o burtă și mai respectabilă și, în minunatele tale filiale, care nu vor fi mai minunate ca încăperea asta în care ne aflăm (dacă vor fi vreodată), îți vei plimba burta printre registre și neveste  leșioase…

Fiara din el, cealaltă fiară, răbufni și n-o mai putu stăpâni. O lovi, și ea-și vărsă păhărelul pe jumătate golit peste gulerul de dantelă albă.

—        Uite ce ai făcut? strigă ea.

Bărbatul avu un impuls clar de a-i smulge gulerul și de a-l rupe în bucăți. Se opri însă brusc nehotărât, apoi încercă s-o apropie de el.

—        Trebuie să plec, îi spuse ea, punându-și pălăria.

—        O faci dinadins! Numai pentru ca să mă înfurii!

—        Uite ce mi-ai făcut! Petele astea nu ies.

—        O faci dinadins! Pleci atunci când vreau să fim împreună, vii atunci când aproape că nici nu te mai aștept! Unde naiba trebuie să mergi acuma?

—        Unde naiba?

—        Ce te miri? Eu ar trebui să mă mir.

—        Tu?

—        Vorbești de parcă n-ai fi tu sau de parcă n-am fi numai noi doi de față, de parcă ne-am afla pe o scenă și două sute de oameni… Nu-și termină fraza. Ea-l aștepta    să continue și-l privea cu ochii ei mari (și fardați). Tot timpul vorbești așa.

—        Nu-ți place cum vorbesc? Îți place. Sigur că-ți place, îți place pentru că eu sunt o excepție. Vezi? Numai că acuma trebuie să plec. Își privi ceasul medalion: de fapt am și  întârziat.

—        Întotdeauna întârzii… (Urlase, dar lui i se păru că folosise un ton plângăreț.)

—        Uneori vin prea devreme.

Erau seri în care Lazăr se simțea tot timpul umilit în preajma ei. Atunci furia clocotea în el, dar nu era în stare s-o dea la iveală, îl rodea pe dinăuntru, creștea mereu. Și cu cât depunea mai multe eforturi de a răbufni, pe de o parte, și de a depăși această situație dintre ei, pe de alta, cu atât avansa mai mult în serile acelea într-un sentiment de neputință amestecată cu o dorință clară de a sparge totul în jur. Încercase s-o bată, dar asta nu-l ajutase cu nimic și nu schimbase situația dintre ei, iar el rămase cu convingerea că ea este cea care conduce, lucrul cel mai groaznic care i se putea întâmpla. Pentru că și atunci când o lovea avea impresia certă că ei îi place, că nu-i face în ultimă instanță decât un hatâr lovind-o, și atunci de ce s-o mai bată?

Lazăr nu-și lua niciodată timpul de a-și lămuri aceste lucruri, dar le trăia cu atât mai puternic. Mai ales că altădată o palmă dată sau un răget prelung îl ușura, producea fisura prin care se putea scurge ceva din cantitatea aceea uriașă de furie care se aduna în el și care, inevitabil, într-un timp determinat se regenera din nou până la punctul de a exploda.

Amarilli se sculă și plecă. Părea insensibilă la scrâșnetele din dinți și la mormăielile lui înciudate. Dar atunci când el se luă după ea pe stradă, întârziind destul de mult din cauză că trebuise să piardă timpul cu îmbrăcatul și cu încuiatul, ea grăbi pasul până spre centru, acolo unde știa că nu va mai avea curajul s-o acosteze.

XV

Se gândi să se așeze și el la aceeași masă, dar Amarilli alesese societatea care lui îi convenea cel mai puțin, oameni cu care nu se mai saluta de zeci de ani, cu unii nici nu mai știa de ce era certat. Curând după aceea, femeia ieși cu un tânăr, se duceau să mai prindă ceva din concertul lui Brahms. (Iar mai târziu se va afla că ea va fi refuzat să intre în sală, stând afară în stradă și ascultând de acolo, în ploaia care începuse din nou să cadă. Lazăr va auzi că nu fusese singură în reveria ei, dar el știa că în asemenea clipe n-a fost trădat, sau în nici un caz în modul în care le este frică bărbaților că ar putea fi înșelați, atunci când își știu femeia iubită cu un altul.)

Pe urmă Lazăr, după ce se învârti o vreme fără rost de la unul la altul, se așeză totuși la o masă și începu să vorbească, iar oamenii care știau de legătura sa cu Amarilli, în egală măsură din cauza lui ca și din cauza ei, se priveau cu subînțeles și îi urmăreau reacțiile, uitându-se din când în când prin ferestrele mari ale localului și încercând să deosebească ceva în întunericul de afară, încercând să vadă adică femeia cu individul celălalt, dar geamurile le reflectau doar propriile chipuri și-l priveau astfel, răsfrânt în sticlă, tot pe Lazăr. Apoi se uitau la ușă așteptând probabil ca Amarilli să revină sau să se întâmple ceva, să se scoale Lazăr și să iasă furios în căutarea ei, pretextând că are o migrenă sau că incidentele în legătură cu falsa moarte a bătrânei Gorunescu l-ar chema acasă. Numai că, spre uimirea lor, Lazăr se purta mai degajat ce oricând, vorbea fără încetare, era sarcastic, atât cât îi permitea firea sa nu foarte cizelată, comenta tot ce-i trecea prin cap și, în general, un observator mai subtil nu s-ar fi putut abține să nu se întrebe de ce depune atâtea îndârjite eforturi bărbatul acela de a nu tăcea nici o clipă din gură, de parcă s-ar teme că dacă ar face-o, în liniștea ivită s-ar strecura un dezastru inevitabil, că încearcă să-l amâne cu disperare, conștient toată vremea că nu obține decât un biet răgaz și furios, neputincios furios, că un asemenea rezultat neînsemnat îi cere un astfel de chin.

Concertul se terminase deja de mult și cafeneaua se umpluse, dar Amarilli nu revenise, iar Lazăr turuia în continuare, glumea chiar, deși nu mai exista pentru femeia aceea nici măcar scuza că s-ar fi dus să asculte acordurile Maestrului. Și pe urmă Amarilli păru că a agravat și mai mult lucrurile, după ce a apărut târziu de tot cu bărbatul acela lângă ea, uzi amândoi, el stânjenit, ea ca în transă, luând loc amândoi la masa la care șezuseră la început, cerând scaun; ale lor se ocupaseră între timp. Iar Lazăr nici nu se uita spre ei, povestea bancuri și râdea zgomotos și bea pentru prima oară după atâția ani un al cincilea pahar de vin în aceeași seară. Vorbea încât ceilalți începură să uite de povestea cu Amarilli, intrară în jocul lui, iar el turuind mai departe o văzu din nou sculându-se, așa udă, și ieșind iarăși în ploaie. (Să-l aștepte pe Brahms, îi va spune ea mai târziu cu tragismul ei care lui i se părea atât de nepotrivit, stătuse pe niște trepte în curtea interioară a hanului, îi va spune, dar nu reușise să-i vorbească Maestrului, deși șezuse acolo mai multe ceasuri — sau așa i se păruse ei, pentru că în realitate după mai puțin de o oră se înapoiase la cafenea.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.