Planurile Rusiei pentru Europa: Răspunsul lui Lavrov

Rusia nu are planuri agresive şi nici „expansioniste” în Europa, a asigurat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a anunţat că va lua parte la reuniunea OSCE în Macedonia de Nord dacă Bulgaria îi va permite să treacă prin spaţiul aerian, relatează agenţiile EFE şi Reuters.

„Rusia nu are şi nu a avut intenţii agresive şi nici planuri expansioniste (în Europa)”, a spus Lavrov la Moscova la forumul de dezbateri Primakov Readings, răspunzându-i astfel secretarului american al apărării Lloyd Austin, care a susţinut anterior că Rusia „nu se va opri dacă cucereşte Ucraina”.

Dar restabilirea relaţiilor cu Europa nu ar trebui să fie acum o prioritate pentru Rusia, a apreciat ministrul rus.

„În acest stadiu, nu trebuie să ne gândim deloc la cum pot fi restabilite relaţiile cu Europa, consider eu”, a indicat şeful diplomaţiei ruse, potrivit agenţiei TASS. El crede că Rusia ar trebui să-şi axeze abordarea mai degrabă pe a nu depinde de acţiunile pe care politicienii europeni le întreprind „sub influenţa Washingtonului”. Totuşi, a adăugat el, Rusia „nu le va închide uşa (…) actorilor înţelepţi” din Europa.

Ministrul rus de externe a precizat că va participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care va avea loc în Macedonia de Nord pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, dacă Bulgaria îi permite accesul în spaţiul aerian şi a menţionat că unele state occidentale au cerut întrevederi cu el.

„Aparent, Bulgaria a promis Macedoniei (de Nord) că îşi va deschide spaţiul aerian. Dacă aceasta se confirmă, atunci voi fi acolo. Vom vedea (…) Sunt deja mai multe cereri de întâlniri, inclusiv din partea reprezentanţilor occidentali”, a spus Lavrov la acelaşi forum, potrivit Reuters. „Dacă cineva ne abordează, niciodată nu vom fugi şi nu ne vom ascunde”, a promis el.

Referindu-se la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, despre care a estimat că nu vor fi ridicate nici după terminarea conflictului din Ucraina, Lavrov a apreciat că Rusia trebuie să-şi asigure o funcţionare independentă a tuturor sectoarelor economiei sale, „să producă totul pe cont propriu”, pentru a nu depinde de „capriciile” Occidentului, pe care l-a acuzat că încearcă să-şi perpetueze dominaţia şi să prospere pe seama altora, politică despre care a estimat că nu este însă agreată de majoritatea celorlalte ţări.

„Occidentul încearcă din greu să-şi perpetueze ce i-a mai rămas din dominaţia sa, folosind metode vădit neocoloniale pe care majoritatea ţărilor le resping. Obiectivul colegilor noştri occidentali este simplu şi cinic în acelaşi timp: să ia în continuare caimacul politicii globale, economiei şi comerţului, să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora”, a remarcat şeful diplomaţiei ruse. Dar, „la fel ca majoritatea ţărilor lumii, Rusia cu siguranţă nu este dispusă să accepte astfel de planuri şi nu le va accepta”, a continuat el, insistând că Rusia va continua „să lupte pentru adevăr şi justiţie, pentru ca vocea tuturor ţărilor să fie auzită, independent de mărimea lor, de structura de guvernare sau de nivelul de dezvoltare economică”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

10 Comentarii

  1. Economic Rusia a pierdut timpul 30 de ani cu Europa, in beneficiul oligarhilor rusi, evrei in general… Gazul si petrolul rusesc trebuiau date Chinei…Occidentul a pacalit zdravan Rusia plecand de la cedarile betivanului Elzan…petrol si gaz natural pentru posirci de bere si sucuri, parjoale cu nume pompoase. Nici macar un autoturism ca lumea nu a facut Rusia cu occidentul… Am vazut pe Net Moskvici 3 electric facut cu China. Superb.

  2. Atita timp cit Europa este o colonie americana ,Rusia va avea numai de pierdut in relatii cu Europa.

  3. Putin nu vrea decat sa recucereasca fostele state desprinse din URSS si sa readuca fostele state socialiste est-europene in ,,lagarul” comunist.
    Un vis mai pasnic si mai frumos decat acesta nici ‘racul nu l-ar putea visa.
    Cu exceptia lui Victor Orban, binainteles……[Rumburak]

  4. „Rusia nu se va opri dacă cucereşte Ucraina” !! Gorila de Lloyd Austin, acest King Kong ratacit pe malurile Potomacului, maninca rahat la greu, ca de altfel si colegii sai de gasca ! Rusia nu si-a propus sa cucereasca nici macar Ucraina, daca o dorea ar fi facut-o demult !

  5. Rusia nu a agresat niciodata Occidentul….Occidentul a agresat Rusia la 1812, la !941, la 1990 prin declansarea Expansiunii NATO catre Rusia…..Pe Net circula Minciuna ca Rusia ar fi agresat Romania de 12 ori… Fals. Toate asa zisele agresiuni ale Rusiei au fost Razboaie cu Otomanii, in urma carora Otomanii au fost impinsi in Asia si in urma carora bastinasii au avut de castigat…Nici nu exista pe atunci Romania. Existau Principatele romane in relatii de dependenta fata de Otomani, rusii au venit sa se bata cu Otomanii nu cu bastinasii.

  6. „Rusia nu are planuri agresive şi nici „expansioniste” în Europa, a asigurat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov”
    in aceste conditii trebuie accelerate procedurile de achizitii de armament modern si instruirea militarilor in folosirea acestuia.
    De ce? Pai aceleasi asigurari a primit si Ucraina cu cateva zile inainte de „operatiunea speciala” – nici macar nu au avut bunul simt sa spuna invazie.
    @axon: de ce beneficii as-au bucurat „bastinasii” romani de pe urma voastra? Independenta ne-am castigat-o cu arma in mana. Nu uita ca marele duce Nicolae l-a implorat pe Carol sa se alature razboiului, in orice conditii doreste. „Turcii înghesuind multe trupe la Plevna ne înfrâng. Vă rog să faceți fuziune, demonstrațiune și dacă se poate să treceți Dunărea, așa cum doriți”. Dezastrul provocat de armata tarista in Tarile Romane incepand cu 1800 a facut ca timpurile petrecute ca vasali ai Imperiului Otoman sa para timpuri de bunastare. Stiu ca in cartile voastre de istorie nu sunt mentionate aceste lucruri, dar atata timp cat aveti pretentia ca nemtii sa invete istoria lor cu bune si rele tot asa ar trebui si voi sa v-o invatati pe-a voastra cu bune si rele – si Doamne, cate rele sunt!
    Ce beneficii au avut polonezii, cehii, nemtii (din fosta RDG) bulgarii, ungurii, letonii, estonienii, lituanienii de pe urma ocupatiei sovietice? Dar georgienii? Ocuparea Poloniei de trupele sovietice in 1939 in urma tratatului Ribbentrop-Molotov aia ce a fost? despre razboiul neprovocat si nedeclarat impotriva Ucrainei nu mai are rost sa vorbim pentru ca este de actualitate si de data asta nu va mai puteti ascunde.

  7. Rusia nu luptă pentru adevăr și justiție și nici pentru alte țări. Rusia luptă ca să facă și ea parte din tabăra hoților sau stăpânilor lumii. De când e lumea au existat țări care s-au zbătut să aibe o influență mai mare în lume. Acum sunt americanii și probabil China. România e o țară mică și de aceea are nevoie de aliați. Eu nu-i vreau pe ruși aliați. I-am avut 40 de ani și ne-au tot tras timpul în jos.

  8. il trateaza deschis cu termenul de ”dușman”, iar impaciuitoristul asta nu mai poate de dragul colegilor si partenerilor occidentali… Tot acest idi si-a cerut scuze la inceputul razboiului pt. faptul ca l-a dezinformat sistematic pe Putin, mizand pe bunavointa (???) vesticilor.
    Unsuros si gretos, ca un diplomat.

  9. Rusii au venit la Cafteala cu Turcii. ASAIE …

    Da’ au furLUAT Basarabia si numai Frica de Napoleon i-a oprit sa IA TOATA Romania, afara de Transilvania care era fuLUATA ede Alti HOTI Rai si Mari, Habsburgii.

    NU o luau NICI pe Basarabia, da’ Trimisuu’ lu Nabulione la Sultan sa il faca sa fie Homo ERECTUS fata de Imperatoruu’ Rusiei,

    Generalul Sebastiani,
    a capatat o Cufureala GREA si NU a mai ajuns la Sultan.

    In plus, o Javra de GREC Fanariot, MORUZZI – fie-i Numele blestemat – a intrigat contra Bani GREI de la Rusi si a facilitat MURDARA Operatiune de RUPERE a Moldovei.
    A fost decapitat de catre Turci, da’ RAUL fusese facut.

    Rusia voia sa ia TOATA Romania MICA, da’ NU a fost sa fie, ca a venit Nabulione peste Rusi.

    Exista o Justitie Imanenta, pen’ca dupa Aventura TEMBELA contra Rusilor, a unui totusi,
    Geniu ca Nabulione, a inceput Declinul Ireversibil al lui …

    Dumnezeu l-a tampit exact cand avea Nevoie sa NU fie tampit :

    La Waterloo, unde putea sa ii bata pe TOTI Aliatii, da’ a dormit exact cand NU trebuia,
    ca era nedormit,
    ca il mancasera Hemoroiszii in Cur, toata Noaptea … 😊

    Din Cauza CURului lu’ Sebastiani am pierdut Bsarabia, TOT dreeept in CUR
    l-a lovit Dumnezeu SI pe Nabulione,

    de a ajuns EL, Marele Self MADE Imparat

    sa cerseasca Mila lu’ Regele Anglei, un OareCARE …

    Aviz Amatorilor care au facut si FAC Raul Romanilor …😊

    Avem SI NOI, Romanii CONTRACT cu Dumnezeu, NU numai UNII … 😊

    N’est pas, Monsieur HasDeHartmann ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.