Plecarea lui Piept Roșu și scurta vizită a mesagerului său

Piept Roșu a intrat în viața mea și a familiei mele într-o toamnă oarecum cețoasă a anului 1996, la sfârșitul lui octombrie. Tocmai se terminaseră lucrările de restaurare drastică  a locuinței în care soția mea și cu mine ne aflăm și acum. În curtea din fața ferestrelor dinspre grădină și din fața porticului, adăugat ulterior, închis cu ferestre mobile, se aflau și se află și acum câțiva copaci.

Domină curtea un pin mediteranean majestuos, înalt în jur de 25 m și cu ramuri dispuse concentric, precum vâslele unei nave fuziforme ce vrea să se ridice în ceruri. Cu pinul conviețuiesc un chiparos care acum are în jur de 50 de ani, un măslin sădit de mine în amintirea a doi oameni de bine din România, cu care am avut raporturi de stimă și prietenie, și care așa cum se întâmplă cu mulți oameni de bine români, sunt periodic huliți de banda defăimătorilor de profesie care transformă conviețuirea civică într-un transfer unilateral de înjurături și împroșcarea cu gunoi într-o semi-profesie rentatabilă. Mai este în curtea respectivă un palmier în creștere vertiginoasă, un gard viu înalt, acoperit cu o manta lungă, mereu verde, de iasomnie persană cățărătoare, care trei săptămâni pe an, din ultima săptămână a lunii mai și până spre 15 iunie, devine albă ca zăpada datorită înfloririi și emană zi și noapte un parfum îmbătător ce se suprapune peste cel degajat de teii din cele două parcuri care îmi învăluie curtea pe două laturi: de nord și de apus. Personajul zburător la care m-am referit mai sus nu a avut ocazia nicicând să taie vara, cu aripile sale fragile, a căror deschidere nu este mai mare de 20 de centimetri, văzduhul plin de miresmele întrepătrunse, dar separabile olfactiv, ale teilor și ale iasomiilor de specii diferite ce se întind suverane peste toate gardurile și zidurile cartierului. Iasomia din curtea mea este “persană” și când înflorește este de un alb imaculat, identic cu cel din miniaturile orientale din secolul al XVI-lea. Piept Roșu nu a cunoscut acele miresme și culori divine cu care aerul din împrejurimi îmi învăluie casa în vremea trecerii dinspre primăvară spre deplina vară. El vine în casa și în curtea noastră între începutul iernii și sfârșitul primăverii. Arealul în care trăiește se întinde între Africa de Nord (unde unele grupuri din aceeași specie petrec iarna), Oceanul Atlantic și Siberia Occidentală. Aria prezenței sale permanente include cam toată Europa Central-Occidentală și de Est, în timp ce aria prezenței estive se intinde între Suedia și Nordul Mării Negre la Vest și lanțul Uralilor la Est.

Piept Roșu a identificat probabil în curtea și casa mea punctul de reper într-un teritoriu convenabil pentru a rămâne să ierneze și unde să poată sălășlui vremelnic până la renașterea naturii și sosirea anotimpului călduros. Această ființă este monogamă, iar în zona lui teritorială nu acceptă intruși, ei fiind alungați cu semnale zgomotoase de avertisment.  În micro-zona sa teritorială este ajuns de partea feminină doar în perioada reproducerii, cuibul perfect circular fiind amenajat de aceasta între cutele terenului, de regulă sub copaci. Acolo se depun ouăle și se nasc puii, după o clocire de două săptămâni. La distanță de alte două săptămâni de la naștere ei se hrănesc singuri și devin autonomi, iar cuplul se desparte și fiecare își recapătă autonomia…

În copilăria mea petrecută la poalele Bucegilor și în Bucegi am văzut uneori făptura înaripată care ne-a intrat în casă într-o zi de la sfârșitul toamnei 1996. Dar nu i-am acordat atenție și nici nu am știut cum se numește.  În satul meu de baștină era denumită generic precum “o pasăre cântătoare”. Am aflat, departe de casa și codrii copilăriei, atunci când mi-a intrat în casă, în Italia, că numele său “popular” este “Piept Roșu” (Petti Rosso), care sună oricum mult mai familiar decât Erithacus rubecula, numele științific lipsit de conotațiile afective ale mângâietorului nume popular.

La prima “vizită de lucru” pe care mi-a făcut-o, s-a comportat firesc, plimbându-se prin camerele de la parter ca în propria casă. A sărit de pe o mobilă pe alta, inspectând ferestrele și ușa deschisă, zăbovind parcă înadins pe dulapuri, mângâind cu aripile ferestrele și cărțile – atunci mult mai puține decât acum – de pe rafturi.  Mi s-a părut că este mesagerul unei alte lumi, în care și eu trăisem. Din ziua în care a venit pentru prima dată în casa și în curtea noastră, Piept Roșu a devenit un membru al familiei. A revenit în anul următor, tot la sfârșitul lui octombrie, și a rămas până la echinocțiul  de primăvară și așa de la an la an. Am crezut, ignorant fiind, că este un fel de Matusalem al păsărilor. Greșeam amarnic. Am aflat din literatura de specialitate că trăiesc între 2 și 3 ani. În fiecare an se părea însă că revine la mine aceeași ființă, care zboară și cântă, în intervale neregulate ale zilei.  Mi-au trebuit câțiva ani ca să îmi dau seama că trilurile ce le auzeam în grădinile din jurul casei, iarna, în orele în care ziua se îngână cu noaptea, nu erau ale unei privighetori mai răgușite, ci ale lui, Piept Roșu, și eventual ale “logodnicei” sale – care duce o viață autonomă în teritoriul din apropiere – și ale vreunuia din confrații săi din alte grădini. Se pare că modulațiile sunetelor unui Piept Roșu l-ar fi inspirat pe Chopin în compunerea temei principale din Grande Polonaise brillante op. 22.  Unii muzicologi l-au rebotezat pe Piept Roșu al meu cu numele și atributul de “Chopin al văzduhului”. Unii mai politizați au obiectat însă și l-au poreclit “Piept Roșu de Varșovia”. Eu pledez pentru prima variantă, care mi-a fost atât de apropiată încât am făcut tot ce era posibil ca o excepțională tânără pianistă, Sînziana Mircea, să se apropie – ceea ce a și făcut, cu inteligență și talent – de moștenirea muzicală a marelui  maestru venețian Benedetto Marcello, în compozițiile căruia, uneori, parcă aud modulațiile divine ale ciripitului păsărilor cerului.  Sînziana și-a pus și ea în ecuație variațiunile pe temă cu ”vocile” divine ale zburătoarelor.

După calculele mele aproximative, în curtea noastră s-au perindat până acum cam 8-9 generații de Piept Roșu. Noi nu i-am deosebit pe unul de celălalt. Pentru mine și soția mea, indiferent în ce an sosește, Piept Roșu este mereu același, cel care a intrat cândva din proprie inițiativă în casă și a binecuvântat aerul din ea cu bătaia aripilor sale.  Aceeași ființă plăpândă si temătoare, care se sperie la cel mai mic zgomot, motiv pentru care când vine să se adape sau să ciugulească pâine îl privim din spatele unei ferestre și nu ne mișcăm. Prin fereastră i-am făcut an de an fotografii, căci dacă ne-am fi apropiat de el ar fi dispărut imediat printre tufișuri. În ultimii trei ani, reticența sa a fost ceva mai accentuată. Pleca la cel mai mic foșnet de frunze. În toți anii prezenței sale, pisoii cu care am împărtășit viața și care vânează cu strășnicie tot ce se poate vâna, de la șopârle și șoareci la porumbei, nu au avut tentația de a se apropia de vreun Piept Roșu. Faptul îmi generează unele întrebări în ceea ce privește comunicarea și complicitatea între prietenii mei comuni din lumea animalelor și zburătoarelor.

Ca și ființele aparținând comunităților umane de pe diferite meridiane, comunitatea speciei din care face parte Piept Roșu este în continuă scădere demografică. Anul trecut, statisticile indicau existența a aproximativ trei milioane de păsări Piept Roșu în arealul euro-asiatic locuit de Erithacus Rubecula. Piepții Roșii s-au mișcat întotdeauna în spații unde natura a rămas timp de secole și poate de milenii puțin contaminată. Defrișarea pădurilor prealpine și urbanizarea pajiștilor de pe platourile colinelor, înconjurate cândva cu arbori seculari sau de arboretul specific masivelor unde piatra a lăsat puțin spațiu vegetației arborifere, amenință existența păsărilor și ființelor vii. Zgomotele, exploziile, uruitul tancurilor înspăimântă oamenii, animalele, alungă zburătoarele. Chopin al Văzduhului își pierde și el sursele de hrană din teritoriile devastate.  Acolo, muzica  sferelor este înlocuità de zgomotele infernului…

Ultima plecare a lui Piept Roșu din curtea noastră a avut loc chiar în ziua Echinoxului de primăvară, pe 21 martie. Nu l-am mai văzut de atunci și am avut o presimțire funestă, care aș vrea să nu se realizeze și pe care aș dori ca la proximul sfârșit de octombrie o minune să o infirme și prietenul meu să se întoarcă el insuși, cel care a plecat,  sau cine de la o generație la alta îi ia chipul.

După recenta lui Plecare, la care m-am referit mai sus, i-am așteptat zilnic o  improbabilă revenire dintr-o puțin probabilă incursiune “prin vecinătăți”. Am pândit această improbabilă reîntoarcere acasă din spatele ferestrei dinspre grădină, la orele când știam că vine să-și facă baia de dimineață în vasul său, să se adape și să ciugulească pâine. Nu a venit. După 7 zile a apărut însă o ființă care îi semăna, probabil un pui deja dezvoltat. Nu avea tot pieptul roșu. Avea doar o pată roșie sub gușă, înconjurată de două benzi circulare de gri, de nuanțe diferite. Era o mică zburătoare elegantă.  Temătoare și reticentă. S-a ospătat, a făcut baie și a privit în jur. Sunt sigur că m-a zărit în spatele broderiei cu ochiuri mari din ferestră. A bătut de câteva ori din aripi și a plecat. Sunt convins că a fost un Mesager.

Conform legendelor Piept Roșu s-a pătat pe piept cu sânge în momentul în care a încercat să ridice, fără să reușească, de pe capul lui Hristos coroana de spini.  (Cf. Cecilia Gatto Trocchi, Enciclopedia illustrata dei simboli, Gremese Editore). Întâmplarea face ca zilele acestea să ne aflăm în plină sărbătorire a Paștelui catolic, sărbătoare a Păcii și Mântuirii, căruia  îi va urma în curând Paștele Ortodoxiei.

Dacă în zilele următoare vă întâlniți cu vreun Piept Roșu, vă rog să vă purtați frumos cu el și să îl salutați și din partea mea. Este un zburător adevărat, Un Mesager al Domnului.

Ce ar fi vrut să-mi spună sau a fost delegat să îmi spună acest Chopin al Văzduhului care m-a vizitat înainte de Paști nu îndrăznesc să presupun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.