PNL, PSD și UDMR au înființat USL-2 și-un sfert

Mai au doar să bată în cuie această alianță, s-o oficializeze printr-o guvernare comună sau printr-un guvern minoritar sprijinit în parlament. Cu prilejul acestei moțiuni de cenzură, în ciuda declarațiilor stufoase ale noilor lideri ai PSD, respectînd la virgulă punctajul primit de la partid, s-a devoalat înțelegerea lui Marcel Ciolacu cu Klaus Iohannis, sub oblăduirea SRI.

Unii analiști au bănuit-o, alții au și afirmat-o, iar cei mai mulți s-au făcut că nu o văd, dar acum nu a mai putut să fie ținută sub preș. Calendarul dorit de Iohannis și susținut de PNL pentru dezbaterea și votul moțiunii a beneficiat de sprijinul direct al PSD, altfel, la ora aceasta am fi avut rezultatul și, aproape sigur, bețivanul/drogatul/condamnatul Florin Cîțu ar fi devenit iarăși șomer, așa cum a fost atunci cînd Alina Gorghiu și soțul ei, Lucian Alistar, l-au adus în PNL și l-au susținut în fața lui Iohannis pentru o ascensiune cu totul și cu totul neașteptată.

Miza rămînerii lui Florin Cîțu în fruntea guvernului este o enigmă greu de înțeles. O enigmă pe care însă analiștii de la noi o ignoră. Nu pentru că nu i-ar interesa, ci, mai degrabă, pentru că așa este ordinul venit de nu știu unde, ca întrebările lămuritoare să nu devină subiect de dezbatere publică.

În astfel de situații, se știe că adevărata miză trebuie să rămînă într-un con de umbră pînă cînd „Planul” devine realitate și cînd, de regulă, nu se mai poate face nimic pentru a-l împiedica.

Oricît am încercat să găsim răspunsul la întrebarea: „Ce rol are PSD în acest plan al lui Iohannis?”, ne-am trezit în fața unor nelămuriri teribile, căci alianțe contra naturii am mai văzut și nu ne-am minunat, de ipocrizii politice, ce să mai vorbim?

Acum, după ce a fost ani de zile la Putere, gustînd din fructele acesteia, PSD se vede trimis în Opoziție, cu largul concurs al unora dintre cei care l-au condus. În mod normal, dacă ar vrea să revină la Putere, PSD ar trebui să vîneze permanent acțiunile alianței PNL-USRPLUS-UDMR și, la prima ocazie, să încerce să dărîme guvernul.

Ocazia aceasta s-a ivit prin moțiunea de cenzură depusă de AUR și USRPLUS, dar, culmea culmilor, îi vedem acum pe cei din conducerea PSD nu numai speriați de perspectivă, ci chiar disperați că de ei depinde ca Guvernul Cîțu să cadă și fac toate voltele posibile, chiar și pe cele mai penibile, pentru ca Iohannis să obțină amînarea votării moțiunii după Congresul PNL din 25 septembrie!

Ce vrea Iohannis, putem să înțelegem. Florin Cîțu îi este slugă perfectă. Ce vor membrii PNL, iarăși putem să înțelegem din istoria recentă, cînd cel căruia îi pupau mîna ca unui stăpîn, devin cei mai duri acuzatori ai lui spre sfîrșitul celui de-al doilea mandat. Pentru biobliografie, vedeți finalul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu.

Problema este: ce vrea PSD din acest joc de neînțeles? Răspunsul nu-mi apare în acest moment la orizont și poate că nici nu există vreunul care să răspundă convingător la întrebare.

Atunci, ce vrea conducerea PSD din acest joc? Ei, la această întrebare există un răspuns demonstrabil: să execute întocmai ordinele primite de la adevărații lor stăpîni! Care stăpîni? Cei care i-au școlit în pădure, cei care i-au susținut prin fire nevăzute să ajungă la vîrful PSD și care acum cer să li se întoarcă serviciile! Pentru o mai bună înțelegere, revedeți articolul nostru de zilele trecute, în care făceam o succintă prezentare a celor care conduc PSD-ul de acum (https://www.cotidianul.ro/ciolacu-si-sri-istii-din-conducerea-psd-il-ajuta-pe-citu-sa-ajunga-presedinte/?fbclid=IwAR3-ax1F_9kt4ZWkuEJNGQLNuLzW7Um6vKHm8Cm2V48fxCrJy6RrWoU7ZIQ).

Analiza aceasta contrazice, oarecum, afirmația noastră din titlu! Un USL-2 ar însemna ca partidele să decidă constituirea unei astfel de alianțe, așa cum s-a mai întîmplat în trecut, numai că perspectiva deschisă de această moțiune de cenzură sugerează altceva: că PSD a ajuns acum să fie condus în mod direct de serviciile secrete prin cei care acum conduc partidul!

Pînă acum, constatam că PSD are între membrii săi o mulțime, mai mare sau mai mică, de acoperiți, pe care îi recunoșteam în timp, fie pentru că-i găseam în comisiile de control a SRI (sau ale SRI?), fie prin reacțiile lor în momentele-cheie. Acum sîntem în altă etapă, aceea în care în conducerea PSD au fost propulsați chiar oamenii serviciilor!

Pe cale de consecință, să ne așteptăm la orice în perioada următoare. Nimic nu mai este surprinzător, nimic nu mai este imposibil. Nici măcar acest USL-2 și-un sfert, în care „sfertul” este asigurat de Partidul Umanist!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Ion Spânu 1818 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Textul de fata este fara doar si poate doar o amagire ce incearca a sustine si a prezenta o imagine a ceea ce noi toti avem acum in fata la nivelul politicii romanesti .Fiecare dintre noi avem un anume adevar propriu pe care ne straduim sa il aratam altora ca adevar universal .Adica , mai pe romaneste ,noi toti punem caruta inaintea boilor .Ne pacalim de unii singuri si construim scenarii pe care apoi incercam sa le explicam din nevoia de mai bine a intregului nostru organism si nu invers , asa cum ar fi normal .Situatia politica la zi are si ea forma ei de adevar ce a inceput cu ceva vreme in urma exact din momentul votului final din vremea ultimilor alegeri Parlamentare . Nu voi incerca sa dau explicatii si voi prezenta doar fapte ce au calitatea de adevar .PSD cistiga alegerile parlamentare . PNL-Orban pierde contrar asteptarilor aceste alegeri . Chiar inainte de de data alegerilor presedintele PNL -Orban decide inchiderea pietelor agroalimentare , elimina posibilitatea de participare la evenimentele religioase si inchide partial scoala in formula -La clasa – .

  2. Un numar foarte mic de cetateni s-au prezentat la vot .Seful PNL pleca din postura de prim ministru (normal trebuia sa demisioneze din functile din partid ca orisicare democrat perdant ).Se formeza o alianta USRPLUS-PNL-UDMR cu un nou prim ministru CITU, care urmeza toate procedurile si este confirmat la vot in Parlament . Presedintele PNL ofera ministere de forta cu de la sine putere USRPLUS(in cadrul negocierilor – se pare ca nu a fost deajuns ). Citu revoca (prerogativele de revocare sunt parte a deciziei unice a premierului )doi ministri USRPLUS si cere USRPLUS sa numeasca pe alticineva in loc . USRPLUS iese de la guvernare si se aliaza cu partidul numit AUR ce este prezentat de presa extremist . AUR depune o motiune de cenzura sprijinita de USRPLUS mai mult spre a forta plecarea primului ministru si nu spre a cadea intreg guvernul din care USRPLUS face parte . PSD nu sustine aceasta varianta a Motiunii nedorind sa legitimizeze nici noua alianta nici un nou guvern de coalitie .Presedintele PNL se atasazea Motiunii depuse de AUR si USR (modalitatea este cunoscuta )si in acelasi timp se desprinde declarativ de presedintele Iohannis si de contributia acestuia la guvernarea de coalitie ce are in frunte PNL(cu toate acestea continua sa candideze la functia de sef PNL).

  3. Citu ramane la conducerea guvernului pina in momentul in care CCR se va exprima pe aceasta cauza sau va cere in Parlament (in termenii dispusi de lege ) acceptul continuarii .Contributia guvernului Citu la dezvoltare , chiar si fara partidul ce a plecat , USRPLUS ,nu este nevoie sa o spun, o stie toata lumea .Trei lucruri sunt de mare importanta deocamdata .Punerea in miscare a PDNL, Punerea in miscare a legilor ce permit compensatii pentru cei mai nevoiasi in vederea platilor facturilor viitoare de energie si probabilul accept al UE pe ceea ce noi numim PNNR ca parte a nevoii de dezvoltare a tarii . Conditiile de acesare a banilor din PDNL si PNNR sunt cunoscute : banii oferiti pe programe ,cu etapizarea platilor catre firmele beneficiare pe masura inaintarii proiectului , returnarea banilor de catre firmele lucratoare daca aceste conditii nu sunt indeplinite . Verficarea permaneta a acestor dezvoltari si punerea primarilor in pozitia de urmarie a desfasurarii lor .

  4. Fara acesti bani tara nu se poate dezvolta iar cei care inca mai cred ca banii se pot fura se inseala . Orisicare miscare ce poate suspiciona o frauda este rapid identificata si penalizata .Starea de alerta este prelungita si exista posibilitatea de aparitie a Starii de Urgenta ce schimba in mod clar jocul politic .Nu uitati !traim intr-o situatie Pandemica , intr-un complex nefavorabil politic economic si militar general .Din acest punct de vedere imi pot permite ca in final sa imi arat dezacordul fata de fuga de la guvernare a , USRPLUS .Inteleg ca pierdeau procente si erau perceputi ca a doua roata la caruta , dar de aici si pina a ocoli votul romanilor ce au crezut in aceasta alianta PNL-USRPLUS si care impreuna cu presedintele Iohannis i-au mandatat sa conduca tara este drum lung .Speranta tuturor este ca USRPLUS sa revina in a guverna altfel votul cetatenilor se va micsora substantial si dezamagirea va duce Romania spre alegerile din 2024 aproape fara cetateni votanti .

  5. Procesul de transformare a parlamentului in sectii ale sri-ului s-a incheiat mult ma demult.sa tot fie vreo 20 de ani.Parlamentul Romaniei este demult Teatrul National al politici romanesti caondus cu dibacie de SRI.Scaunul prezidential este al SRI-ului din dec. 89.L-au impuscat pe ceausescu si i-au luat scaunul.

  6. Daca PSD face ceea ce sustinute de D-ul Spanu in acest articol, inseamna ca: Coducerea securista a PSD a lipit acest partid la Grupul Infractional Organizat. Grup Infractional Organizat condus de SRI via Johannis+ca Catu+PNL+USR-PLUS+UDMR+PSD care vrea sa inglobeze Romania in datori pentru ca tara noasta sa intre in imposibilitate de plata. Iar datoria externa a Romaniei sa fie mai apoi cumparata pe nimic de Soros si pretenii lui. Soros si pretenii lui devenid astfel proprietarii de facto ai Romaniei pe care o vor vinde mai apoi pe bucati asa cum vor muschii lor. Romania si poporul roman disparand de pe harta pana in 2030. Daca Grupul Infractional Organizat SRI+Johannis+ca Catu+PNL+USR-PLUS+UDMR+PSD nu va fi inlaturat cat mai repede de la putere. Asta vor sa faca ei cu Sfanta Noastra Romanie. De aceea tot poporul trebuie sa inteleaga ce mare pericol ne asteapta pe noi si Sfanta Noastra Romanie daca acesti tradatori nemernici de tara si popor mai sunt lasati la butoane ca sa ne distruga, asa cum vor stapanii lor de afara ce urasc practic Sfanta Noastre Romanie. Cei mai mari dusmani, cancerul ce distruge aceasta tara fiind securistii vanduti dusmanilor externi ai Sfantei Noastre Romanii care sunt platiti regeste de la bugetul de stata cu 500 milioane de euro/anual dar care lucreaza pentru distrugerea Sfantei Noastre Romanie. Asta-i Adevarul a ceea ce vrea sa faca SRI cu Helvvig in frunte din aceasta tara.

  7. Deloc intamplator, doua nulitati, Iohannis si Catu conduc si iau decizii in numele Romaniei, cu largul concurs al cozilor de topor si tradatorilor. Urmariti traseul si ascensiunea in politica a celor doi si gasiti raspunsul. Pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda.

  8. Ce inseamna asta??? Inseamna ca SRI, condus de nemtalaul pitic ca inaltime si satanic la suflet Helvvig, se afla in slujba dusmanilor externi ai Sfantei Noastre Romanii pe care vor s-o distruga ca tara si popor. SRI fiind in fapt coloana a 5 a dusmnilor nostri ce activeaza chiar de la varful puterii de stat si de partide pentru ca Sfanta Noastra Romanie sa dispara de pe harta, inclusiv noi ca popor roman. Asta-i crudul adevar a ceea ce vrea sa faca SRI cu tara asta. PS. „În prezent prin coloana a 5a, sub acest termen, se subînțelege, în sens general, orice tip de agenți secreți ai dușmanului (spioni, teroriști, „cozi de topor”, diversioniști, provocatori, agenți de influență, șamd).”

  9. Romania si romanii au nevoie doar de asigurarea generatiilor viitoare ca nu vor plati imprumuturile facute si furate. Din fabrica de bani a ocultei mondiale se dau pentru a primi mai tarziu ceea ce se primeste acum pentru a da altora. Cam intortocheat spus dar oamenii inteligenti pricep. Se urmareste cu inversunare depopularea , saracirea, cumpararea pe nimic a ceea ce ramane dupa noi. Protejati va copii, nepotii si stra daca aveti vlaga si putere de raspuns la aceste vicisitudini ! Invatati, invatati sa traiti demn si cu putini si dati placuta suedeza la toata clasa politica. Nimeni dintre ei nu merita menajat ci doar hulit si apostrofat. Toti sunt jigodii si vorba ceeaa, se perpetueaza mai rau ca iarba rea. Mereu valabil, ” fiul gorilei a devenit gorila fiului” . Poate sunt si oameni de bine, dar putini si nu rAzbesc de hoti si lepre.

  10. Dragi concetățeni, Romanica noastră seamănă, astăzi, cu o Itaca asaltată de violatori. Iohannis ( îmi mușc coatele că l-am susținut) se face vinovat de favorizarea infractorului/ consumatorului de stupefiante și de Bunga bunga cu masculi prin caverne, SuperGollum Citler și constituirea grupului infracțional organizat „Romania libertina” vs Romania violata in grup de PSD, Secta libidinală și Brelocul UDMR. Culmea absurdului! Camarila din spatele avortonului trivial Fofarlica Vasilica Ciltzu, nostalgicii pedismulu și Războinicii din gherilele județene urla din galerii: Prosternati-va! Juisati-va! Așadar, asistăm la comiterea unui viol-dpectacol. Ținta siluirii este dezonorarea ultimului partid istoric și national, PNL și chiar exterminarea fizica a d-lui Orban. Comportament tipic neo- sau cripto-comunist. Tipic pentru războaiele din Epoca de piatra, pe principiul mioritic ” noi nu ne-am convertit la PNL, noi il violam și îl linsam”. Estul Sălbatic și Forța Oculta cu un singur ochi exulta. Iohannis privește din Coceni, rânjind cu satisfacție diabolică: „Nu vad nimic îngrijorător. Totul e sub control. Violul…scăpat de sub control”. Dar spectacolul acestui viol sinistru, săvârșit în public, ar trebui să nască, printre liberalii onești, un fior de îngrijorare.

  11. Psd e fsn vopsit. Iliescu are vina lui
    Citi copii au fost avortati din initiativa lui de bolnav mintal? Si fraierii s au ploconit la el. Pe urmele pasilor lui calca altii fara scrupule si geniul mortii loveste cel nenascut in loc sa l ia pe iliescu primul tradator dupa revolutie. Pnl e psd in oglinda politica a ipocriziei.

  12. De aliat se pot alia doar ei intre ei, securicii. Fie ca vorbim despre PSD, PNL, UDMR, USR+, tot despre seurici este vorba.
    S-au aliat in `90 pentru a jefui tara. Au cedat resusrele tarii urmarind doar propria lor prosperitate.
    Au vandut suveranitatea Romaniei ca sa fie bagati in seama de jefuitorii UE si USA.
    Au distrus industria tarii pentru a determina romanii sa emigreze, iar ei, securicii politruci, sa jefuiasca nestingheriti.
    PSD sustine acum pe Catu si PNL pentru ca nu pot sa iasa din paradigmele ce ia unit spre distrugerea tarii.
    Foarte bine ca securicii se unesc. Asa pot observa Romanii mult mai lesne ca atat PSD cat si PLN, UDMR sau USR+ nu sunt decat niste tradatori si vanzatori de tara.
    Exsita un singur castigator, AUR!
    Restul doar laturi securiste!

  13. De corectat, este vorba despre Isar (soutul lui Gorghiu), în ceea ce privește ‘asistența’ PSD-ului la împiedicarea desfășurării moțiunii este evidentă pentru toată lumea și va fi vizibilă în momentul în care capi ai PSD-ului vor fi fost instalați în oarece poziții privilegiate in parlament sau deconcentrate pentru a nu vorbi despre interesul acestora pentru PNDL 3.

  14. Acesti guvernanti vor putere dar nu accepta responsabilitatea actiunilor pe care le comit. Cind iese rau altu e de vina si placa stricata se roteste la nesfirsit. Sanatate.

  15. PSD este partidul celor slabi, celor care nu au incredere in ei. Al celor care nu au facut nimic in viata. Al celor care se tem si traiesc in panica. Celor care nu stiu sa intreprinda nimic,al celor care stau cu mana intinsa dupa pomene. Al celor care refuza sa mai mearga la scoala. Este partidul lor. Si nu e de ras. Este trist ca in secolul 21 atat de inapoiati suntem de mai este posibil sa functioneze astfel de partid. PSD este si partidul celor ce nu au incredere in ei si accepta tot ce=o gadile in orgoliu. Dupa ei toti ne sunt dusmani. Si ce istorie am avut …Dar au venit strainii si ne-au luat istoria si piramidele si cercul polar si iia si cojocul si oala cu smantana. Dacii au inventat universul si l-a confiscat Dumnezeu .Si uite asa a aparut si BOR sa sprijine PSD.

  16. Ce usl ,bre? Care usl ?? Chestia asta e Uniunea Salvati Liberalii.Pur si simplu nea Klausica vrea sa-si salveze ,,partidul mieu,,aflat in picaj ,probabil singuri la viitoarele alegeri iau mai putin de 10 la suta care inseamna disparitia de pe scena politica,pe spatele udmr-ului si psd-ului.Astea doua partide din urma ,psd si udmr,sunt folosite pe post de ,,carje,,pentru a tine in picioare un partid terminat atat la propriu cat si la figurat.Joooos psd.Jooooos ciuma rosie.PeeSeeDee e vinovat.

  17. Văzînd pe sticlă destul de des pe unii generali rumîni, cică de incredere, care debitează niște enormități, niște imbecilități vizînd in porincipal Rusia dar nu numai, poți ghici că ambasadorul licuriciului a rîgîit niște sfaturi tovărășești, la care lichelele din politic se supun și execută..Antecedente sunt.. Altă explicație nu prea găsești,..

  18. NU-l mai bagati in ecuatie pe Iohannis pana dupa alegerile la nemti ( CATASTROFALE status-quo-ului dicto MISHTEAUX ! )

    retine-ti asta !

    <3

    (mishteaux stie doar in masura in care DEJA s-a constatat ca stie … ce urmeaza punctual !)

    :*

  19. intr-o tara cu mai mult de doua partide, unde nici un partid nu atinge 50%+1, cum ati vrea sa se guverneze fara o alianta /intelegere intre partide? In rest totul e o filozofie ca sa treaca timpul…

  20. Bai cenzorilor care nu-mi afisati unele postari, cat de curand o sa ramaneti someri si va vor lovi multe necazuri. Voi nu intelegeti ca vine Urgia Divina peste Romania ca sa aleaga graul de neghina si s-o fac praf si pulbere??? Neghina fiind toti cei care au lucrat si lucreaza impotriva Sfantei Noastre Romanii, acestia aflandu-se ca angajati ai statului in civil sau cu grade militare, sefi partide sau lucratori acoperiti din mass-media romaneasca. Toti sunt tradatori de tara, popor si neam si ziua ziua judecatii va bate cat de curand la usa. Pe aceastia, adevarata neghina umana care vor sa distruga Sfanta Noastra Romanie, ii va vana Sfanta Treime si Sfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu cat de curand. Sa nu ziceti ca nu v-am prevenit. Prima pedeapsa, va veti pierde slujbele de la Coti cat de curand, dupa care…..

  21. @zmeul- pnl e partidul celor mai tari hoti, care fac reforme pe care nu le vedem, maresc subventiile politicienilor hoti si corupti, in schimb taie subventiile pt cetateni la gaze, curent si alocatii, nu maresc pensiile pt ca nu le ajung banii pe care i-au furat, ci vor mai multi! Cum e posibil sa ai bani ca sa maresti subventiile partidelor politice si sa nu ai bani pt populatie: pt alocatii, salarii si pensii decente?! Pnl e un partid nerusinat, impreuna cu usr+, psd si udmr!Nu mai va votam!

  22. da tovarasi !! reinfiintarea militiei politice erijata in partid poolic, ca reprezentanti ai poolimii oarbe si tampe – pcr reloaded! AVEM CE MERITAM !! asteptam cu bratele dashchishe internarea in lagare de concentrare si „experimentul Pitesti” adus la nivel de normalitate ! l-ati ucis pe ceausescu pentru a construi o dictatura pentru voi si urmasii vostri brand china – ca tot visa impushktu la o societate tip china in Romania – d-aia construise circurile foamei, omul de rand nu mai trebuia sa consume nimic fara acordul preshului iubit. se pare ca „visul china” este adus la nivel mondial de psihopatii care vor resursele lumii si genocisul omenbirii. iar militienii nostri aplica supusi, crezand ca vor fi stapanii de lagar…. ha! vine o roata peste voi nemernicilor. mare de tot.

  23. Toate deciziile lui Citu sunt corecte – asta doar daca ai ca si cetatean capacitatea de a intelege. Aiureala cu premier USRPLUS e mai gogonata decit alianta lor cu AUR si decit decizia unilaterala de a da jos premierul numit de PNL printr-o Motiune de Cenzura ce in fapt a facut intregului partid USR un rau foarte mare . Decizia de schimbare a unui premier in coalitie este parte a unor negocieri interne nu mahalageala PLUSista de care ati avut parte . Motiunea se refera in general doar la intreg Guvernul nu doar la premier si naivitatea USRPLUS ce s-a asteptat ca PSD sa sustina asa o prostie este fara egal . Votam noi motiunea voastra ca sa ramineti tot voi la guvernare – asa o naivitate politca rar iti este dat a vedea .Tu actual Sef de partid cum sa recistigi sefia PNL cind in trei rinduri te-ai pozitionat anti PNL si anti Iohannis . Trebuia inca de la inceput sa renunti si sa lasi tinerii din PNL sa reformeze partidul asa cum o face azi Citu. Am vazut o intreaga media ce s-a napustit(ce de minciuni gogonate ne-a fost dat sa vedem si sa auzim ) impotriva actualui premier si viitor sef de partid , ce din postura de sef PNL poate numi chiar el un alt prim minstru , dar asta doar daca cistiga alegerile (cu siguranta le cistiga altfel nu s-ar fi deconspirat Orban si nu ar fi trecut in alt registru al declaratiilor ce au ajuns aproape identice cu cele ale AUR. ).

  24. Citu cistiga sefia PNL, apoi va numi un alt prim ministru si USRPLUS „cei cu coada intre vine ”se vor intoarce la guvernare sub bagheta lui Cilos ce este posibil sa cistige sefia USR , Barna fiind perceput ca cel care le-a luat multor useristi de vaza „pinea de la gura” . Citu le-a pastrat posturile„ calde -caldute” .Ofertele actualului premier sunt de nerefuzat si scot din anonimat ambele formatiuni politice ce aparent (multe gogosi de presa )au pierdut electorat .Cu totii vom dori o liniste binemeritata ce va fi oferita curind intregului electorat de dreapta .

  25. :)))Misto gaselnita din titlu, dar pe mine ma preocupa exigenta unor jurnalisti, nimic nu-i mai multumeste, vorba activistului de partid:ba primare,taie-l pe nea Vasile de la bocanci noi si de la salopeta noua,tu nu vezi ca nu-l intereseaza, si trece-l pe lista cu o p@#a noua!
    Acum nici o alianta PSD+PNL+UDMR nu mai e buna,e mai bine un guvern USRPLUS+AUR si Romania sa cada de pe harta cu circari si panarame

  26. Mai duceti-va la alegeri,ca aveti de unde alege!
    Prilej de a se pradui banii pe campanii si apoi imaprtiti altii la partide,la mafii adica…
    Banii,afacerile,smenurile toate-s ale lor si voi le dati girul.
    In loc sa le fi dat un mare shut in dos,sa se aleaga ei intre ei fara satisfactia ca au prostit niste plebei.

  27. normal ca USL TRAIESTE
    (cum i-au spue serviciile lui ponta)
    ati uitat de aliantza DA?
    (imperecherea partidelor este pe viatza,
    bigamia se ascunde sub schimbarea numelui).

  28. mafalda, esti singurul comentator capabil sa vezi viitorul. Unui partid cum e PSD nu ai cum sa-i faci rau,el fiind raul intruchipat. Dragnea doar a aratat capul fiarei. Cum si Nastase,Ponta au facut la fel. PSD e o fiara comunista cu inceputuri criminale. Iliescu e tartorul manjit cu sange pe maini.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.