Europarlamentarul Claudiu Târziu face un bilanț al PNRR

România închide PNRR cu mai puțini bani și cu mai multe proiecte tăiate sau amânate, susține Claudiu Târziu. Autostrăzi, căi ferate și spitale rămân sub țintele inițiale, iar o parte dintre investiții vor continua din alte surse de finanțare.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Europarlamentarul Claudiu Târziu face un bilanț al PNRR

România închide PNRR cu mai puțini bani și cu mai multe proiecte tăiate sau amânate, susține Claudiu Târziu. Autostrăzi, căi ferate și spitale rămân sub țintele inițiale, iar o parte dintre investiții vor continua din alte surse de finanțare.

PNRR ajunge la termen pe 31 august cu o valoare de 20,1 miliarde de euro, față de 29,2 miliarde la începutul programului, susține europarlamentarul Claudiu Târziu într-o postare în care sumarizează rezultatele Planului Național de Redresare și Reziliență. Bilanțul arată întârzieri și reduceri ale țintelor la autostrăzi, căi ferate și spitale, în timp ce unele proiecte vor fi continuate din alte surse de finanțare. România a încasat efectiv aproximativ 13 miliarde de euro din PNRR.

Planul cu care România a intrat în program, în 2021, avea o valoare de 29,2 miliarde de euro. După renegocierile succesive, suma a fost redusă cu aproximativ nouă miliarde. PNRR valorează acum 20,1 miliarde de euro. Din această sumă, 13,57 miliarde sunt granturi, iar 6,54 miliarde sunt împrumuturi, scrie Claudiu Tâziu.

Diferența față de planul inițial nu reprezintă în totalitate bani pierduți. O parte vine din împrumuturi la care România a renunțat după eliminarea unor proiecte care nu mai puteau fi terminate la timp.

Există însă și bani pierduți în urma neîndeplinirii unor jaloane. Printre problemele apărute la finalul programului se numără și întârzierea legii salarizării unitare.

Autostrăzile și căile ferate rămân sub țintele inițiale

La infrastructura rutieră, România își asumase inițial construirea a 429 de kilometri de autostradă pe A7, A8, A3 și A1.

Ținta de final a coborât însă la aproximativ 257 de kilometri, notează eurodeputatul Claudiu Târziu. Din aceștia, 241,62 kilometri sunt efectiv deschiși pe Autostrada Moldovei A7, între Ploiești și Bacău, potrivit bilanțului prezentat. Autostrada A8 a fost eliminată integral din PNRR. Pe A3, tronsonul Nădășelu-Poarta Sălajului a fost scos din plan, iar Bacău-Pașcani nu este terminat. Finalizarea acestuia este estimată pentru 2027.

Situația este similară și pe calea ferată. România pornise cu o țintă de 328 de kilometri, iar la final au rămas aproximativ 220 de kilometri.

Pe coridorul Caransebeș-Timișoara-Arad, doar lotul Lugoj-Timișoara Est, de 162 de kilometri, a rămas în program. Tronsonul Cluj-Oradea, de 167 de kilometri, nu este terminat și continuă cu finanțare prin împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții.

De la 27 de investiții în spitale, doar o parte au rămas în PNRR

Sectorul sănătății a trecut, la rândul său, prin reduceri importante. Planul din 2023 prevedea 27 de investiții în spitale. La final, opt proiecte au rămas în PNRR, iar bilanțul indică doar trei ca fiind certe pentru finalizare.

Alte nouă investiții au fost eliminate și mutate pe Programul Sănătate, cu o valoare de aproximativ 589 de milioane de euro.

Situația este diferită în cazul dotărilor pentru educație. Peste 5.800 de școli, cluburi și palate au primit echipamente, iar aproximativ 1.400 de laboratoare inteligente au fost instalate.

PNRR a finanțat și 1.093 de licee, aproximativ 2.300 de proiecte pentru combaterea abandonului școlar și digitalizarea a 60 de universități.

În schimb, investiții de aproximativ 718 milioane de euro pentru infrastructură și reforme din educație au fost eliminate din portofoliu. Printre proiectele scoase se numără platforma de evaluare online, educația timpurie și consorțiile rurale.

Jalonul privind cărbunele, printre problemele de la finalul programului

Una dintre cele mai tensionate negocieri din ultimele săptămâni privește închiderea capacităților de producție a energiei pe cărbune. Jalonul 119a prevede scoaterea din funcțiune a încă 710 MW până la 31 august. România a încercat să păstreze unele grupuri în funcțiune, pe fondul problemelor din sistemul energetic.

Nivelul Dunării a afectat producția hidrocentralelor, iar centrala nucleară de la Cernavodă a trecut prin opriri ale reactoarelor.

Potrivit informațiilor prezentate în bilanț, nerespectarea jalonului ar putea atrage o corecție financiară importantă și ar putea pune în pericol sume din cererile de plată rămase.

Claudiu Târziu critică modul în care România a negociat și implementat PNRR. El susține că reducerea proiectelor, întârzierile și condițiile asumate au diminuat avantajele programului.

O parte dintre investițiile care nu mai pot fi terminate prin PNRR vor continua prin alte programe europene, împrumuturi sau de la bugetul de stat.

CITEȘTE ȘI

A7 ajunge la Bacău: 47,1 km se deschid luni. Șeful CNAIR: „De la ora 16:00 se va putea circula”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.