Șefii unității medicale au transmis deja că toate activitățile obișnuite din ambulatoriu sunt suspendate pentru o zi. Măsura îi vizează pe toți cei care aveau nevoie de avize sau consultări de rutină.
„Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu informează pacienţii că marţi, 7 aprilie 2026, Ambulatoriul Integrat va fi închis. Aşadar, toate cabinetele vor fi închise, inclusiv cele ale Comisiilor de Expertiza Muncii. Pentru data de 7 aprilie nu au fost făcute programări la cabinetele medicale, iar personalul din cadrul Ambulatoriului va relua programul cu pacienţii miercuri, 08.04.2026”, au transmis reprezentanţii spitalului.
Unde poți merge dacă ai o urgență
Chiar dacă policlinica este închisă, spitalul nu îi lasă la greu pe cei cu probleme grave de sănătate. Urgențele vor fi tratate non-stop de medicii de gardă.
Persoanele care au nevoie de intervenţii medicale de urgenţă se pot adresa Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean sau camerelor de gardă.