Poliţia: Cei care folosesc de Revelion petarde ilegale se aleg cu dosare penale

Bucureştenii care în noaptea de Revelion vor folosi petarde şi artificii ilegale se vor alege cu dosare penale, pedepsele pentru operaţiuni cu articole pirotehnice interzise fiind de la trei luni la un an de închisoare, a spus Viorel Raicu, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Comisarul şef Viorel Raicu, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că în noaptea de Revelion poliţiştii vor organiza acţiuni pentru identificarea celor care folosesc materiale pirotehnice interzise.

„Legea trebuie respectată atât de cei care vând materiale pirotehnice, cât şi de cei care le folosesc. Este important de luat în calcul faptul că cei care vor fi surprinşi că încalcă legea se vor alege cu dosare penale, iar pedepsele pornesc de la trei luni şi pot ajunge până la un an de închisoare” , a spus Viorel Raicu.

El a atras atenţia că petardele şi artificiile interzise de lege pot fi periculoase în cazul în care nu sunt folosite corect, mai ales că, din experienţa pe care poliţiştii au acumulat-o în anii precedenţi, sunt multe cazuri de copii care au ajuns cu arsuri la spitalele de urgenţă, după ce au fost îndemnaţi de părinţi să folosească astfel de materiale pirotehnice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.