Incendieri, cămătărie și bătăi organizate

Poliția Oravița, frăție cu clanul Botoș

”Vecinii m-au trezit la ora 2.20 noaptea strigând la ușa aparamentului, în care stau cu familia, că mașina mea arde în parcarea din fața blocului. Daună totală. Am dat banii degeaba pe ea. Cât am fost polițist interlopii din Oravița nu au avut curaj să-mi iese în drum pentru că nu i-am iertat și le-am făcut dosare penale pentru faptele lor. După ce am ieșit la pensie au început șicanele din partea lor, amenințările cu moartea sunt la ordinea zilei de mai mulți ani, în timp ce foștii mei colegi de la Poliția Oravița se fac că nu văd și nu aud nimic. Cei doi copii ai mei sunt terorizați. Dosarul incendierii zace în nelucrare de 6 ani și aflu că gruparea interlopă condusă de Botoș le-ar da ”mici atenții” polițiștilor care ar fi devenit excesiv de toleranți cu acțiunile grupării interlope conduse de către Pavel F. Botoș”, povestește Cristi Marian Ferenț, fost polițist, devenit ținta răzbunării unui clan interlop din orașul cărășan Oravița.

Calvarul ex-polițistului a început acum șase ani, la puțin timp după ce acesta s-a pensionat, din motive medicale, de la Poliția Oravița. Omul și-a cumpărat o mașină, VW Passat(2006), la mâna a doua, dar nu s-a putut bucura prea mult de ea. În noaptea de 2/3 noiembrie 2013 mașina i-a fost incendiată și a fost distrusă complet. Pompierii au concluzionat că focul at fi fost pus intenționat la partea din spate a autoturismului, acolo unde ar fi fost turnați 5-6 litri de benzină. Incendiatorul, deocamdată doar suspicionat a pus foc și a fugit. ”Am depus plângere la poliția din Oravița pentru distrugere și le-am solicitat foștilor colegi să găsească autorii. Le-am spus și pe cine bănuiesc și că un grup de interlopi, condus de către un maramureșan pe nume Pavel Florin Botoș, mă hărțuiește permanent și m-a amenințat cu moartea în nenumărate rânduri. Chiar el mi-a ținut calea, de mai multe ori, la intrarea în blocul în care locuiesc împreună cu cei doi copii minori ai mei.Mărturie stau filmări realizate în timpul amenințărilor și capturi ale unor mesaje de pe pagina mea de socializare”, a declarat, pentru Cotidianul.ro, Cristi Marian Ferenț. ( Faximil cu amenințările lui Botoș)

Dosarul nr. 1575/p/2013 deschis la Poliția Oravița a fost instrumentat, timp de patru ani, de către agentul șef .Marcel Mărcuș, cel care s-a ”chinuit” cât a putut el mai bine să-l facă scăpat pe Botoș de orice acuzații. ”Umblă vorba prin târg că Mărcuș ar fi beneficiat de unele ”atenții” din partea lui Botoș, altfel nu se explică de ce timp de patru ani nu a făcut nimic în dosarul de incendiere. El a refuzat chiar să-l audieze pe martorul A.B. care a văzut momentul în care mi-au dat foc la mașină. Pe urmă omul n-a mai vrut să spună nimic pentru că și-a dat seama cum stau lucrurile și în favoarea cui bate vântul. În 2017 Mărcuș s-a pensionat, iar dosarul meu a fost preluat de către Ag.șef Constantin Rotariu, dar și acesta bate pasul pe loc. Am făcut plângeri la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș Severin, la parchet și tot nu s-a rezolvat nimic, de parcă toată lumea se închină la clanul de interlopi condus de Botoș”, spune Marian C. Ferenț. Contactat telefonic, Ag. șef Rotariu nu a vrut să dea nici un fel de relații despre stadiul în care se află dosarul incendierii. ”Eu sunt de două săptămâni în concediu și nu pot să vă spun nimic. Solicitați informații la parchet”, s-a mulțumit să declare, pentru Cotidianul.ro, agentul Rotariu.

Gruparea interlopă, din Oravița, condusă de către Pavel Botoș numără aproximativ 20 de de persoane, în majoritate tineri și care s-ar ocupa, conform unor surse locale, cu cămătăria, trafic de mărfuri furate, recuperări de bani, incendieri și alte fapte penale. Martorii spun că în urmă cu două săptămâni Botoș a programat o bătaie, în curtea Școlii generale Nr.1 din Oravița, între unul dintre locotenenții săi P.B și un alt tânăr, D.C. La bătaie au asistat zeci de persoane, dar poliția și-a văzut de ale ei, adică s-a uitat în altă parte. Aceleași surse spun că mai mulți lucrători din Poliția Oravița ar fi apelat la ”împrumuturi financiare nerambursabile” de la Clanul Botoș. Asta ca să nu mai vorbim de o altă bătaie, soră cu moartea, aplicată de membri Clanului Botoș unui bărbat care nu le-a mai putut returna înmprumutul. Victima a ajuns la reanimare în condițiile în care nici una din persoanele care se aflau atunci în fața Gării Oravița nu a intervenit. Clanul Botoș are legături strânse cu alte grupări interlope din Timișoara și Deta.De șase ani amenintările și hărțuiala la care este supus, permanant, fostul polițist Ferenț îi fac acestuia viața un calvar. În tot acest timp foștii lui colegi își văd de micile lor ciupeli și o duc într-o frăție cu interlopii lui Botoș.

Foto. Infocs – Mașina incendiată a lui Cristi M. Ferenț

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

9 Comentarii

    • Pt. Lili: Ministerul de Interne cunoaste sigur situatia, dar aceste bande se zice ca sunt eficiente la alegeri. Despre Johannis …Dumnezeu cu mila!!! Puturosul national nu se implica in absolut nimic in afara de alegeri. Nu stiu cum poate fi resetata tarioara mea.

    • nuuuu dragniaaa e de vina stie tot boboru, dau lacrimile pe cur de grija pilitienilor, cat i-a fost bine nu a zis nimic

  1. DL. Cristi Marian Ferenț, fost polițist, pensionat la o varsta frageda,pt.ca si-a facut datoria este vicitma razbunarilor clanului Botos.Insa dansul stie la fel de bine ca dl.Marcus si el pensionat la o varsta frageda, depindea in urmarirea penala si cercetarile penale daca le face contra clanului Botos de procurorul care supraveghea ancheta -daca ancheta exista- asa cum face si dl.agent Rotariu care venit fecioara la post si in concediu bine ne-meritat trimit el acelasi punct nodal- procurorul. Avand painea si cutitul gasim PROCURORUL in oravita si in oricare alt loc Nodal al autoritatii publice,locale si centrale, fie Oravita,fie Timisoara,Deta fie tot Maramuresul impinzit de clanuri ,acest Procuror deprofesionalizat,nabab si rezist care demonstreaza ca fara eminenta cenusie ce ii da ordine,_SRI ,nu este nimic !Dl.Cristi Marian Ferent nu este singura victima a celor ce si-au facut datoria, dar daca Politia Oravita colegii sai mai tineri si nesatui incaseaza „”împrumuturi financiare nerambursabile” de la Clanul Botoș, acest clan „financiar-contabil”nu este dispus sa renunte -clanurile au simtit mirosul de sange al banilor adunati prin „bisnis”capitalist-criminal si le place activitatea banoasa.Pretul vietilor este neinsemnat pt.ei si alimentand politia,judecatorii si procurorii ei devin victimele aplicarii legilor si au deja „legea”de partea lor.Nu trebuie eroism pt.starpirea clanurilor.Ci rezistenta la sacii de mita,la la argintii dati de criminali si refuzul PROCURORILOR de a fi complicii lor adica ai banilor siroind de sangele autorilor pe care nu ii cerceteaza, aresteaza,trimit in judecata.Judecatorii la fel ,multi au devenit complici,nababi ordinari in robe.

  2. Jumatate dsin politisti si procurori sunt mana in mana cu infractorii.
    Cautatii la averile stranse in doar cati-va ani.

  3. Cele 15 mii de capete de organe sriste mananca anual 550 de milioane de euro din bugetul statului chipurile pentru a-i apara pe cetatenii platitori de taxe. In schimb, in loc sa-i apere pe cetatenii Romaniei, SRI a pus in practica operatiunea de rapire a minorelor si adolescentilor pentru a alimenta piata de sclavie sexuala si cererea de organe umane pentru transplant din Europa de Vest sub steagul fals al clanurilor interlope ce actioneaza pe tot cuprinsul Romaniei. Asa se explica de ce aceasta indeletnicire a inflorit in ultimii 15 ani in Romania sub mandatele lui Basescu si Johannis timp in care SRI si DNA au tras ata prin gura cetatenilor cu lupta anti-coruptie iar in spate acesti lupte, SRI a transformat Romania intr-o pepiniera de sclave sexuale si donatori pentru organe umane. Vreti sa-i vedeti pe adevaratii vinovati si beneficiari ai acestui comert cu carne vie si-n conturile carora intra o buna parte a banilor negrii proveniti din acest trafic criminal de persoane??? Uitati-va cu atentie la poza in care Johannis apare inconjurat de generalii si sefutii SRI, STS si SPP la parada de 1 Dec. 2018. Ei sunt adevaratii asasini ai ALexandrei si Luizei si ai multor altor fete de a caror moarte nu s-a aflat inca.

  4. @o parere: Stati linistit, o „reseteaza” analfabeta Veorica impreuna cu slugoiul Fifor si habarnistul finantist Orlando discoteca!

  5. E plina politia romana de JIGODII ,de PROSTI,de LEPRE ,de LICHELE ,de HOTI ,de TRAFICANTI,de EXCROCI la toate nivelele .
    Favorizarea infractorilor ,musamalizarea faptelor penale ,ingroparea unor dosare prin propuneri de incetare a urmaririi penale ,lipsa probe etc asta-i baza castigurilor ilicite a majoritatii derbedeilor din politia romana.
    Nu-mi pot lucra 2 ha de pamint din cauza unui cioban ,alta situatie ,au intrat impreuna cu cei de la silvic si mi-au taiat o jumatate de ha de padure la RAS !!,de 4 ani politia ingroapa dosarul si nu-l finalizeaza ,expertize,martori totul a ramas la nivel de BASCALIE ! si vreti sa-mi schimb parerea ?.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.