Poliția strigă lozincile de serviciu

Un miting al poliției, pentru drepturi încălcate, pare ceva normal cât alte proteste publice au loc. Sezonul încărcat de revendicări complică multe așteptări care au primit deja generoase oferte. Guvernul cu multiple sarcini ingrate, aflat la limita legilor pe care Parlamentul nu prea are cum să le valideze, decât prin încălcarea Constituției, a ajuns un fel de spectator buimac al nemulțumirilor. Piața Victoriei s-a transformat într-un fel de redută a exercițiului democratic, așa cum nu a fost niciodată. Despre rezultatele manifestărilor nu se poate vorbi, însă trebuie să se pună în discuție legitimitatea puterii în raport cu derapajele.

Mitingul poliției nu este nici semn de democrație, nici de criză. Parte a sistemului, poliția are alte mijloace de abordare a unor dezechilibre care îi afectează interesele legitime. Ieșirea în stradă pare la fel de deplorabilă ca atunci când, în tot felul de împrejurări, serviciile acestei instituții capată accente nu tocmai corecte. Relația cetățeanului cu serviciile poliției este una încă în nota statului polițienesc. Superficialitatea, traficul de influență, abuzurile, aroganța nu au fost întrutotul eliminate din această importantă instituție a statului spre susținerea democrației. Plasarea în birocrație a unor chestiuni urgente ale cetățeanului, face loc tot mai mult nesiguranței publice.

Sectorul 1 al Bucureștiului, cel mai aglomerat cu majoritatea politică și administrativă a structurilor, este, nu întâmplător, unul cu mari probleme, începând de la ordinea publică până la soluționarea oricărei banale reclamații. Unde este poliția în acest bruiaj al moralei și siguranței ? Traficul de influență pe care îl reclamă chiar unii salariați ai acestei instituții a dus, de-a lungul timpului, la clarificări în perceperea exactă a fenomenului corupției. Polițistul, la orice nivel se află, este un funcționar public asupra căruia nu trebuie să planeze nici o umbră de îndoială în privința moralității și disponibilității pentru corectitudine. Deseori intervențiile acestui funcționar public pot avea consecințe grave, de contracararea cărora este nevoie de ani și expertize complicate.

Nu cred că avem o poliție de o asemenea performanță încât să-și permită ieșirea în stradă, cum nu avem o justiție care să permită un miting al judecătorilor sau procurorilor. Aceste instituții au proceduri interne care vor trebui democratizate, eliberate de vulnerabilizarea prin reclamarea unor drepturi până a pune în aplicare propriile mitinguri. Mitingul polițiștilor arată, dincolo de legitimitatea morală de nepus în discuție, un stat în care aberația își face tot mai mult loc.

Nu este exclus ca în scurt timp să avem un miting al guvernanților, în fața Guvernului. Necesitatea reglementărilor moderne, cu adevărat democratice, se resimte și în instituțiile publice, nu numai în societate. Detensionarea instituțională internă, alinierea legislativă, constituțională va aduce normalizarea în societate. Mitingul poliției este rezultatul eșecului instituțional general și al politicilor publice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.