Politicienii au ales subvenția în locul adevărului. Bucureștiul a rămas cu termoficarea din anii ’70

Sistemul tăiat în două: ELCEN la Minister, Termoenergetica la Primărie – și nimeni nu răspunde

De zeci de ani Bucureștiul se chinuie iarna cu frigul. Nu e o metaforă. E realitate. În tot acest timp s-au perindat zeci de miniștri ai energiei și primari generali. Unii mai harnici, alții mai deștepți, cei mai mulți însă ori incompetenți, ori pur și simplu ticăloși.

De ce îi amintesc? Pentru că sistemul centralizat de termoficare e tăiat în două, ca o pradă împărțită: producția agentului termic stă la ELCEN, sub Ministerul Energiei, iar transportul și distribuția la Termoenergetica, adică sub Primăria Generală. Două instituții, două stăpâniri, zero responsabilitate reală.

Până la actualul primar, Ciprian Ciucu, nu-mi amintesc ca vreunul dintre ei să fi explicat exact, negru pe alb, care e lanțul comercial al încălzirii bucureștene. Poate au bolborosit ceva pe la televizor. Eu n-am găsit nimic inteligibil. Și am căutat …

Și eu scriu despre asta de ani de zile. Am încercat să fiu cât se poate de clar. N-am reușit să sparg zidul. Mai încerc o dată.

Energia circulă. Banii nu. Asta e toată schema

Dacă vrem să înțelegem cu adevărat de ce mulți bucureșteni îngheață în timp ce banii se evaporă, trebuie să separăm două lucruri pe care toată lumea le amestecă intenționat: fluxul fizic al energiei și fluxul comercial al banilor.

Energia circulă. Banii, nu. Sau circulă mult mai greu, mai greșit și, de cele mai multe ori, în sens invers față de logică.

Cine vinde cui? Aici trebuie spus pe șleau.

ELCEN produce energia termică în CET-urile sale și o livrează Termoenergeticii. În București, ELCEN este, practic, producătorul principal al căldurii din sistemul centralizat. Termoenergetica cumpără energia de la ELCEN și este operatorul municipal al transportului, distribuției și furnizării. Adică ea este cea care ajunge, în teorie, la robinetul din casă.

Cu alte cuvinte: ELCEN nu facturează direct populației. Banii de la oameni nu ajung direct la producător. Dar la ce preț se face tranzacția între cele două companii? Aici începe adevărata problemă. Conform datelor prezentate de Primăria Municipiului București în august 2026, situația este următoarea:

Deci avem deja trei prețuri diferite.

Preț artificial pentru populație, datorie reală către ELCEN

Prima discrepanță e brutală! Termoenergetica cumpără energia de la ELCEN cu 485,37 lei/Gcal și populației i-o facturează cu 330 lei/Gcal. Diferența este de 155,37 lei pe fiecare gigacalorie. Adică Termoenergetica cumpără căldura cu aproximativ 47% mai scump decât prețul la care o vinde oamenilor. Și asta înainte să-și treacă propriile costuri de transport, distribuție și pierderi.

Cine acoperă gaura? Primăria Municipiului București. Populația nu plătește niciodată costul real. Există un mecanism de subvenționare prin care municipalitatea compensează diferența dintre prețul de achiziție și prețul local facturat. Sistemul de termoficare din București nu e finanțat doar de consumatori. 

E finanțat din două surse:

1. banii pe care îi plătesc oamenii;
2. banii pe care Primăria ar trebui să-i bage ca să acopere diferența conform actualei legislații.

Aceasta este o mare ticăloșie ascunsă în legislație! Problema e că acești bani de la Primărie nu ajung niciodată la timp. Sau nu ajung deloc. Iar datoria Termoenergetica către ELCEN crește exploziv tocmai din acest motiv.

Cifrele oficiale sunt grele:

• debit principal: aproximativ 1,5 miliarde lei,
• penalități incluse de sute de milioane de lei.

Termoenergetica avea la sfârșitul lunii august circa 1,5 miliarde lei datorie principală către ELCEN, cu penalitățile incluse. Dacă eu nu-mi plătesc orice datorie la orice alt furnizor, după 30 de zile sunt deconectat. Elcenul are de primit bani acumulați pentru mai mult de un an la întârzierile de plată. 

Asta e realitatea: ELCEN livrează căldură, Termoenergetica o distribuie, populația plătește un preț artificial mic, iar Primăria nu transferă la timp banii pe care i-a promis legea ticăloasă. Rezultatul se vede în datoriile uriașe și în ”frigul din calorifere”.

Cost real 922 lei, preț la populație 330 lei. Ecuația imposibilă a termoficării

Dar există o discrepanță și mai gravă: consumatorul plătește, în timp ce energia se pierde pe drum. Potrivit datelor prezentate de Primăria Municipiului București, în 2025 pierderile energetice din rețea au ajuns la aproape 38%. Acestea nu sunt recunoscute de ANRE în totalitate.

Tradus pe șleau: dacă de la ELCEN pleacă energie termică în valoare de 100 de lei, la consumator ajunge doar echivalentul a 62 de lei. Restul de 38 de lei se duce în pânza freatică, în Delta Văcărești sau pur și simplu sunt scurși prin conductele putrede și vechi de zeci de ani.

Asta schimbă complet economia sistemului.

Dacă ELCEN introduce 100 de unități de energie termică în rețea, aproximativ 38 dintre ele se scurg în pământ.

Asta înseamnă starea catastrofală a conductelor care generează avarii permanente și pierderi imense de agent termic datorită infrastructurii extrem de deteriorate.

Aici apare adevărata ecuație imposibilă.

Între ELCEN și consumator stă o rețea care pierde 38% din energia introdusă. Întregul sistem produce, transportă și distribuie căldură la un cost mult mai mare decât prețul pe care îl încasează de la populație. Și mai e ceva: Termoenergetica are propriile costuri.

Cei 485,37 lei/Gcal nu sunt costul final. Sunt doar prețul de achiziție de la ELCEN. Peste ei se adaugă transportul, distribuția, pomparea, întreținerea punctelor termice, reparațiile și mentenanța, cheltuielile cu avariile (care sunt de multe ori incomensurabile), toate costurile de operare și cheltuielile cu salariile de personal (aproximativ 3500 persoane).

De aceea, costul total al sistemului, conform datelor PMB, ajunge la 921,82 lei/Gcal. Populația plătește 330 lei/Gcal. Diferența este monstruoasă!

Un alt mod de a vedea problema: cine finanțează fiecare etapă?

Fără bani de la Termoenergetica, ELCEN nu mai are bani de gaz

ELCEN are nevoie de bani ca să cumpere gaz. Compania produce energie termică și electrică în cogenerare. Pentru asta are nevoie de cantități mari de gaze naturale. Să nu uităm că sistemul electro-energetic național se bazează pe cele 4 – 5 procente din totalul de energie electrică produse de ELCEN! Fără gaz, nu există căldură și energie electrică. Fără bani, nu există gaz.

Lanțul e simplu și implacabil! Termoenergetica nu plătește ELCEN, ELCEN rămâne fără cash-flow, ELCEN nu-și mai poate plăti furnizorii, apar datoriile proprii ale ELCEN. Să nu uităm că ELCEN-ul deabia a iesit din insolvență tot pe această ecuație pe vremea când Termoenergetica se numea RADET.

ELCENul o spune pe șleau în documentele sale: dificultățile de încasare de la Termoenergetica au generat direct probleme la plata furnizorilor. Creșterea creanțelor asupra Termoenergeticii este legată explicit de incapacitatea de a-și onora propriile obligații.

Și aici apare paradoxul cel mai pervers.

Termoenergetica poate avea, în același timp datorii uriașe către ELCEN și creanțe neîncasate de la Primăria Municipiului București.

Asta înseamnă că Termoenergetica e prinsă la mijloc, între două fluxuri financiare care nu funcționează. Dacă Primăria întârzie transferurile, Termoenergetica acumulează automat datorii către ELCEN. Iar ELCEN, la rândul ei, începe să aibă probleme cu furnizorii de gaz.

Prin urmare, datoria ELCEN – Termoenergetica nu poate fi privită izolat. Ea este doar o verigă dintr-un lanț mai lung: PMB – Termoenergetica – ELCEN – furnizorii de gaz. Când se rupe orice verigă, se rup toate.

Cele trei straturi ale datoriei: preț politic, pierderi tehnice, bani publici care nu vin

Datoria nu e o cifră. E o construcție cu trei straturi. Și fiecare strat o face și mai greu de acoperit.

STRATUL 1 — PREȚUL POLITIC
Populația plătește 330 lei/Gcal. Costul real al sistemului este 921,82 lei/Gcal. Diferența e uriașă și e menținută deliberat. E un preț politic, nu unul economic.

STRATUL 2 — INEFICIENȚA TEHNICĂ
Aproximativ 38% din energia introdusă în rețea se pierde. Termoenergetica cumpără, plătește și transportă energie care, în proporție de aproape 40%, nu mai ajunge niciodată la consumator. Se scurge prin conducte, prin avarii, prin infrastructura putredă. Banii pleacă, căldura nu.

STRATUL 3 — ÎNTÂRZIEREA BANILOR PUBLICI
Primăria trebuie să acopere diferența dintre costul real și prețul politic. Când banii de la PMB nu vin la timp, Termoenergetica nu mai poate plăti ELCEN. Iar de aici începe spirala: neplata care generează penalități, de unde rezultă datorii și mai mari care generează lipsa de cash-flow care generează noi datorii.

Cele trei straturi se potențează reciproc. Prețul artificial generează nevoia de subvenție. Pierderile tehnice măresc subvenția necesară. Întârzierea subvenției generează penalități. Iar penalitățile fac datoria și mai imposibil de plătit.

Toate puse pe o hartă arată cam așa:

După falimentul RADET de un miliard de euro, monstru cu două capete și legat cu sârmă a rămas aceeași 

Cum s-a ajuns la aceste aberații după falimentul răsunător de un miliard de euro al RADET? S-a păstrat rețeta! Cu bună știință!

Nişte politicieni ticăloși n-au schimbat nimic esențial în legislație. Au lăsat neschimbat mecanismul. Iar managementul fiecărei companii e obligat să aplice legislația pe care o are. Politicienii n-au auzit niciodată de efectul GIGO: „gunoi introduci, gunoi obții”? Asta avem astăzi. Definiția prostiei este să faci același lucru de mai multe ori și să te aștepți la rezultate diferit

Niciun politician n-a avut curajul să-și asume un adevăr simplu: bucureșteanul trebuie să plătească energia termică pe care o consumă. Au preferat subvenția. Și subvenția înseamnă că, de fapt, toți cetățenii țării plătesc câțiva lei în plus ”la buget” pentru ca bucureșteanul să aibă apă caldă și căldură mai ieftină. Totul ca să nu iasă bucureșteanul în stradă. E din clasa superioară și Piața Victoriei e la câteva stații de metrou sau autobuz. 

Au trecut anii. Blocajul financiar al celor două companii s-a adâncit. N-au mai fost bani de reparații și mentenanță. Utilajele s-au degradat. De investiții și tehnologii noi nici nu mai putea fi vorba.

Așa a rămas Bucureștiul cu un sistem de termoficare la nivelul anilor ’70. Aici e prăpastia.

În timp ce toate capitalele europene își extind și modernizează sistemele centralizate de alimentare cu agent termic, introducând tehnologii noi, amărâții de muncitori din ELCEN și Termoenergetica se chinuie să „lege cu sârmă” ce mai poate funcționa din acest monstru cu două capete numit SACET.

Iar responsabilitatea? Nu a răspuns nimeni. Și nu va răspunde nimeni. Pentru că ani la rând conducerile ambelor companii au fost politizate cu sinecuriști neprofesioniști, oameni care n-aveau nicio treabă cu energia termică, dar știau să arate devotament față de vreun politician sau vreun fost securist care le-a pus o vorbă bună ca să ajungă șefi. 

Și mai e ceva: sindicatele, care în loc să-și apere cu adevărat membrii, au ajuns să facă jocurile politicienilor. În loc ca liderii să lupte pentru salarii decente, condiții de muncă și drepturi reale și de ce nu, pentru un management profesionist, s-au mulțumit de multe ori să semneze înțelegeri de fațadă, să tacă atunci când trebuiau să strige și să se alinieze intereselor politicilor obscure care au dus la transformarea treptată a acestora în instrumente de control și compromis și contribuind la perpetuarea problemelor pe care le-am arătat mai sus.

CITEȘTE ȘI

Scandalul stocării de gaz: România are gaz, dar nu poate să-l folosească când are nevoie