Polițist erou, pe mâna DIICOT

Polițistul Robert Pătru din Medgidia este cercetat pentru viol și pornografie infantilă, după ce colegii au găsit în telefonul lui filmări cu o minoră. Imaginile au fost descoperite accidental, în timp ce agentul era anchetat pentru că și-a înregistrat ilegal șeful de la Rutieră.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Polițist erou, pe mâna DIICOT

Polițistul Robert Pătru din Medgidia este cercetat pentru viol și pornografie infantilă, după ce colegii au găsit în telefonul lui filmări cu o minoră. Imaginile au fost descoperite accidental, în timp ce agentul era anchetat pentru că și-a înregistrat ilegal șeful de la Rutieră.

Un agent de poliție a ajuns pe mâna procurorilor DIICOT în urma unei percheziții informatice. Totul a plecat de la un scandal cu șeful lui, pe care l-a înregistrat pe ascuns la sfârșitul anului trecut. Deși sindicatul l-a scos erou în fața țării, dovezile găsite ulterior în telefonul său au schimbat complet situația. Agentul ar fi avut relații sexuale cu o fată din Slatina în perioada 2024-2026.

Scandalul a început în noiembrie 2025, în timpul unei discuții despre munca de la Biroul Rutier Medgidia. Agentul Robert Pătru și-a înregistrat ilegal șeful și a dat înregistrarea Sindicatului Europol, care a postat-o pe Facebook. Sindicaliștii au susținut atunci că șeful s-ar fi răzbunat pe agentul de 22 de ani.

Aceștia spuneau că tânărul a fost trimis să dirijeze circulația ore în șir în centrul orașului, deși traficul era redus. Mai mult, alți doi polițiști ar fi primit sarcina să îl supravegheze. Din cauza acelei înregistrări, poliția s-a autosesizat pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

De la erou la percheziții acasă

Sindicatul Europol l-a lăudat pe Robert Pătru la începutul acestui an. Atunci, el a prins un șofer băut în timpul liber, după ce l-a urmărit câțiva kilometri cu mașina personală. Sindicatul spunea că tânărul este un exemplu de curaj față de șeful său de birou.

Acum, anchetatorii au găsit materiale pornografice cu o minoră de 16 ani în telefonul agentului. Tânărul agent este pus sub acuzația de viol asupra unui minor și de pornografie infantilă.

CITEȘTE ȘI

Polițiști de frontieră, cercetați pentru mită

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.