Premierul Victor Ponta a participat, marţi, la inaugurarea noului drum de acces cu profil de autostradă, care face legătura între Uzinele Dacia de la Mioveni şi DN 73.
„Îmi doresc ca, pe viitor, astfel de proiecte să se realizeze mult mai repede şi mult mai bine. (…) A trebuit să treacă mulţi ani, şase ani, aproape un kilometru pe an. Eu cred că lucrurile se pot face mult mai repede şi mult mai bine”, a spus primul-ministru.
Victor Ponta a adăugat că îşi doreşte ca angajaţii de la Dacia să circule pe noul drum „încă 50 de ani sau încă o sută de ani” după darea lui în folosinţă.
La eveniment a fost prezent şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a aprobat, în anul 2005, iniţierea proiectului noii căi de acces către Uzinele Dacia.
„Mă bucur să văd că, peste ani, sămânţa sădită de mine a rodit aşa de frumos (…). Prezenţa noastră aici este expresia faptului că vrem să marcăm finalizarea unui proiect care a început în toamna anului 2005, după inundaţii. Atunci am luat hotărârea să construim acest drum, care să faciliteze aprovizionarea întreprinderii Dacia, ca o expresie a parteneriatului între autorităţi şi un astfel de investitor”, a declarat Tăriceanu.
Obiectivul inaugurat are o lungime totală de 7,28 kilometri, lucrările constând în lărgirea la patru benzi de circulaţie a 4,1 kilometri din DN 73 şi construcţia drumului de legătură cu Uzinele Dacia, în lungime de 3,28 kilometri. De asemenea, s-a realizat lărgirea a două poduri, peste Valea Păuleasa şi peste râul Doamnei pe partea stângă, fiind realizat şi un pod nou peste râul Târgului.