Viitorul buget UE prevede reduceri de fonduri pentru România, în condiţiile în care statele donatoare vor să contribuie cu mai puţini bani, iar ţara noastră a dat dovadă că nu a fost capabilă să cheltuie fondurile din actualul cadru bugetar. Negocierile pentru cadrul bugetar 2014-2020 continuă la Bruxelles, într-un moment în care la Bucureşti Traian Băsescu şi Victor Ponta au tranşat, cu greu, chestiunea reprezentării ţării noastre la Consiliul European, transmite Realitatea.net.
Premierul Victor Ponta a declarat joi, după discuţia cu preşedintele ţării că susţine folosirea dreptului de veto pentru blocarea propunerii lui Rompuy. „Din punctul de vedere al Guvernului României propunerea recent prezentată de preşedintele Van Rompuy, care implică scăderi de fonduri atât pentru politica agricolă comună, cât şi pentru politica de coeziune şi introducerea unor criterii noi, defavorabile României, de stabilire a alocaţiilor, este o propunere inacceptabilă şi am prezent preşedintelui această opoziţie fermă şi nenegociabilă a României, invocând inclusiv dreptul de veto al României”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
Van Rompuy, zgârcit cu statele sărace în propunerea sa de buget UE