Premierul Victor Ponta a declarat luni că propunerile de revizuire a Constituţiei au fost examinate de către Curtea Constituţională şi trebuie doar finalizat textul, astfel încât la sfârşitul acestui an s-ar putea organiza referendumul pentru validarea modificărilor.
„Propunerile au fost deja examinate de Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia şi trebuie doar să finalizăm textul şi să putem, până la sfârşitul acestui an, să avem referendumul, în noile condiţii legale, cu cvorum 30%, pentru validarea schimbărilor constituţionale”, a spus Ponta după o şedinţă a PSD.
Liderul PSD a acuzat totodată că există o mare reticenţă din partea PNL privind revizuirea Constituţiei şi a făcut apel la seriozitate.