Premierul Victor Ponta a fost huiduit duminică la Sâmbra oilor. În momentul în care a fost prezentat pe scena improvizată, Ponta a fost huiduit de unii oameni, în timp ce alții l-au aclamat.
Rugat de jurnalişti, la o conferinţă de presă susţinută în Negreşti Oaş, să comenteze huiduielile de la Sâmbra oilor, Ponta a spus: „Nu-i normal?”.
Solicitat, de asemenea, să comenteze afirmaţii ale localnicilor, care au spus că „s-a cam stricat sărbătoarea cu atâţia membri de partid”, Ponta a precizat că reprezentanţii partidelor politice au venit pentru că această sărbătoare are loc în timpul campaniei electorale.
„Categoric, faptul că sărbătoarea este în timpul campaniei electorale a adus şi reprezentanţi ai tuturor partidelor. Nu-i nimic rău în asta, aşa e democraţia. Şi eu cred că e mai bine să fie democraţie decât să fim toţi de la un singur partid sau dintr-un singur loc”, a spus Ponta.
El a susţinut că în discursul său nu a făcut referiri politice.
„În rest, după cum aţi văzut, discursul meu nu a avut absolut nici o conotaţie politică, i-am salutat pe toţi cei prezenţi şi i-am salutat pe toţi în calitate de şef al Guvernului”, a spus Victor Ponta.