„Guvernul va organiza referendumul conform legii şi conform deciziei Curţii Constituţionale. Guvernul nu poate modifica legea, doar Parlamentul o poate face. Am trimis scrisori celor doi preşedinţi ai Camerelor să facem o sesiune încât să punem legea în acord cu decizia CCR. I-am explicat domnului preşedinte Antonescu că desfăşurarea acestui referendum trebuie să fie în acord cu decizia CCR”, a spus Ponta.
„Conform procedurilor, rezultatul referendumului trebuie validat de CCR. Dacă 9 milioane de votanţi vor veni la referendum atunci CCR va valida acest referendum. Rezultatul votului va rezolva disputele dintre partidele politice”, a mai spus premierul.
Ponta a subliniat că au fost respectate procedurile în procesul de suspendare a lui Traian Băsescu.
„I-am asigurat pe partenerii noştri din Europa că România e o ţară care respectă normele, nu va fi încălcată legea, iar luptele politice interne se vor supune regulilor democratice şi constituţionale. I-am spsu preşedintelui PE că decizia CCR a fost făcută publică ieri. Procedura suspendării preşedintelui de către parlament e o luptă între parlament şi preşedinte, nu între guvern şi preşedinte. CCR a decis că parlamentul a respectat toate regulile constituţionale în procesul suspendării preşedintelui Băsescu”, a mai precizat Ponta.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea referendumului este constituţională, dar numai în condiţiile în care la referendum se vor prezinta 50% plus unu din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.