Decăderea este totală. Preşedintele se flituieşte cu prim-ministrul ca două ţaţe din Ferentari. Vorbărie de cucoane supărate, săgeţi otrăvite, priviri de surate care s-ar lua în coarne, duşmani de paie şi apărători de cârpă. Spectacolul se joacă de dimineaţa până noaptea târziu, spre perplexitatea populaţiei captivate şi spre dezastrul economiei văduvite de credibilitate şi de orizont. Traian Băsescu a angajat privatizarea CFR Marfă faţă de organisme internaţionale. Şi tot preşedintele României a împins-o în derizoriu. În urmă cu două săptămâni, vorbea despre pârlitul investitor Gruia Stoica, omul care căuta bani pe la bănci şi toate îi tratau cu flit. Ieri îl încuraja să ceară despăgubiri. Un investitor de carton încearcă să puna mâna pe o companie naţională, insinua Traian Băsescu. Azi pare să-l susţină. Nu contestă operaţiunea, în ciuda faptului că pute de la o poştă. Asta în timp ce Victor Ponta se fereşte şi el. Aşa de mare şi de importantă şi pe deasupra de strategică este această CFR Marfă (din care s-a furat pe rupte) încât nici preşedintele şi nici prim-ministrul nu zic nimic despre cum a ajuns în acest hal. De fapt, CFR Marfă a devenit o enormă problemă economică din cauza jafului programatic desfăşurat de prin anul 2000 încoace. Mai grosolan s-a furat însă în regimul Băsescu, de când s-a pus la cale marea morişcă economică numită Rolling Stock Company SA. Statul a dat vagoane, Gruia Stoica şi fratele său Vasile Didilă au dat, mai ales, bunăvoinţă, Raiffeisen Bank a pus banii iar beneficiile care urmau să se împartă s-au transformat într-o pierdere uriaşă pentru CFR Marfă. Adică pentru statul român. Timp în care firmele fraţilor Stoica şi Didilă au prins viteză şi proporţii. Cine a încercat să cerceteze felul în care au decurs lucurile a fost alungat sau transferat, promovat sau cumpărat.
Lucrurile sunt mult mai simple. Şi Traian Băsescu, şi Victor Ponta ştiu bine cine sunt fraţii Stoica-Didilă. Deţin suficiente informaţii de la serviciile secrete, de la colaboratori şi amândoi îi cunosc îndeaproape. Au colaborat sau au prietenit cu ei. Toată ziua, Stoica şi Didilă erau sau mai sunt cu Sorin Blejnar, cu Elena Udrea, cu Victor Ponta sau cu Daniel Moldoveanu de la Comunitatea de informaţii. Acesta din urmă şi fina sa, nevasta lui Sorin Blejnar, sunt bine conectaţi la serviciile secrete româneşti, ca şi Traian Băsescu, de altfel, pentru a şti unde au dispărut banii de la statul român, vagoanele şi banii din CFR Marfă, din CFR Călători şi din alte CFR-uri moşite de Traian Băsescu, artizanul ”fabuloasei dezvoltări” în domeniu cu consecinţe catastrofale asupra economiei româneşti.
Dacă Traian Băsescu şi Victor Ponta, aflaţi în plină coabitare, ar fi vrut cu adevărat să privatizeze eficient pentru ţară această CFR Marfă, nu să o şmecherească, ar fi pus la cale un plan de bătaie, inclusiv de comunicare. Ar fi anunţat care este situaţia datoriilor, ar fi inventariat furturile şi găurile, ba ar fi demarat şi cercetarea vinovaţilor şi apoi ar fi comunicat în lume această oportunitate economică românească. Or, şi Victor Ponta, şi Traian Băsescu s-au purtat de parcă ar fi vrut să ducă CFR Marfă la sapă de lemn, să îi alunge pe toţi investitorii pentru ca fraţii Stoica-Didilă (strângăreţii de fier vechi din Toflea, judeţul Galaţi) să o ia pe aproape nimic. Chiar aşa! Victor Ponta s-a purtat ca un amic îndatorat al oacheşilor din Toflea iar Traian Băsescu, invidios pe eficienţa relaţiei, s-a pus împotrivă pentru a se alege şi el cu oarece bunăvoinţă din partea aceloraşi genii ale învârtelilor în tranziţie.
Tot circul între Palate nu ţine de interesul ţării noastre. Cei doi se bat în vorbe pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în raport cu privatizarea CFR Marfă. Iar Victor Ponta, pentru că a improvizat-o şi a crezut că o rezolvă uşor, a încercat să se asigure. N-a izbutit şi chiar l-a subestimat pe Traian Băsescu. Acesta din urmă a pornit într-un mare festival de circ anti-Ponta şi de gâdilat simpatia românilor. Iar televiziunile, căzute şi ele în cea mai vulgară vară din existenţa lor, îi ţin hangul şi fac din el un soi de Mickey Mouse al sărăciei şi suferinţei din România.
Băsescu şi Ponta, Stoica şi Didilă, patru geambaşi de putere şi bani, pe trei cărări care duc în acelaşi loc.
