Liderul Partidului Pro Romania, Victor Ponta, salută venirea lui Nicolae Bănicioiu în formaţiunea sa şi spune că ”trompetele” lui Liviu Dragnea au primit ordin să ţipe că sunt ”trădători”, deşi Dragnea a venit la PSD, când era la putere, de la PDL, în timp ce ei pleacă de la putere pentru că nu vor să legitimeze ”conducerea infracţională şi incompetentă”. Reacția lui Ponta a venit după ce conducerea PSD i-a pus la zid pe „dezertorii” și „trădătorii” din partid, care au trecut în barca lui Ponta.
”Şi dacă ne fac trădători cei din «Corul Bocitoarelor» de la Belina e foarte bine”, comentează Ponta.
PSD Iaşi, despre plecarea lui Bănicioiu: Niciun moment nu a făcut cinste organizaţiei
Nicolae Bănicioiu nu a făcut niciodată cinste organizaţiei PSD Iaşi, pe listele căreia a ajuns deputat, se arată într-un comunicat al PSD Iaşi, ca urmare a anunţului potrivit căruia Bănicioiu ar fi plecat din partid pentru a i se alătura lui Victor Ponta în Pro România, susține agerpres.ro.
„În ceea ce priveşte decizia domnului Nicolae Bănicioiu, ales deputat pe listele PSD Iaşi şi care a anunţat că părăseşte corabia PSD, se impun câteva clarificări. Nu ne face plăcere să o spunem, dar niciun moment nu a făcut cinste organizaţiei de la Iaşi. Nu a participat la nicio şedinţă internă şi nu a demarat sau susţinut niciun proiect pentru judeţul Iaşi.
Am încercat, în permanenţă, să rezolvăm intern aceste aspecte şi am crezut în conectarea acestuia, la un moment dat, la proiectele Iaşiului, îndeosebi la cele care priveau sistemul de sănătate. Trebuie să o spunem acum, clar şi răspicat, că domnul Bănicioiu a fost animat doar de dorinţa de a obţine statutul de parlamentar. De altfel, a şi apărut pe listele PSD Iaşi doar pentru că a fost şi este prietenul lui Mihai Chirica, preşedintele de organizaţie de atunci şi al lui Victor Ponta”, se arată în comunicatul PSD.
Potrivit sursei citate, PSD reprezintă, conform votului dat de români în 2016, cel mai puternic partid politic din România.
„Suntem convinşi că niciunul dintre aceste atacuri nu va reuşi să destabilizeze familia social-democrată şi nici unitatea acesteia. Programul de guvernare al PSD trebuie dus la capăt, până în 2020”, precizează sursa citată
bINE I-A ZIS BASESCU!!TOT CE A ZIS DESPRE EL SI NU L-AM CREZUT.E MAI RAU CA BASE!ACELEASI SCOLI.