PORTRET Joe Biden, politicianul veteran, revenit în prim plan la 78 de ani

Câștigător al cursei prezidențiale din SUA, prevăzut de toate sondajele, Joe Biden își va prelua oficial funcția pe 20 ianuarie 2021, după ce, pe 20 noiembrie 2020, va împlini 78 de ani.

În numărul din 14 octombrie, al revistei săptămânale londoneze „New Statesman” a apărut un portret plin de nuanțe al fostului vicepreședinte al lui Barack Obama, semnat de Emily Tamkin. Din tot ce am citit despre candidatul prezidențial de la ora respectivă mi s-a părut cel mai bogat în date, opinii, declarații și aprecieri, realizat pe un ton cumpătat, englezesc, în comparație cu cele scrise în SUA. Totuși, se pot pune multe întrebări pornind de la acest text. De pildă, personal, m-aș fi întrebat, înainte de orice, de ce autoarea nu abordează și problemele delicate create de vârsta înaintată a lui Biden, care, când se va instala la Casa Albă, va avea fix 78 de ani și două luni. De altfel, chiar în timpul campaniei electorale lui i-au apărut probleme serioase de sănătate. De pildă, a fost filmat în direct când își prezenta soția – pe Jill – drept cumnata sa, iar în ziua votului de la prezidențiale camerele de vederi l-au surprins în vreme ce spunea că o nepoată a sa este defunctul lui fiu Beau. Sunt episoade serioase de sănătate, ce nu pot fi ignorate în general, dar dacă amintim că este vorba de un om politic cu o uriașă responsabilitate ce va ajunge în Biroul Oval al Casei Albe sensul întrebării este unul foarte grav.

Cu aceste rezerve propunem cititorilor noștri mai multe fragmente din comentariul amplu apărut în săptămânalul britanic.

Articolul pleacă de la întrebarea dacă, după ce a pus capăt epocii Trump, acest politician democrat versat și veteran va pune și SUA pe drumul spre reînnoire ? Emily Tamkin scrie că atunci „când Barack Obama și-a ales colistierul, în 2008, nu a preferat pe cineva care să fie, ca și el, o figură istorică. S-a dus după Joe Biden, care, în timpul alegerilor primare, spusese despre el: „Iată, în sfârșit, un afro-american care se exprimă articulat, sigur pe el, luminos. Un tip frumos”. Asta nu l-a împiedicat pe Obama care l-a ales oricum. Biden avea o experiență de decenii în Senat, în special în politica externă, care îi lipsea candidatului democrat la președinție. Dar, alegându-l pe Biden, Obama a arătat că poate trece cu vederea ieeșirea acestui alb mai în vârstă, numindu-l „articulat” și „curat”. El putea arăta alegătorilor și, în special, celor albi, că a spune „Da, putem” („Yes we can”- sloganul de campanie de atunci-n.n.) nu trebuie să fie ceva care sperie.

Acum, din nou, SUA sunt invitate să facă o altă călătorie cu Joe Biden, care încearcă să le spună alegătorilor că ceea ce urmează nu trebuie să fie ceva amenințător. Dimpotrivă, ar putea fi ceva plasat sub semnul normalității și siguranței. Dar, după opt ani sub Obama și patru ani sub Donald Trump, SUA sunt divizate în cazul tipului de călătorie pe care vor să o facă. Unii americani doresc să se întoarcă la calm după Covid-19, cu un președinte care nu-i consideră trădători pe cei care nu sunt de acord cu el, care nu acuză mass-media ca fiind dușmanul poporului sau spune despre cei care vor o justiție rasială mai mare că își urăsc țara. Dar alți americani cred că „normalitatea”, cu disfuncționalitățile sale sociale și inegalitățile extreme, este ceea ce ne-a adus în situația întunecată de azi (Prima mare întrebare este aceea dacă Biden poate face apel atât la aceste grupuri, cât și să câștige Casa Albă. A doua mare întrebare este cum va arăta o președinție Biden dacă o va învinge la vot ?)”.

Tragedia din familie și debutul în politică

În continuarie, autoarea se referă la biografia lui Biden. „Joseph Robinette Biden Jr (n. la 20 noiembrie 1942) a crescut în anii 1940 și 1950 în Pennsylvania ( s-a născut la Scranton, oraș de muncitori, așa cum îi place să menționeze adesea) și în statul Delaware, o fâșie a litoralului estic al Americii, între Washington, DC și New York.Tatăl său era vânzător de mașini second-hand, descendent din imigranți britanici și francezi (…) A studiat istoria și științele politice la Universitatea din Delaware. Totul se întâmpla la începutul anilor 1960, când Biden nu s-a raliat curentului contra culturii din epocă. S-a căsătorit cu Neilia Hunter, o profesoară pe care a cunoscut-o în vacanța de primăvară, și au avut trei copii. El a studiat la Colegiul de Drept al Universității Syracuse – studii pe care le-a considerat „plictisitoare”. Totuși, dreptul era interesant într-un fel: l-a ajutat să intre în politică. În 1969, el a început să lucreze la firma de avocatură a unui democrat foarte angajat politic, Sid Balick, care l-a numit într-un grup care încerca să dea o nouă viață Partidului Democrat din Delaware. După ce anterior se prezentase ca independent, Biden s-a înscris la democrați și a câștigat un loc în Consiliul Comitetului New Castle.

Lunga lui carieră în funcții publice a început în noiembrie 1970 (…). În decembrie 1972, la șase săptămâni după ce fusese ales cel mai tânăr senator din acea vreme, Biden se afla la Washington, DC, când a primit vestea că soția și fiica lui au decedat, iar fiii săi Beau și Hunter au fost grav răniți într-un accident de mașină în timpul unei călătorii de Crăciun.„Pentru prima dată în viața mea, am înțeles cum ar putea cineva să decidă în mod conștient să se sinucidă”, își amintea el într-un discurs adresat familiilor soldaților căzuți în luptă, în 2012. „.Pentru că fuseseră în vârful muntelui, ei doar știau în inima lor că nu vor mai ajunge niciodată acolo ”. La un moment dat, a vrut să demisioneze din Senat, dar a fost convins să renunțe și, ulterior, a petrecut 36 de ani acolo, dobândind reputația cuiva care știe să întindă mâna celeilalte tabere și devenind președinte al comisiei juridice și al celei pentru relații externe.

A candidat fără succes la învestitura pentru președinție de două ori: prima dată în 1987. În acea campanie a fost acuzat că a plagiat un discurs al lui Neil Kinnock, pe atunci liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, întrebând într-o dezbatere în Iowa, „De ce Joe Biden este primul din familia sa care a mers vreodată la o universitate?”

Kinnock nu a fost singura persoană de la care a împrumutat. Afecțiunea sa față de John F. Kennedy – un coleg politic democrat-catolic – arăta mai puțin ca un omagiu și mai degrabă ca o tentativă de a se eschiva atunci când s-a dovedit că reutilizase, în 1987, părți ale unui discurs din 1967 al lui Robert Kennedy, fără a spune.

A încercat din nou să candideze la președinție în 2008, într-o campanie în care a comis și gafe, dar a făcut ca el să devină colistierul lui Obama. Potrivit celor care au lucrat cu Biden pe vremea când era vicepreședinte, el știa să facă să funcționeze guvernul SUA. La Casa Albă, Biden ar putea fi invocat pentru a oferi o viziune de ansamblu, asigurându-se că argumentele contrare au fost analizate în discuții. El a menținut o cale deschisă spre America de mijloc, ajutând la adoptarea măsurilor care vizau sprijinirea locurilor de muncă din timpul crizei economice și reducerea violenței.

Biden, care s-a căsătorit cu a doua sa soție, Jill, în 1977, s-a făcut, de asemenea, cunoscut întrucât a insistat ca personalul să-și creeze timp pentru angajamentele familiale; a spus mereu că ignorarea acestora în detrimentul muncii ar reprezenta o infracțiune care nu poate fi admisă. Familia era atât de importantă pentru Biden, încât moartea fiului său și a moștenitorului său politic, Beau Biden, din 2015, (din cauza unui cancer) a făcut-o și mai importantă. Împietrit de durere, el a anunțat că nu va solicita nominalizarea democraților în 2016 și a sprijinit-o pe Hillary Clinton. Durerea este o temă inevitabilă a vieții lui politice.Vorbește adesea despre cum știe cum este să experimentezi. „Chiar și atunci când nu vorbești despre durere … o poți simți pe fundalul a tot ceea ce face.” Luați-l pe Brayden Harrington, un adolescent care, la fel ca Biden, are o bâlbâială. Cei doi s-au întâlnit în timpul campaniei electorale, iar Harrington a participat apoi la Convenția Națională Democrată (DNC), în august 2020, unde Biden a acceptat nominalizarea partidului la președinție. Nu puteți să-l urmăriți pe Biden vorbind cu un copil, a spus cineva, fără să nu vă gândiți la copiii pe care i-a pierdut.Această abilitate de a empatiza cu suferința altora are o importanță deosebită (…).

În viziunea publicistei londoneze Emily Tmkin „Biden vorbește despre un moment diferit în politica SUA, unul în care politicienii ar putea lucra împreună sau cel puțin ar putea fi decenți unul față de celălalt. Pentru mulți, este o ofertă atractivă: revenirea politicienilor care își dau mâna și nu folosesc Twitter sau televiziunea pentru a ataca sau apăra ultimul lucru fără sens pe care l-a spus președintele. Biden are experiență mare. S-a format în hățișul politicii americane din secolul al XX-lea, iar candidatura sa la președinție a promis nostalgic întoarcerea la o societate mai decentă. O reclamă din vară l-a prezentat într-o Corvette Stingray din 1967 în care a spus: „Îmi place această mașină, nimic altceva decât amintiri incredibile”. Așa cum spuneau cei echipa sa de campanie: „Pentru momentul în care ne aflăm, față de candidatul împotriva căruia candidăm … Biden este candidatul perfect. Oamenii vor doar să revină la o anumită stabilitate și predictibilitate”.

Cu toate acestea, vremurile bune nu au fost atât de bune pentru toată lumea, iar Biden întruchipează și această realitate. În anii 1970, el a condus opoziția față de „autobuz”, prin care, în urma eforturilor de desegregare, elevii de culoare erau transportați cu autobuzele la școlile din districtele predominant albe. A votat Legea apărării căsătoriei în 1996, care a definit căsătoria ca fiind între un bărbat și o femeie. A susținut invazia SUA în Irak. Abia în 2019 și-a retras în mod explicit sprijinul pentru amendamentul Hyde, care restricționează finanțarea federală pentru avort doar la cazurile de viol, incest sau pericol pentru viața mamei. Apărătorii săi susțin că vremurile s-au schimbat, iar opiniile lui Biden odată cu ele. În timp ce asta îi deranjează pe mulți din stânga, republicanii formulează critici foarte diferite: că Biden este un vas gol („Sleepy Joe” , în limbajul lui Trump) pentru ideile stângii radicale.

Acest gen de atac, pe care Trump l-a folosit în mod repetat în prima dezbatere prezidențială televizată, are trei puncte slabe principale. Primul este că puțin din lunga istorie politică a lui Biden sugerează că este un fel de radical. Al doilea este că reduce așteptările, dat fiind că, să zicem, Biden ține un discurs solid care pare o realizare. Al treilea punct slab este că este un memento a ceea ce promite că va aduce înapoi: genul de calm care, acum, apare ca un vis îndepărtat (…).

Biden a câștigat nominalizarea la patru ani după ce o femeie a avut în cele din urmă încrederea unui partid. Faptul că Hillary Clinton a pierdut în fața lui Trump, ridiculizat ca un misogin, este probabil unul dintre motivele pentru care atât de multe femei – inclusiv senatoarea din California, Kamala Harris, acum colistiera lui Biden, și senatoarea din Massachusetts, Elizabeth Warren – au candidat la nominalizarea democraților din 2020. Seth Masket, care a discutat cu activiștii democrați pentru o viitoare carte despre insuccesul din 2016 și consecințele lui, consideră că o „prioritate covârșitoare a eligibilității” ajută la explicarea motivului pentru care candidații au pierdut în fața lui Biden. Ideea că Biden „ar putea câștiga confortabil” în calitate de candidat alb, masculin, familiar, moderat, a învins toate celelalte imperative, inclusiv exorcizarea fantomelor înfrângerii lui Hillary Clinton de către un bărbat care s-a lăudat că a agresat femei și a fost acuzat de agresiuni sexuale. Dar a fi ales și a alege sunt lucruri distincte. Femeile alegătoare ar putea fi înclinate să-l susțină pe Biden, dar nu toate vor același lucru de la el.

Există femei din zonele suburbane – și în special femeile albe cunoscute sub numele de „mamele Panera”, după un lanț de cafenele de lux – care tind să voteze, dar oscilează între democrați și republicani. La alegerile prezidențiale din 2016, 47% dintre ele au votat pentru Trump. Dar la alegerile midterms din 2018 li s-a datorat sprijinul acordat democraților în câștigarea majorității în Camera Reprezentanților ; 59% dintre femeile albe, cu studii la facultate, au votat pentru candidații democrați în 2018, în timp ce doar 49% au făcut acest lucru în 2016. Din punct de vedere politic, femeile albe din zonele suburbane sunt considerate moderate și receptive la mesajele conservatoare.

Al doilea grup pe care Biden trebuia să-l mobilizeze îl reprezintă femeile tinere progresiste, care tind să fie mai de stânga și sunt uneori incomode în legătură cu trecutul său de invadare a spațiului personal al femeilor. O acuzație de agresiune sexuală a unui fost membru al personalului lui Biden a picat, întrucât, în mai, avocatul femeii a renunțat s-o mai apere după ce la CNN s-au pus întrebări cu privire la trecutul ei.

Biden a făcut, până acum, relativ puține concesii în cazul unor subiecte importante pentru susținătorii lui Bernie Sanders, cum ar fi asistența medicală. Dar și-a luat unele angajamente relativ ambițioase cu privire la schimbările climatice. Al treilea grup important de femei votante sunt cele de culoare, care, în ultimii ani, au fost cele mai loiale dintre toate grupurile demografice față de candidații democrați la președinție. Dar, la fel ca în cazul votanților care nu sunt albi, Biden trebuie să lucreze pentru a transforma acel avantaj în voturi.

Rol istoric în președinția lui Obama

În mod clar, reputația lui de om al dialogului în Senat a fost câștigată parțial datorită dorinței de a lucra cu elemente rasiste în politica americană. În timpul unei dezbateri, Kamala Harris a abordat subiecte delicate, precum fosta lui cooperare cu segregaționiștii. Alte întrebări au inclus responsabilitatea sa parțială pentru rezultatul audierilor Anita Hill din 1991 (în care un grup de senatori albi și bărbați au tratat cu incredere acuzațiile unei femei de culoare de hărțuire sexuală împotriva unui judecător nominalizat la Curtea Supremă) și sprijinul său pentru proiectul de lege privind criminalitatea, din 1994, care a contribuit la procentele mari de încarcerare din SUA, în special de bărbați de culoare. Gafele sale insensibile din punct de vedere rasial sunt prea multe pentru a fi enumerate.Cu toate acestea, este o dovadă a complexității identității politice a lui Biden că el primește un sprijin semnificativ din partea alegătorilor de culoare.

Jim Clyburn, membru afro-american de frunte al Camerei Reprezentanților și veteran al mișcării pentru drepturile civile, l-a aprobat pe Biden înainte de alegerile primare din Carolina de Sud, schimbându-și perspectivele după un început lent în Iowa și New Hampshire. O mare parte dintre democrații de culoare l-au votat pe Biden în acea „Super Marți” din martie: 58% în Texas și 62% în Carolina de Nord, potrivit sondajelor de la urne.

Când i-am spus lui Seth Masket, autorul unei cărți despre înfrângerea lui Hillary Clinton, că nu părea să existe prea mult entuziasm în legătură cu Biden, el a răspuns: „Aș spune că, cu siguranță, alegătorii afro-americani și activiștii cu care am vorbit nu ar fi de acord cu asta. Păreau destul de entuziaști pentru Biden”. El a făcut o pauză și a adăugat: „L-au văzut ca pe cineva care ar putea câștiga și ca pe cineva în care au încredere”. Acest sentiment de încredere este legat de rolul istoric al lui Biden în calitate de vicepreședinte al lui Barack Obama. Erorile sale mai vechi privind justiția rasială „sunt palide în raport cu ceea ce a făcut în ultimul deceniu”, a spus Theodore Johnson, de la Brennan Center for Justice, un grup de reflecție progresist.

Cu toate acestea, alegătorii de culoare, ca toate grupurile de alegători, nu sunt un monolit. Între primul și al doilea mandat al lui Obama, notează Johnson, participarea votanților de culoare mai tineri (adesea mai de stânga) a scăzut; omologii lor mai în vârstă au împins participarea la votul celor de culoare în 2012 peste cea din 2008. Că Hillary Clinton fusese secretarul de stat al lui Obama și rata de participare a alegătorilor de culoare a scăzut cu 7% la alegerile din 2016 arată că legăturile cu fostul președinte nu sunt o garanție a acelui nivel de sprijin.

Întrucât Biden a făcut gafe în timpul campaniei – în mai a spus că orice alegător de culoare care se luptă să aleagă între el și Trump „nu este de culoare” – nu este sigur că tendința se va inversa. „Va trebui să fie foarte informat în ce privește resursele”, a spus Johnson, în special în statele echilibrate din Midwest, precum Michigan, Wisconsin și Pennsylvania, care i-au oferit lui Trump conducerea colegiului electoral în 2016 și unde participarea afro-americană ar putea face diferența. Importanța acestui bloc de vot pentru Biden a fost subliniată de alegerea candidatei sale la vicepreședinție, Kamala Harris, care, ca fiică a unei mame indiene și a unui tată jamaican, este prima femeie de culoare și prima asiatică americană care a primit acest rol major (…).

Cu toate acestea, scăpat de complexitatea trecutului său problematic privind problemele rasiale și susținut de realitatea inevitabilă a violenței de astăzi, în America lui Trump, accentul pus de Biden pe decență și empatie a indicat o cale de urmat. La 26 august, el și Harris au sunat familia lui Blake cel ucis de poliție; Jacob Blake Sr a apărut mai târziu la CNN și a spus: „Parcă vorbeam cu unchiul meu și cu una dintre surorile mele … Se simțea că știau ce se întâmplă”. Candidatul democrat s-a distanțat apoi de excesele protestelor. „Violența la care asistăm se întâmplă sub Donald Trump”, a spus el ca răspuns la RNC”.

La Casa Albă „voi fi Joe Biden”

În amplul portret apărut în săptămânalul englez se amintește și faptul că, „la 22 mai, Biden a fost întrebat la CNBC dacă este pregătit să guverneze ca progresist (termenul este asociat, de obicei, cu stânga Partidului Democrat). El a răspuns: „Voi fi Joe Biden”. Alegătorii progresiști, strategii și membrii Congresului sunt împărțiți în cazul lui. Unii văd motive pentru speranță. Candidatul democrat a obținut susțineri depline, atât de la Bernie Sanders, rivalul său învins la alegerile primare, cât și de la Alexandria Ocasio-Cortez, tribuna noii generații de stânga democrată. Grupurile de lucru care încearcă să unească cele două aripi ale partidului democrat sunt un canal de influență pentru stânga (Și există precedente care oferă motive pentru optimism: lui Biden îi poate lipsi tinerețea fraților Kennedy, dar repetă elemente ale stilului lor idealist. O altă referință relevantă din acea epocă turbulentă ar putea fi Lyndon B Johnson, care nu a început ca un progresist, ci a împus cea mai transformatoare legislație privind drepturile civile din istoria SUA). Nimic nu rezumă tensiunile dintre Biden, omul de stat matur și ales, și Biden, artefactul nesatisfăcător, care nu se potrivește unui moment radical mai mult decât viziunea sa asupra politicii externe.

Lunga istorie a lui Biden în Washington ( în forurile de conducere a țării-n.n.) înseamnă o lungă istorie de sprijin pentru războaiele purtate de Washington. Este mai puțin probabil ca el să sprijine, să zicem, acordarea de ajutor pentru Israel și, potrivit informațiilor, ar fi votat orice referire la „ocupația” israeliană în programul democrat. Mulți din stânga vor să demonteze complexul industrial militar și să regândească dramatic rolul Americii în lume; Biden, își face griji, vrea să-și asume din nou rolul pe care SUA l-au avut înainte de Trump. Dar, pentru susținătorii săi, istoria lui în domeniul politicii externe este unul dintre lucrurile care îl recomandă cel mai mult.„Următorul președinte va trebui să poată să intervină în prima zi și să curețe daunele pe care le-a făcut președintele Trump”, a declarat Ami Bera, din Camera Reprezentanților, „prezentând, totodată, o viziune despre felul cum să abordăm o lume din ce în ce mai complexă și haotică”.

Thomas O Melia, diplomat senior în Administrația Obama, a fost de acord: „Biden este în mod clar cel care nu are nevoie de nicio formare [sau] de familiarizare”. El și-a amintit că era în cameră când Biden, în calitate de vicepreședinte, l-a întâlnit pe premierul ucrainean de atunci, Volodymyr Groysman. El a realizat un echilibru „prietenos și sever” între a-și lua interlocutorul de partea sa și a impulsiona nevoia de progrese împotriva corupției în țară.„Oricât de experimentat și de inteligent este, va face ceea ce actualul președinte nu face – va citi notițele și va asculta sfaturi”. A o auzi pe Melia descriind întâlnirea înseamnă a ajunge la inima tuturor Bidenilor. El reprezintă o mulțime de lucruri, da, dar și unul deosebit: un politician desăvârșit de-a lungul vieții, care va lucra în orice cameră în care intră, convingând și glumind, fermecător și iritant, împărțind diferențele și echilibrele izbitoare, nu întotdeauna înțelegând aceste lucruri. Acestea sunt motive pentru care îl placi și-l displaci, în funcție de instinctele tale și poate de felul în care atacă subiectele care contează pentru tine, dar sunt o formă de coerență. Probabil aici, mai degrabă decât orice idealism – sau cinism, de altfel – paralelele cu Kennedy sunt cele mai potrivite.

Acesta este motivul pentru care, pentru toate neconcordanțele politice, pentru toate fațetele omului, se poate spune că există un Biden consistent politic. Aceasta, în cele din urmă, este promisiunea președinției Joe Biden. În momentul redactării articolului, proiecția electorală îi oferă 85,1% șanse de câștig. (…). Biden va câștiga probabil la urne. Și politicienii, experții și alegătorii vor continua să se întrebe dacă asta spune ceva.Dacă Biden câștigă, nu va fi pentru că promite o viziune îndrăzneață sau planuri radicale. În schimb, el oferă o politică pragmatică. Spune ceva, este bine primit sau nu este; cere scuze sau nu; schimbă cursul sau nu. El convoacă experți; poate îi ascultă. Face doi pași înapoi, un pas înainte. Se apără, le spune oamenilor să nu-l voteze, își cere scuze. El trece de la activitatea cu segregaționiștii la a lucra ca prim-coleg al președintelui de culoare și la desemnarea primei femei de culoare drept colistieră.

Există mulți în SUA care cred că, de obicei, politica – sau nu ca de obicei – nu mai este o ofertă deosebit de atractivă în era Trump. Țara a făcut atât de mulți pași înapoi încât nu mai are timp pentru doi pași înainte, cu un pas înapoi. Dar au fost destui membri democrați la care Joe Biden a făcut apel suficient pentru ca el să câștige alegerile primare. Și dacă acest apel ar fi suficient pentru a câștiga președinția, atunci asta, mai mult decât orice promisiune de politică sau program, este ceea ce știu americanii că vor primi. Nu un ideolog. Nu o stea a realității. Un politician, încă o dată, care va fi președinte”, se arată, în încheierea potretului semnat de publicista Emily Tamkin în revista săptămânală londoneză „New Statesman”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.